Cauzele și consecințele Foametei din 1946-1947 la Costiceni

În anul 2021 se împlinesc 75 de ani de la una din cele mai mari tragedii care a avut loc în Basarabia și nordul Bucovinei, inclusiv în satele componente ale comunei Costiceni din actuala regiune Cernăuți. Este vorba de Foametea din  anii 1946-1947.

Încă din primele zile după „eliberarea” satelor noastre autoritățile sovietice și de partid au început să lucreze activ la  de pâine, carne, lapte, ouă, lână, cartofi, legume, fân, piei de vite cornute mari, porci şi vite mici. Satului Dumeni pentru 1944 i s-a lansat planul de colectare de cereale 327 centnere [1], satului Costiceni - 335 centnere [2]. Cerinţe similare au fost făcute şi pentru satul Pol-Vancicauţi. În medie o familie trebuia să dea statului între 116 şi 122 kg. pâine. Deja la 14 iunie 1944 oamenii din Costiceni au îndeplinit planul de vânzare a pâinii statului cu 102%. Însă la 16 august, comitetul executiv al districtului împreună cu comitetul districtual al PC (b)U au mărit planul cu 14 la sută și au cerut să îl îndeplinească până pe 22 august [3].

Autoritățile sovietice sporeau planurile de achiziție de alimente de la an la an. În același timp nu erau luaţi în considerare nici factorii logistici, nici umani şi naturali care influențau la implementarea indicatorilor planificați. Faţă de anul 1941 populația satelor noastre a scăzut cu 734 de persoane. Cu toate acestea, în 1945 după război au început să se întoarcă acasă demobilizaţi din armata sovietică. Până la 1 iulie 1945 numai în satul Costiceni s-au returnat 27 demobilizaţi[4], dar cei mai mulţi dintre ei sufereau de invaliditate, 22 de persoane în acel moment în acest sat[5], erau cu dizabilităţi care nu erau în măsură să efectueze o muncă fizică grea. Echipamentul tehnic era foarte slab. La 1 februarie 1947 766 gospodării aveau 167 pluguri cu un singur corp, 8 semănători şi 117 grape. Principala forţă motrică erau caii şi câţiva boi. Numărul total de cai în satele comunității era de 172 la număr[6]. Oamenii au cooperat pentru a efectua lucrări de câmp, deoarece gospodăria avea un cal, iar trebuia să fie înhămat la plug în cuplu. De multe ori vacile erau înhămate pentru a ară câmpurile. La toate aceste circumstanțe în 1946 s-a adăugat seceta. Ca urmare, randamentele culturilor au fost foarte scăzute. Astfel, la 15 iulie 1946, comisia departamentului raional a determinat aspectul de roadă a principalelor culturi din câmpurile satelor comunității. Comisia a stabilit că producţia de secară va fi - 3 centnere, grâu de toamnă - 3,5 centnere, grâu de primăvară - 2,5, orz - 2, ovăz - 1,5 centnere la hectarul de cultură [7].

În ciuda condițiilor, comitetul executiv al raionului Noua Suliță şi comitetul raional al Partidului Comunist au stabilit următoarele sarcini pentru livrarea pâinii în 1946: satul Costiceni - 655 centnere[8], satul Pol-Vancicauţi - 493 centnere[9], satul Dumeni - 810 centnere[10]. Aceste sarcini au fost stabilite în conformitate cu normele adoptate de Consiliul de Miniştri al URSS şi Comitetul Central al PC(b)U la 31 martie 1946. Toţi proprietarii de terenuri au fost împărţiţi în trei categorii: prima - proprietarii de terenuri care aveau până la 2 hectare de teren au trebuit să predea 75kg. pâine de la un hectar; a doua - proprietarii de terenuri care aveau de la 2 la 5 hectare - norma era de 110 kg/ha; a treia categorie a inclus proprietarii ce dispuneau de peste 5 hectare, ei au trebuit să predea 220 kg/ha. [11].

Normele anuale lansate au fost defalcate în cinci zile începând cu 5 iulie, când pâinea recoltei noi nu era încă coaptă. Scopul a fost de a da 30% din pâinea de anul trecut. Dar cine avea pâinea din recoltă anului 1945? Doar, cu un an în urmă, toate gospodăriile au fost curățate. Cine a reuşit să ascundă câtuş de puţin pâine, ţinând cont de condiţiile climatice din 1946, a făcut tot posibilul de a nu renunţa prin diverse metode la pâinea recoltată. Şi mai rău, atunci când proprietarul a intrat în categoria „kulak”, dimensiunea livrării pâinii şi a altor produse alimentare a crescut aproape de două ori.

Sub recolta din 1946 culturile de toamnă au fost semănate în satul Pol-Vancicauţi 200 ha, în satul Costiceni 290 ha, în satul Dumeni 261 ha. [12]. Cu un randament de 3 centnere la hectar, după implementarea planului de livrare a cerealelor, la dispoziția populației satului Pol-Vancicauţi şi satului Costiceni, au rămas 107,215 de centere respectiv, adică câte 16-22 kg. de grâu pe cap de locuitor. Din acest număr a fost necesar să se aloce şi un fond de seminţe.

Pe lângă aprovizionarea cu pâine, țăranii erau obligați să predea carne, lapte, cartofi, legume, fân, lână şi piei de animale. Astfel, în 1946, satul Costiceni a primit un plan pentru furnizarea a 74 de centnere de carne[13], lapte – 27.400 litri. [14] Satul Dumeni a trebuit să pună 487 de centnere cartofi [15]. În acelaşi timp, autorităţile sovietice şi de partid au cerut nu numai să îndeplinească planul de aprovizionare cu alimente pentru 1946, ci să facă o livrare în avans în contul din 1947. De exemplu, locuitorii din Costiceni au fost nevoiți să livreze 20 de centnere de carne pentru planul din 1947 [16] şi locuitorii satului Dumeni - 17 centnere [17].

O altă sursă de livrare a cerealelor a fost colectarea subvențiilor de la proprietarii de mori şi presă de ulei. La 23 mai 1944, preşedintele comitetului executiv al raionului Noua Duliță Kravciuk a ordonat șefilor consiliilor sătești să perceapă 15% pentru prelucrarea cerealelor şi 17% pentru producția uleiului. Consiliul satului trebuia să trimită imediat cerealele primite la fondul de stat în detrimentul colectării subvenţiei [18]. În acel moment în satul Costiceni existau 7 mori de apă cu o capacitate de 250 kg. şi o presă veche de ulei cu o capacitate de 30 kg. pe zi [19]. În satul Pol-Vancicauţi existau 3 mori pe râul Prut, care aparţineau lui Andrei Muntean, Andrei Kojemeakin şi Gheorghe Dogolici [20].

Oamenii au înțeles că nu este real de îndeplinit aceste planuri. Dându-şi seama că situația era catastrofală, la 20 august 1946 preşedintele comitetului executiv regional Cernăuţi A. Kolikov şi primul secretar al comitetului regional al Partidului Comunist I. Zelenyuk au adresat o scrisoare Comitetului central al Partidului Comunist din Ucraina cu o cerere de reducere a planului de colectare a cerealelor din regiune pentru 1946 cu 200 de mii centnere ceea ce putea să elibereze din livrările de cereale gospodăriile ţărăneşti din primul grup şi o parte din al doilea grup dintr-un număr de raioane ale regiunii, inclusiv Noua Suliță [21].

Dar, în loc de ajutor, la 13 septembrie 1946 liderii regionali au primit o telegramă de la secretarul Comitetului central al Partidului Comunist din Ucraina, Nichita Hruşciov, acuzându-i că nu au înţeles importanţa şi urgenţa problemei colectării de cereale şi că nu au luat măsuri decisive pentru a o depăşi „sentimentele înapoiate” dintre o mare parte a ţăranilor, care încearcă să împiedice îndeplinirea obligaţiilor statului. De asemenea, s-a subliniat că începând cu 1 septembrie 1946 peste 3.000 de gospodării ţărăneşti din raionul Noua Suliță nu începuseră să livreze pâine.

Situaţia catastrofală din sectorul agricol la sfârşitul anului 1946 - începutul anului 1947 i-a îndemnat pe N. Hruşciov şi alţi oficiali de stat să apeleze în mod repetat la guvernul uniunii pentru a oferi Ucrainei ajutor alimentar imediat. După plenara din februarie al Comitetului central al PCUS (b) din 1947 o astfel de asistenţă, precum un împrumut pentru 60 de mii de tone de alimente, a fost trimisă fermelor colective din Ucraina. Nemulţumirea lui Stalin faţă de „neputinţa” lui Hruşciov a dus la înlăturarea acestuia din funcţia de prim secretar al Comitetului central al Partidului Comunist din Ucraina şi la numirea lui L. Kaganovici în funcţia de şef al republicii [22].

Comitetul central al Partidului Comunist al Ucrainei a obligat comitetul regional şi comitetul executiv regional să trimită lucrătorii de partid şi sovietici în raioane pentru a lucra direct între ţărani cu sarcina îndeplinirii necondiţionate a planului de livrare a cerealelor de către fiecare sat. Consiliilor săteşti şi angajaţilor consiliului raional li s-a recomandat să implice în activitatea de livrare a pâinii, „liderii” săteşti ce pot să-şi demonstreze dorinţa de a ajuta statul [23].

Pentru a pune în aplicare această politică de pradă, preşedintele comitetului executiv al raionului Noua Suliță P. Maidanik, secretarul comitetului districtual al Partidului Comunist din Ucraina I. Vihrov şi comisarul Ministerului Achiziţiilor Kuzmin i-au trimis pe Şarakin şi Kosobokov ca agenți de colectare publică la Costiceni în calitate de comisar al partidului şi al comitetului executiv al raionului. Şarakin şi Kosobokov, cu ajutorul aşa-zişilor activişti locali, au început să meargă din casă în casă, rechiziționând pâine și alte produse de la oameni. Despre aceia cum au făcut-o, aflăm în mărturia doamnei Fevronia a lui Iaboc Captari, născută în 1928. „Comisarii din Noua Suliță aveau arme şi activiştii satului nostru nu le aveau, dar i-au forţat, ameninţând cu execuţia, arestarea, deportarea în Siberia... Oamenii au fost intimidaţi, majoritatea au predat în mod voluntar proviziile de pâine... Sătenii şi-au ascuns proviziile în diferite locuri: în sobe, în pământ, în subsolul, în pod. Activiştii şi comisarii ştiau că oamenii ascundeau pâinea... A venit o întreagă delegație: mai mulţi activişti şi un comisar în căruţă. S-au dus pe la case. Au căutat, au confiscat pâinea, fără a lăsa nimic țăranilor... Foametea a început în 1946. Oamenii au început să moară în timpul iernii şi mai ales în vara anului 1947.” [24].

Acțiunile acestor „paznici” uneori mărgineau cu apucături de tiran. După cum şi-a amintit S. A. Codiţa, Nicolae Mironenko, agent al satului Dumeni, a venit la ei împreună cu activişti pentru a selecta pâinea. Acest Mironenko era soţul mătuşii lui Serafim Andreevici şi la acea vreme locuia cu ei, deoarece nu avea încă propria lui casă. Ştia foarte bine că familia Codiţa nu avea pâine, dar pentru a-şi dovedi loialitatea a „spart aragazul”. Când s-a întors seara, a cerut mai întâi să mănânce, la care i s-a spus: „Mai întâi, trebuie să ai ceva pentru care să găteşti cina şi, în al doilea rând, chiar dacă era ceva de făcut, apoi pe ce să pregătești, doar ai „spart aragazul”.”

Şi soldaţii armatei sovietice au abuzat de poziţia lor. Astfel, la 2 octombrie 1945 opt soldaţi înarmaţi dintr-o unitate militară situată în satul vecin Vancicauţi au venit la o turmă de oi păscută de ciobanul Ion al lui Ștefan Gorea şi l-au ameninţat cu armele luându-i 9 oi. Aceste oi aparțineau locuitorilor satului Pol-Vancicauţi [25]. Țăranii s-au plâns că soldaţii le-au luat sfeclă de zahăr, pe care o foloseau pentru a-şi hrăni caii fără ordine sau permisiune [26].

De multe ori produsele erau luate de la ţărani, împingându-i astfel la foame, în depozitate se păstrau prost şi se stricau. De exemplu, din 608 kg. cartofi colectați de la locuitorii satului Pol-Vancicauţi - 206 kg. au putrezit [27].

Nerespectarea programului de livrare a cerealelor se amenința cu închisoarea. Indicativ în acest sens este umilirea lui Petrea Sagin. Primul lucru care îţi vine în minte atunci când te uiţi la dosarul penal fabricat împotriva lui în Judecătoria raională II din Noua Suliță şi confirmat în Curtea Regională Cernăuți sau nu de la Sagin P. a scris Eugen Mojaev unul dintre capitolele romanului său „Bărbaţi şi femei”. Petrea Sagin avea 2,24 hectare de teren, avea o vacă, câteva oi, un porc, găini. Conștiincios şi-a cultivat pământul. Ca persoană care avea între 2 și 5 hectare de teren, pe 24 iulie 1947, un agent local i-a spus că are un plan de livrare a pâinii - 362 kg, cartofi - 153 kg, legume - 47 kg, seminţe de floarea soarelui - 36 kg, soia - 41 kg, lapte - 300 litri, carne - 45 kg., lână - 1,2 kg. Conform programului, el a trebuit să predea 200 kg. de cereale până la 2 august 1947. Dar mai târziu, „tovarăşii” din Noua Suliță pentru faptul că Sagin a cumpărat şi a instalat o moară în gosodăria sa a fost catalogat drept „kulak” şi a ajustat planul de colectare a alimentelor. Conform noului plan, el a trebuit să predea 604,8 kg de pâine, 253 kg de cartofi, 78,4 kg de legume, 60 kg de seminţe de floarea soarelui şi 67 kg de soia. Din păcate, pentru el pâinea i s-a copt târziu, de fapt, a reuşit doar s-o secere şi s-o scârtie. Îmblătirea de abia începuse. În ciuda faptului că la 2 august Sagin a primit un termen de zece zile pentru livrarea pâinii, la 3 august 1947 a fost arestat şi i s-a descris proprietatea. În timp ce se afla în centrul de detenţie preventivă, în perioada 5-6 august, familia a respectat pe deplin planul de livrare a pâinii. Cu toate acestea, la 6 august 1947 a avut loc o sesiune extrajudiciară a Judecătoriei raionale Noua Suliță în clubul satului Costiceni, unde Sagin Petru a fost condamnat în temeiul articolului 581 partea II din Codul penal la 10 ani de închisoare şi trei ani de privare de drept de vot cu confiscarea bunurilor. Cu toate acestea, instanţa nu a ţinut cont de faptul că, în momentul pronunţării sentinţei, familia a împlinit integral planul de livrare a pâinii [28]. La 14 august 1947 Sagin P. a formulat apel de casare la curtea regională. Curtea Regională Cernăuți a confirmat decizia Judecătoriei raionale Noua Suliță de a-l închide pe P. Sagin timp de zece ani. Mai mult decât atât, instanţa regională a calificat faptul că a respectat pe deplin planul de livrare a pâinii în ziua şedinţei instanţei raionale ca fiind împovărătoare, adică a avut pâine, dar s-a sustras cu furie de la livrarea pâinii [29].

Petrea Sagin a fost eliberat abia după apariţia „dezgheţului” lui Nikita Hruşciov în 1954, după ce a stat după gratie șapte ani. Dar, întorcându-se în satul natal, nu a reuşit să se stabilească în casa lui. Administrația gospodăriei colective se afla acolo, aşa că P. Sagin s-a stabilit temporar în casa lui Vasile Nicorici, un localnic care a fost deportat în 1941.

Fără îndoială, astfel de acţiuni ale comisarilor comitetului executiv raional, ai comitetului raional al Partidului Comunist din Ucraina, şi ai activiştilor locali şi ai armatei au dus la epuizarea potenţialului alimentar slab al ţăranilor din comunitatea noastră. Dezastrul, după cum se spune, nu a fost un bronz. Deja în toamna anului 1946 şi mai ales în iarna anului 1947, oamenii au început să simtă o nevoie acută de pâine. La 26 februarie 1947 consiliul satului Costiceni a raportat comitetului executiv raional că 50 de gospodării cu 205 de persoane nu aveau deloc pâine, iar 360 de persoane din 90 de gospodării aveau mare nevoie de pâine [30]. La 27 aprilie 1947 comisia consiliului satului format din Captari M.F, Ivanes M.F, Captari I.C a vizitat 33 de familii de invalizi şi văduve din al doilea război mondial. S-a dovedit că toată lumea avea mare nevoie de pâine [31].

Trebuie remarcat faptul, că consiliul satului a încercat să ajute persoanele cu dizabilităţi şi văduvele războiului, precum şi familiile soldaţilor. În aprilie 1946, au fost însămânțate cu orz 0,75 hectare, 0,50 ha grâu de primăvară, 0,50 ha porumb şi 0,50 ha floarea soarelui pe terenurile aparținând consiliului satului pentru a ajuta aceste categorii [32]. La 26 februarie 1946 locuitorii satului Costiceni au donat 674 kg. porumb, 326 kg. fasole fondului pentru asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi. Pe 23 aprilie a aceluiaşi an a predat 150 kg. cartofi [33]. În mai 1946, consiliul satului a alocat 275 kg. porumb şi 335 kg. fasole pentru 13 văduve de război şi copiii lor [34].

Cu toate acestea, pâinea şi alte alimente erau în lipsă catastrofale. Deja în toamna anului 1946 şi în iarna anului 1947 oamenii mureau de foame în masă. Potrivit datelor oficiale în 1947, în Costiceni au murit fin diferite cauze 53 de persoane, numărul născuților fiind doar de 30 [35]. Nu am reuşit să stabilim câte persoane au decedat din cauza foamei în satele Dumeni şi Pol-Vancicauţi. Însă luând în consideraţie faptul că numărul de gospodării din satele comunităţii nu se deosebeau esenţial putem presupune cu mare probabilitate că numai în anul 1947 din pricina foamei în satele comunităţii au murit 160-180 de persoane. Pentru prima dată în mulţi ani, rata mortalităţii aproape a dublat rata natalităţii, nu din cauza bolilor, ci ca urmare a politicii mizantropice a guvernului sovietic.

În ciuda faptului că foametea a ucis literalmente oameni din întregul ținut, noul lider al organizaţiei partidului republican L. Kaganovici împreună cu preşedintele Consiliului de Miniştri al RSS Ucraineană, N. Hruşciov au continuat să urmeze o politică dură de colectare a cerealelor şi au raportat în octombrie 1947 lui Stalin că „colhozurile, sovhozurile şi gospodăriile ţărăneşti RSS Ucrainene au îndeplinit planul de livrare a pâinii către stat cu 101,3%” [36].

Scăpând de foame, oamenii s-au pornit în zona în care existau fabrici de zahăr în căutare de hrană. La aceste fabrici, care nu mai funcţionau în acel moment, existau gropi de tescovină (jom). Oamenii adunau această tescovină de sfeclă pe jumătate putredă şi a duceau acasă, unde îi aşteptau copii umflaţi de foame. Potrivit martorilor oculari, multe persoane au fost rănite când au căzut sub roţile vagoanelor de cale ferată ori au căzut de pe acoperişurile acelor maşini. Se băteau pentru rămăşiţele de sfeclă, mulţi se înecau în acele gropi.

Foamea i-a împins pe oameni să facă lucruri pe care nu le-ar fi făcut niciodată în alte circumstanțe. Înțelegem de ce creștea numărul de furturi de bunuri personale ale cetățenilor. Astfel, la 3 iulie 1947, un locuitor al satului Dumeni Vasile Sucevan a ucis un locuitor al satului Tarasauţi Chirilesco I.L, pentru a intra în posesia a două oi, pe care acesta din urmă le-a cumpărat la piaţa din satul Bălcăuţi. La 25 iulie, V. Sucevan a fost arestat şi condamnat [37]. La 6 aprilie 1947 Volcanescu V. D, în vârstă de şaptesprezece ani şi Lupoi E. P, au furat de la consăteanca Lupoi D.I. un viţei şi l-au tăiat. Ei au fost condamnaţi la 5 şi respectiv 4 ani [38]. Elevul şcolii agricole Petriceanca Budian V. S. împreună cu colegul său de clasă în noaptea de 21-22 martie 1947 au furat din beciul şcolii 30 de kg. de cartofi [39].

Aparent, furtul bunurilor personale ale cetăţenilor a devenit atât de răspândit în Uniunea Sovietică, încât la 4 iunie 1947 prezidiul Sovietului Suprem al URSS a fost obligat să adopte un decret „Cu privire la consolidarea protecţiei bunurilor personale ale cetăţenilor”. Acest decret prevedea condiţii stricte de închisoare pentru furt. De exemplu, Volcanescu I.T., pentru furtul a 17 ciocălăi de porumb de pe ogorul lui Volcanescu V. M. a fost condamnat, pe baza acestui decret, la cinci ani într-un lagăr de muncă [40].

Cazurile legate cu furturile averii consătenilor nu au fost unice. Bineînțeles că nu toate sau descoperit şi nu toţi hoţii au fost condamnaţi.

Studiind liniile zgârcite ale documentelor de arhivă, vedeţi din nou şi din nou cât de drepţi sunt filozofii atunci când susțin că „ființa determină conștiința”. La urma urmei, în 1943, potrivit informației primăriei, nu a existat niciun caz de furt de proprietate de stat sau personal al cetăţenilor în satul Costiceni.

Cârstea Serafim este, de asemenea, pe lista persoanelor care au suferit din cauza regimului comunist. El a fost reţinut de poliţiştii de frontieră şi condamnat de un tribunal militar la 10 ani în lagăre de muncă pentru trădarea patriei. Apare întrebarea, ce patrie a trădat? „Cea care i-a luat ultima fărâmitura de pâine de la familie, lăsând-o să moară de foame în iarna anului 1947, iar el, un băiat de șaptesprezece ani, căutând ieșirea din această situație, nu a găsit altceva decât să treacă granița”. Oare nu ar trebui ca patria să aibă grijă de bunăstarea oamenilor, să asigure ca cetățenii să fie bine hrăniți şi îmbrăcați, să aibă un loc unde să trăiască şi să lucreze şi, dacă este necesar, un loc unde să fie tratați? Dar ce a fost omul pentru regimul stalinist? - Nimic.

În primăvara anului 1947, de îndată ce au apărut plantele, pentru hrană erau folosite loboda, salvia, trifoiul şi lucernă. Abia după recolta din acest an a venit alinarea şi foametea s-a retras.

Analiza faptelor mai sus descrise ne duce la concluzia că pricina principală care a dus la provocarea foametei din anii 1946-1947 în satele care formează comunitatea Costiceni a fost politica antiumană a regimului stalinist.

Fragment din cartea: 

„Istoria comunității rurale din Costiceni. 

Din moşi-strămoşi şi până în prezent”

Pentru Valea Prutului:

Andrei Nicorici, originar din Costiceni,

profesor la Universitatea Naţională Tehnică

„Institutul politehnic din Harkov”

Note

1. Arhiva de stat a regiunii Cernăuți Ф.Р – 155, inv.1, dosar 3, pag.25.

2. Idem Ф. Р – 140, inv1. dosar 5, pag.14.

3. Idem pag.30.

4. Idem dosar 14, pag.76.

5. Idem dosar 19, pag.190.

6. Idem Ф. Р – 1450, inv.1, dosar 63, pag.41.

7. Idem pag. 13.

8. Idem Ф.Р – 140, inv.1, dosar 21,pag.20.

9. Idem Ф. Р – 143, inv.1,dosar 20,pag.12.

10. Idem Ф. Р – 155,inv.1, dosar 27, pag.15.

11. Idem Ф. Р – 1450, inv.1, dosar 63, pag.18

12. Idem Ф. Р – 140, inv.1, dosar 21, pag. 23.

13. Idem pag. 9.

14. Idem Ф. Р – 155, inv.1, dosar 27, pag.27

15. Idem Ф. Р – 140, inv.1, dosar 21, pag. 51.

16. Idem Ф. Р – 155, inv.1, dosar 27, pag.35

17. Idem Ф. Р – 140, inv.1, dosar 5, pag.7.

18. Idem pag.6.

19. Idem Ф. Р – 143, inv.1, dosar 8, pag.15.

20. Центральний державний архів громадських організацій України Ф.1, оп.30. спр.444, л. 134.

21. Бажан О.Г. Особливості відбудовчого періоду в Української РСР у другій половині 40-х- на початку 50-х років ХХ ст. Електроний ресурс. Адрес доступу:http//ekmair.ukma.edu.ua/bitstream/handle/123456789/7990/Bazan_Osoblyvosti_vidbudovchoho_periodu.pdf?seque

22. Arhiva de stat a regiunii Cernăuți Ф. П.1, inv.2, dosar369, pag.37.

23. Idem Ф. Р – 140, inv.1, dosar 21, pag.20.

24. Село Костичани. Свідчення Каптарь Февронії Яківни// Книга пам’яті жертв голодоморів 1932-1933рр., 1946-1947 рр. Чернівецька область. Чернівці. 2008. с.658-659.

25. Arhiva de stat a regiunii Cernăuți Ф. Р – 143, inv.1, dosar 8, pag.8.

26. Idem pag.10.

27. Idem pag. 20.

28. Idem Ф. 2564, inv.1, dosar79, pag.3,13,33.

29. Idem pag.50.

30. Idem Ф. Р – 140, inv.1, dosar 35, pag.2

31. Idem pag. 12-44.

32. Idem dosar 25, pag.22.

33. Idem pag.15.

34. Idem pag.35.

35. Idem dosar 54, pag.12.

36. Бажан О.Г. Особливості відбудовчого періоду в Української РСР у другій половині 40-х- на початку 50-х років ХХ ст. Електроний ресурс. Адрес доступу:http//ekmair.ukma.edu.ua/bitstream/handle/123456789/7990/Bazan_Osoblyvosti_vidbudovchoho_periodu.pdf?seque

37. Arhiva de stat a regiunii Cernăuţi Ф. Р – 155, inv.1,dosar 45, pag.28

38. Idem Ф. 2564, inv.1, dosar 33, pag.26

39. Idem Ф. Р – 155, inv.1, dosar 45, pag.22.

40. Idem Ф.2564, inv.1, dosar 32. pag. 25.