Ştefan cel Mare – 565 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Moldovei (12 aprilie 1457)

La 12 aprilie 1457 s-a desfăşurat bătălia de lângă satul Dolhești, în urma căreia Ștefan cel Mare l-a înfrânt și alungat de pe scaunul țării Moldovei pe Petru Aron, fiul lui Alexandru cel Bun şi frate vitreg al tatălui său, Bogdan al II-lea.

În urma bătăliei de la Doljeşti, împotriva domnitorului Petru Aron, Ştefan al III-lea, supranumit şi Ştefan cel Mare, vine la domnia Moldovei.

Era fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii) şi nepotul lui Alexandru cel Bun.

Calităţile sale de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale eroice pentru apărarea Moldovei si iniţiativele pentru dezvoltarea culturii, i-au adus admiraţia unor iluştri contemporani.

Graţie tradiţiei populare şi cronicilor timpului, marele domn a căpătat statura unui erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (Atletul lui Hristos), iar poporul l-a cântat în balade: „Ştefan-Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare”.

Astăzi, în popor este considerat cel mai mare român.

În anul 1992, Teoctist, din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Tomosul de canonizare a Sfântului Ștefan cel Mare, au Hotărât:

“Ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor,Voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei să fie pomenit laolaltă cu bărbaţii cei cuvioşi şi Sfinţi ai Bisericii, cinstindu-se cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 2 iulie, fiind înscris în Sinaxar, cărţile de cult şi calendarul Bisericii noastre cu numele „DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT”.

Spre veşnică cinstire, dovadă şi încredinţare despre cele ce am hotărât, s-a întocmit acest Tomos Patriarhal şi Sinodal de Canonizare spre a fi adus la cunoştinţa credincioşilor şi clerului Bisericii Ortodoxe Române şi tuturor evlavioşilor români, oriunde ar trăi aceştia.Dat în Bucureşti, anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea.”