Biserica „Sfânta Treime” din Mahala la ceas aniversar: 200 ani de slujire și credință ortodoxă

Biserica „Sfânta Treime” din Mahala la ceas aniversar: 
200 ani de slujire și credință ortodoxă


Biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime” din comuna Mahala, un sat de vrednici și buni gospodari români situat în apropierea orașului Cernăuți, și-a sărbătorit duminică, 16 septembrie 2018, cei 200 de ani de existență.
Sfânta Liturghie prilejuită de bicentenarul sfântului lăcaș a fost oficiată de un sobor de peste 20 de preoți și diaconi, în frunte cu ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților şi al Bucovinei care a fost întâmpinat cu deosebit fast de copiii și tinerii din sat, veniți în straie naționale românești și cu flori în mâini.
Din soborul slujitor au mai făcut parte - ÎPS Longhin, Arhiepiscop de Bănceni și Prea Sfințitul Veniamin, Episcop de Hotin. Alături de ei s-au rugat protoiereul Gheorghe Moroz, parohul bisericii și protopopul al raionului Noua Suliță.
Biserica a devenit neîncăpătoare, deoarece evenimentul a adunat, practic, tot satul. În prezența a numeroși credincioși veniți să se bucure de acest moment aniversar, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită într-o ambianță de rugăciune și de profundă meditație duhovnicească.
La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru toți preoții, cântăreții, epitropii și binefăcătorii acestei biserici care au trecut la cele veșnice. În același timp mitropolitul Meletie l-a felicitat pe parohul bisericii și pe alți buni creștini cu această dată însemnată, oferindu-le diplome arhierești din partea Preafericitului Onufrie, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine.
Vorbind despre împlinirea celor 200 de ani de slujire și credință ortodoxă la altarul lăcașului, părintele Gheorghe Moroz a subliniat importanța păstrării credinței strămoșești.
Trebuie menționat că lăcașul de închinăciune, care este inclus în patrimoniul național, a fost ridicat în 1818, conform unei plăcuțe comemorative amplasată pe peretele edificiului.
Sergiu Barbuța
























































Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii