În satul Vancicăuții Mici, a fost sfințită o Capelă în cinstea „Bunei Vestiri”

În satul Vancicăuții Mici, a fost sfințită o Capelă în cinstea „Bunei Vestiri”
Locuitorii satului Vancicăuții Mici, comuna Costiceni, se vor putea ruga de acum încolo nu doar la biserica din sat, ci și într-o capelă care va purta hramul praznicului „Bunei Vestiri”. Paraclisul, sfințit duminică, 16 septembrie 2018, a fost înălțat datorită contribuției enoriașilor din parohie și autorităților locale.
Slujba de sfințire a locașului de rugăciune, amenajat și înzestrat cu obiecte noi de cult, a fost oficiată de parohul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Costiceni, părintele Aurel Pițul, însoțit de preoții - Ioan de la parohia din Vancicăuți, Alexei de la parohia din Negrinți și Andrian de la parohia din Tărăsăuți.
La eveniment a participat și corul bisericii care a venit să întregească într-un mod fericit ceremonialul religios, prin cântările de slavă aduse divinității.
La încheierea slujbei de sfințire preotul Aurel Pițul și primarul localității Vladimir Lupoi a mulțumit tuturor credincioșilor pentru participarea la acest eveniment de suflet al parohiei. De asemenea, ctitorii și binefăcătorii care au contribuit la zidirea sfântului locaș au primit în dar câte o icoană. Apoi, credincioșii au luat parte o la agapa frățească organizata cu prilejul sărbătorii.
Aceasta este cea de-a doua capelă sfințită în ultimii ani la Costiceni. Vă reamintim că sfințirea primei capele a fost oficiată în luna mai a anului 2017.





















































Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii