Grigorie cavaler de Pantazi - un mare artist coregraf de reputație europeană originar din Costiceni

 

Despre marele artist Grigorie Pantazi, nu se cunosc prea multe lucruri. Cu părere de rău, el este aproape completamente uitat în capitala Bucovinei, unde s-a afirmat ca regizor, actor, poet, muzician, coregraf, sculptor, autor de feerii, de spectacole de balet și de pantomimă[1]. Se cunosc prea puține lucruri despre colaborarea sa cu societățile culturale din Bucovina și din Țară, cu teatrele naționale și casele regale din Europa.

Grigorie cavaler de Pantazi, s-a născut la 24 ianuarie/6 februarie 1872 la Costiceni, județul Hotin, unde părinții săi aveau moșie. Se trage dintr-o veche familie de boieri moldoveni din jud. Botoșani, stabiliți în Basarabia după răpirea de către ruși a Moldovei dintre Prut și Nistru. Un străbunic fusese membru în divanul Domnului Moldovei. Mama, Nadina Pantazi (1852 - 1932), descindea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, Talpă, consemnată de Dimitrie Cantemir în cartea de aur, printre celelalte 40 de familii de boieri autohtoni. O străbunică Talpă fusese soția lui Ion Barnovschi Movilă, fratele domnitorului Moldovei (Miron Barnovschi Movilă). Tatăl, Constantin Pantazi, fusese mare proprietar la Baiești, apoi la Costiceni[2]. Din aceeași parte a Basarabiei provin și alți doi mari oameni de teatru: Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Constantin Stamati-Ciurea. Iar maestrul Pantazi se destăinui, la un moment dat, că și-ar fi dorit să inaugureze la Hotin un teatru național, pentru care a alesese câte un act din opera dramatică a celor doi autori basarabeni.

Încă din liceu, la Cernăuți, Grigore Pantazi se distinge prin talentul său de declamator, recitând la comemorări scene și acte întregi din dramele lui Goethe, Schiler, Grillparzer.

„Gazeta Bucovinei” din 3/15 februarie 1893 publică un anunț al Societății academice „Junimea”, din care aflăm câteva nume de rezonanță a participanților la viața muzicală a capitalei ducatului: C. cav. de Onciul, G. de Pantazi și Cor. de Tarnovețchi. Coriolan Maghețin, dar mai ales Claudiu Stefanelli și Grigorie Pantazi au surprins plăcut publicul prin declamații frumoase[3].

Pantazi debutează ca student la Junimea, înscenând la 19 ianuarie 1894, împreună cu profesorul pictor Eugen Maximovici, cu un fast extraordinar, tablourile vivante Soarele și Visul marinarului[4].

Încheindu-și studiile juridice la universitățile din Cernăuți și Viena, Pantazi devine funcționar în administrația provincială a Bucovinei. Cu prilejul comemorării lui Ștefan cel Mare în 1904, aranjează o serie de tablouri vivante din viața marelui voievod. La spectacol asistă și guvernatorul Bucovinei, prințul Hohenlohe, care rămâne profund impresionat. A doua zi acesta îl cheamă pe tânărul artist pentru ai pune în vedere că locul lui e la Viena, unde s-ar putea dedica cu totul artei. Intervine pentru numirea lui la Ministerul de interne din Viena, unde timp de mai bine de 17 ani va fi director al părții române a monitorului oficial austriac „Foaia legilor imperiale”.

Gustav Mahler, cel mai mare dintre directorii Operei imperiale din Viena, om extrem de inaccesibil și de o severitate temută, soră cu brutalitatea, primește baletul lui Pantazi Povestea Soarelui pentru a-l prezenta la Operă. Dar spectacolul nu se ține, întrucât Mareșalul Curții imperiale respinge baletul, ca fiind „zu rumänisch”[5].

În schimb, decanul maeștrilor de balet din Austria, Josef Hassreieter, și celebrul compozitor Josef Bayer, autorul muzicii la baletul „Die Puppenfee”, care făcuse ocolul lumii, apreciază calitățile artistice ale lui Pantazi și îi cer concursul pentru festivalurile de operă și balet organizate odată pe an la Teatrul imperial din palatul Schönbrunn. Astfel, în cadrul ultimei reprezentații a Curții imperiale din Schönbrunn s-a prezentat baletul lui Pantazi Cântul. Pantazi a condus direcția de scenă, Curtea punându-i la dispoziție întreg aparatul tehnic și artistic al Operei și al Teatrului Curții din Viena. Pe scenă, reprezentanți ai celor mai vechi familii aristocrate din Austria și Ungaria – prinții Schwarzenberg, Auerpreg, Hohenlohe, Kinsky etc. – erau simpli statiști și se supuneau cu disciplină și modestie exemplară ordinelor și comenzilor severe ale lui Pantazi.

Trei luni de zile, Pantazi a fost oaspete al Palatului imperial, unde i se servea cina. Repetițiile erau chiar mai frumoase decât reprezentațiile înseși, deoarece prințesele și ducesele veneau direct de la distracțiile mondene de la Curte, cu decolteuri și diademe, iar partea bărbătească o reprezentau demnitarii și arhiducii care în ziua respectivă erau invitați la Schönbrumn[6].

În opera lui Pantazi, jucau și membri de familii regale. Spre exemplu, prințesa Maria Windischgraetz (1852 - 1929)a jucat în rolul împărătesei Teodora. La reprezentație au asistat 70 membri ai familiei imperiale.

Pentru împăratul Franz Joseph I, care se nimeri a fi bolnav, s-a aranjat o reprezentație specială, la care a asistat numai majestatea sa, împreună cu urmașul său la tron, Carol I, pentru ca bătrânul monarh să nu se obosească prin obligațiile sale de amfitrion. Au fost puse la contribuție cele mai scumpe brocarduri, mătăsuri și juvaiere seculare ale familiilor din înalta aristocrație. Însuși împăratul a cheltuit, din fondurile sale particulare, o sumă din care s-a instalat, tot după indicațiile lui Pantazi, un decor rulant special, înfățișând în succesiune neîntreruptă tablouri din cursul veacurilor. A doua zi după reprezentație, mareșalul Curții regale, principele Alfred de Montenouvo (1854 - 1927), l-a vizitat pe Pantazi acasă pentru a-i aduce mulțumiri.

Mare succes a avut prezentarea de 56 ori, la Opera din Viena, a baletului Nippes. După balet, Grigorie Pantazi a fost invitat la curtea baronesei Marie Louise Larisch von Moennich (1858 - 1940), unde s-a prezentat un festival nocturn de Pantazi. Marie Luisa Larisch von Moennich era nepoata împărătesei Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi (1837 - 1898), soția împăratului Franz Joseph I al Austriei.

La astfel de onoruri a putut să ajungă la Viena un roman din Cernăuți, datorită fantaziei sale bogate în arta scenică!

De la Schönbrum și Viena, Grigorie Pantazi ajunge la București. Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), l-a primit săptămâni de-a rândul la castelul Peleș, iar în timpul văduviei sale, la castelul de la Curtea de Argeș. La București, el a montat cu demnitari ai Curții Regale baletul Nippes [7]. Baletul s-a prezentat cu tot fastul mai întâi în sala Palatului regal din Calea Victoriei, apoi la Opera Română, timp de două săptămâni (pe timpul direcției Cocoresu).

Luigi Manzotti (1835 - 1905), tatăl baletul european, autorul celebrului balet Excelsior, îiscria lui Pantazi de la „Scala” din Milano despre unul din spectacolele bucovineanului: „C'e un opera di gran ingenio, con effetti meravigliosi – una vera poema”. –„E o lucrare de mare ingenuitate, cu efecte minunate – o poezie adevărată”. La 1914, Mingardi, directorul Scalei, hotărâse să aducă pe scena renumitului teatru baletul Nippes, dar izbucnirea războiului a împiedecat reprezentarea. La fel și la Petrograd, unde fusese acceptat spre reprezentare, baletul a rămas nemontat. Maeștrii baletului rus, Legat și Fokin,au apreciat în mod deosebit montările lui Pantazi. Chiar și celebrii compozitori Giacomo Puccini (1858 - 1924) și Franz Lehár (1870-1948) s-au exprimat elogios despre fantaziile coregrafice ale lui Pantazi. Rezumând putem spune fără să greșim că baletul Nippess-a prezentat în Viena și București, atât lacurțile regale, cât și la operă. În Viena, actorii erau arhiduci și arhiducese, în București persoane din elita capitalei[8].

Pantazi a fost primul care a scris o feerie pe motivele lui Johann Strauss (1825 - 1899), regele valsului, feerie care s-a prezentat cu mare succes. Chiar în anii din urmă, familia decedatului coautor, Josef Bayer, l-a autorizat pe Pantazi să scrie un nou scenariu pe muzica postumă a acestuia. Baletul s-a numit Wiener Bilder.

La Viena, Pantazi a mai montat o feerie, Din timpul Eladei, pe muzică antică. Feeria s-a jucat simultan pe două scene, în aceeași sală, fapt ce nu s-a mai întâmplat până atunci.

Înzestrat cu aptitudini muzicale deosebite, Pantazi a fost cel dintâi care a reconstruit scenariul cunoscutului balet Prometeu de Beethoven. Textul baletului fiind pierdut, artistul bucovinean a țesut pe fiecare notă a lui Beethoven imaginea plastică corespunzătoare. Eusebie Mandicevschi (1857 - 1929), autoritate științifică muzicală de primul rang, fără a cărui aprobare nu se publica nici o ediție din marii clasici ai muzicii occidentale, a recunoscut cel dintâi adânca legătură dintre scenariul lui Pantazi și muzica lui Beethoven.

Baletul Prometeu s-a prezentat cu mare succes la Opera Cehă din Praga, în decurs de două stagiuni. Ziarele din Praga au publicat articole elogioase despre această creație.

La Budapesta s-a pus în scenă de vreo 60 de ori baletul Naierul, pe muzică de Rezcö Máder (1856 - 1940), fost director al Operei Ungare, care a mai scris muzică pentru spectacolele de balet Luсeafărul și Vis de vară ale maestrului Pantazi. Baletul Luсeafărul s-a prezentat la Cernăuți și București cu concursul societății „Armonia”. În anii din urmă Pantazi, a mai compus baletul Nufărul, țesut pe legende indice vechi și motive de folclor muzical indic[9].

Grigore Pantazi a montat în Cernăuți, tot cu concursul neprețuit al societății „Armonia”, operetele naționale Crai nou, Moș Ciocârlan, Noaptea sf. Gheorghe. A condus festivalurile Liceului I din Cernăuți, Crai nou, în Suceava. Printr-o înscenare în stil modern, a dat viață nouă operei naționale Crai nou de Ciprian Porumbescu, montată la Cernăuți, cu societatea „Armonia”, și la Suceava, Vatra-Dornei, Radăuți și Botoșani, cu societatea „Ciprian Porumbescu”. Pantazi devine membru onorific (onorar, în limbajul epocii) al societăților „Armonia”, „Junimea” și „Ciprian Porumbescu”.

Înainte de primul război mondial, Pantazi a fost inițiatorul și animatorul teatrului român din Cernăuți (un fel de director neplătit al teatrului național, cum își zice el însuși într-un Memoriu din septembrie 1933: „Cu toate societățile culturale din Bucovina, am organizat și înscenat prin decenii un rând de reprezentări teatrele în limba română. Toate aceste reprezentări le-am aranjat gratuit și, de pe urma neobositei mele munci, toate societățile culturale din Bucovina s-au ales cu frumoase venituri”)[10].

La 4 mai 1901, la Cernăuți are loc premiera operetei lui Tudor Flondor, Moș Ciocârlan, pe un libret de Constantin Berariu. Regia a fost în semnată de Grigore Pantazi. În distribuție: Aglae Lupu (Florica), Hedwig Bucher (Halițchi), Gheorghe Sârbu (Farfuridis), Adrian Forgaci (Notarul), Ștefan Scalat (Stan), Constantin Berariu (Gheorghe), Constantin Hostiuc (Chirilă), în total 80 de artiști - soliști, coriști, dansatori.

La București, Pantazi înscenează, tot cu înalta societate de la Curtea Regală, alături de baletul Naierul, și baletul Oița pierdută (pe muzica Rapsodiei lui Enescu), iar cu actorii Teatrului Național din București, melodrama Sufletul și muzica (cuvinte de Carmen Sylva), montată și la Cernăuți la 70 de ani ai Reginei Elisabeta. La 16/17 decembrie 1913, la Cernăuți, societatea „Junimea” organizează la Teatrul Municipal, sub conducerea lui Pantazi, sosit special din Viena, un spectacol jubiliar. Sărbătoarea a durat două zile. În prima zi a fost prezentată melodrama Muzica înaltă sufletul, de Dr. Grigore Pantazi, pe versuri de Carmen Sylva, tradusă de O. Jesef, Mazurca de Josef Bayer. A doua zi, s-a prezentat Cântecul neamului. Poemă feerică națională de Dr. G. Pantazi, tradusă de A. Stefanelli (muzica de Kostecki). Societatea era condusă atunci de secretarul Galin de la Consulatul regal al României[11].

În 1914, la Cernăuți a avut loc, în Teatrul Municipal, o manifestare consacrată lui Eminescu (organizator: societatea „Armonia”). După o conferință despre M. Eminescu, corul „Armonia”a prezentat Luceafărul, feerie pantomimică în 3 tablouri, de Pantazi (muzica – Raul Molder, directorul Operei din Budapesta)[12]. În același an, societatea „Armonia” marchează 25 de ani de activitate.

În1921, Cercul studențesc „Arboroasa” aranjează în Teatrul orășenesc o șezătoare artistică-literară: „Programul ca șezătoare să-și aibă scopul dorit, facem un călduros apel către onoratul public cernăuțean, precum și către toți frații noștri studenți să sprijine manifestarea noastră, prin participarea în numărul cât mai mare. Suntem încredințați pe deplin în generozitatea onoratului public care a sprijinit întotdeauna cu dragoste toate manifestările studențești. ”E vorba de drama patriotică, Se face ziua, de Zaharie Bârsan, regizată de Pantazi[13].

În 1921 și 1922,Inspector General pentru Bucovina pe lângă Ministerul Cultelor și Artelor era Grigorie Pantazi. De asemenea el mai funcționa și ca subdirector la Ministerul de Interne, consilier superior la administrația Bucovinei, iar în deceniul următor îl aflăm detașat la Legațiunea română din Viena, după care ocupă postul de consul general onorific.

La Cernăuți, pune în scenă, la diverse serbări naționale feeria Cuvântul Neamului. În 1923,o montează la Vatra-Dornei cu o echipă de țărani. În 1933, o reluă, inaugurând primul teatru de țărani din Bucovina.

La București, montează cu Societatea Arhitecților baletului Rococo.

Este decorat cu Bene Merenti, acordat de Regele Carol I al României, care se întreținea adesea cu Pantazi asupra chestiunilor de artă. Obține titlul de cavaler și ofițer al Coroanei României, Medalia jubilară „Carol II” și Steaua României.

La una din repetițiile din București asistau cu mult interes viitorul rege, Ferdinand I, principe moștenitor pe atunci, împreună cu principesa Maria. Se repeta Oița pierdută, cu ofițeri din garda regală și din elita armatei, care nu se prea arătau dispuși să execute figurile dificile ale dansurilor naționale, din care cauză era cât pe ce să se scoată din program acest balet național. Principele Ferdinad a insistat cu toată energia pentru menținerea și executarea baletului, venind el însuși pe scenă și stând lângă Pantazi până când executanții, neavând încotro, s-au supus[14].

În 1935, societatea „Junimea” pregătește comemorarea lui George Popovici, (pseudonim literar Teodor Robeanu), autor al volumului Poezii postume, tipărită la București cu o prefață de N. Iorga, în 1908. „Între învinșii păcatelor noastre – scrie N. Iorga, – între cei pe care i-a ucis răutatea acestei neam, nu știu pe niciunul pe urma căruia să trebuiască atâtea lacrimi.” Iorga avea în vedere sfârșitul tragic al cărturarului bucovinean, în 1905. Conducerea societății se adresează, la 3 martie 1935, lui Grigorie cav. de Pantazi, consul la Viena. Îl informează că s-a luat hotărârea să fie comemorat George Popovici, la Cernăuți, printr-un festival artistic. Pantazi, membru activ al Societății, se remarcă și ca scriitor. Tricolorul, feeria sa, se prezentă pe scena Teatrului Național, evocând în șase tablouri contribuția Societății „Junimea” la întregirea neamului. Se face referire și la Grămadă, căzut în luptele de la Cireșoia, în august 1917. Pantazi este invitat șă pregătească o feerie prin dramatizarea poemului lui G. Popovici, Novela de Castel, publicată în 1894. Conducerea societății se angaja să facă toate pregătirile pentru spectacol. Pantazi e informat și de faptul că s-a apelat, pentru costumele poloneze, la George cav. de Gallin, alt membru marcant al Societății, consul al României la Varșovia[15].

Pantazi a avut onoarea de a fi membru în comisia pentru reorganizarea teatrelor din Romania, sub prezidenția profesorului Sihleanu, care îi aprecia mult expertizele competente.

Opera lui Pantazi se cifrează la vreo 50 de spectacole de balet și de feerii, din care mai mult de jumătate s-au pus în scenă [16]. Dar ceea ce trebuie reținut, ca moment deosebit de interesant, este că Pantazi a putut să creeze atâtea spectacole de balet fără să fie însuși maestru de dans. Creațiunile sale coregrafice le datorează temperamentului său teatral și muzical, viziunii extraordinare pentru efectele culorii și ale atitudinii plastice și faptului că a cunoscut toate marile teatre din Europa.

Marele artist se stinge din viață în comuna Prisăcăreni din județul Storojineț la 9 iunie 1939 conform unei însemnări făcute în Condica celor decedați al Parohiei Costiceni  [17].

În revista cernăuțeană „Făt Frumos” din 1939, la rubrica „Cronică” se spune: „Duminică, 11 iunie 1939, s-a așezat la odihnă, în cimitirul Horecei din Cernăuți, osemintele mult zbuciumatului Dr. G. de Pantazi  [18]. „Marele artist coregraf de reputație europeană și marele suflet de Român, crainic al frumosul național, a avut parte să se stingă aici în Bucovina lui iubită, unde se întorsese din Viena, locul triumfurilor internaționale”, consemnează „Glasul Bucovinei” în nr. 5.642. Anuarul societăți „Ciprian Porumbescu” din Suceava pe 1938/39 îi evocă frenetic amintirea.

În ziua de duminică, 23 iunie 2019, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la trecerea în veșnicie a lui Grigore Pantazi, un distins om de cultură, Societatea Culturală „Valea Prutului” din satul Costiceni, aproape de Capela Mitropolitană Trei Ierarhi din cimitirul Horecea din Cernăuți, a organizat o slujbă de pomenire [19].

O comemorare similară a avut loc pe 23 ianuarie 2022, în ajunul aniversării a 150 de ani de la nașterea talentatului regizor de teatru, actor, poet și pictor Grigore Pantazi (1872 - 1939) [20].

Sergiu Barbuța, Vladimir Acatrini

Societatea culturală „Valea Prutului”

Note

1.      Victor Morariu, Omagiu lui Grigorie Pantazi, în „Junimea Literară”, An XXIII, 1934, nr.10 -12, p.21.

2.      Membri marcanți ai Societății Academice „Junimea” din Cernăuți (De la Înființarea ei în 1878 și până la Jubileul Semicentenar din 1928), Albumul Mare, Vol. I. Îngrijire și note de Rodica Șcraba, în „Glasul Bucovinei” An. III, 1996, nr. 4,p.32; Alis Niculică, Din Istoria Vieții Culturale a Bucovinei: Teatrul și Muzica (1775–1940), Casa Editorială Floare Albastră, București, 2009, p.168-169.

3.      Serata muzicală-declamatorică, în „Gazeta Bucovinei”, 7/19 februarie 1893, Anul III, nr.11, p.3.

4.      Arcadie Dugan-Opaiț, Albumul Mare al Societăților Academice „Arboroasa” și „Junimea” din Cernăuți, Vol.1, Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 2015, p.229.

5.      Ibidem, Omagiu lui Grigorie Pantazi, în „Junimea Literară”, Anul XXIII, 1934, nr. 10-12, p.23.

6.      Ibidem, p. 23 - 24.

7.      Ibidem, p. 24.

8.      Ibidem, p. 25.

9.      Ibidem, p. 26.

10.  Ibidem, p. 26.

11.  Soc.Stud. „Junimea”, în „Foaia Poporului”, 14 decembrie 1913, nr.50, p.13.

12.  Serbările Eminescu, în „Foaia Poporului”, 10 mai 1914, nr.19, p.12-13.

13.  Alis Niculică.op.cit.,p.196-197.

14.  Ibidem, Omagiu lui Grigorie Pantazi, în „Junimea Literară”, An XXIII, 1934, nr.10 - 12, p.27.

15.  Dimitrie Vatamaniuc, Bucovina între Occident și Orient. Studii și documente, Editura Academiei Române, București, 2006, p.564-565.

16.  Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Editura Humanitas, București 1991, p.288.

17.  Arhiva regională de Stat Cernăuți, F.1245, inv.1, d.750, fila 288.

18. Cronică: Grigorie Pantazi, în „Făt Frumos”, Anul XIV, nr.4, p.111.

19. Sergiu Barbuța. La Cernăuți a fost omagiat Grigore Pantazi, un mare artist coregraf originar din Costiceni [online]. [accesat 23.06.2019]. Disponibil: https://www.valeaprutului.info/2019/06/la-cernauti-fost-omagiat-grigore.html

20. Sergiu Barbuța. Grigore Pantazi, comemorat la împlinirea a 150 de ani de la naștere [online]. [accesat 23.01.2022]. Disponibil: https://www.valeaprutului.info/2022/01/cernauti-grigore-pantazi-comemorat-la.html