Amintiri din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatate de profesorul Serghei Captari, veteran de război din satul Costiceni
M-am născut pe 20 februarie 1926 în satul Costiceni, într-o familie de țărani români mijlocași. Tatăl meu era Captari Toadere, fiul lui Leonte, iar mama mea era Captari Ana, fiica lui Ion.
În anul 1940 am susținut examenul de șapte clase, iar în anul școlar 1940-1941 am urmat clasa a 6-a la școala din Vancicăuți, conform unui alt program. În perioada 1942-1944, până în luna aprilie i-am ajutat părinți în gospodărie, dar pasiunile mele principale au fost muzica, desenul și lectura de literatură artistică, mai ales în limba română.
În luna mai a anului 1944, am fost numit învățător al claselor 1-4 la școala din localitate.
La 9 iunie 1944, am fost mobilizat în Armata Roșie, iar în noiembrie am fost trimis pe front, în Regimentul 194 Pușcași din cadrul Diviziei 162, pe Frontul al II-lea Belarus, atunci când linia se apropia de capitala Poloniei.
După înrolarea în armată, am declarat că posed cunoștințe muzicale. Acest lucru mi-a deschis posibilitatea să cânt timp de 4 ani în orchestra diviziei. Această abilitate muzicală mi-a fost insuflată de către vărul meu, Toadere Captari, care m-a învățat să mă descurc cu instrumentele muzicale. În timpul serviciului militar, am acumulat cunoștințe în teoria muzicii și am învățat să manevrez instrumente de suflat. Astfel, destinul meu a fost modelat de pasiunea pentru muzică.
Până la încheierea războiului, am suferit două răni și am fost decorat cu patru distincții militare, inclusiv Medalia „Pentru Vitejie”, Ordinul „Gloriei” de gradul III, Ordinul „Steaua Roșie” și Medalia „Pentru eliberarea Varșoviei”. „Steaua victorie” mi-au oferit-o direct în spitalul militar.
Acolo l-am întâlnit pe consateanul meu Ion Chiriac, care era sanitar militar. Alți camarazi de luptă, alături de care am luptat cot la cot în acest război, au fost: Vacaraș Mihai din Dumeni – căzut pe front, Grigore Dogolici din Costiceni – căzut pe front, Gheorghe Rusnac din Negrinți, Ion Dorogoncean din Negrinți, Vasile Lupoi din Dumeni, Dumitru S. Gorea din Pol-Vancicăuți, Călin V. Gligor din Vancicăuți – căzut pe front, Toadere Saca din Vancicăuți, Zinovi Buraga din Tărăsăuți, Gherasim Rusu din Tărăsăuți, Eugen Priotesa din Tărăsăuți – căzut pe front și Matei Melniciuc din Pererita.
Pe lângă conaționalii basarabeni, am colaborat și cu militarii ucraineni din regiunea Ivano-Frankovsk, dar pentru completarea rândurilor deseori soseau soldați noi din diferite localități, cu precădere la infanterie.
După încheierea războiului, am dedicat următorii 5 ani serviciului militar în cadrul Diviziei 65-PVO, staționată în orașul Legnița din Polonia. În această perioadă, am îndeplinit rolul de muzicant în orchestra militară.
În vara anului 1950, am fost demobilizat din armata sovietică și am început o nouă etapă în viața mea. M-am întors în satul natal și am preluat postul de învățător de clasele primare.
____________________________________
Râul Prut mi-a salvat viața!
Data de 19 aprilie 1945 s-a întipărit cel mai adânc în memoria mea din timpul războiului. În fața Batalionului 3 din cadrul Regimentului 194 Pușcași s-a pus sarcina de a forța cu lupte în timpul nopții râul Oder de apus. Câte 5-6 persoane ne-am urcat în bărci gonflabile și le ajutam cu mâinile celor ce vâsleau. Inamicul lumina suprafața apei cu rachete, împușca cu mitraliera.
Locotinentul Șașațchii întreba:
-Cine știe a înota?
-Eu, am răspuns.
-Știi bine?
-Foarte bine, spun eu.
-Cum așa?
-Eu am trăit pe malul râului Prut și de la vârsta de șase ani m-am învățat a înota.
-Atunci dezbracă mantaua și eliberează-te de tot ce ai mai greu. Nu știm ce se poate întâmpla.
După ce am trecut jumătatea lățimii fluviului mitraliera a spart barca, care început să se scufunde. Când a ajuns apa până la brâu am părăsit și eu barca. Am cercat să văd adâncimea dar n-am dat de fund. Mă gândeam ce să fac, să înot înapoi, era prea departe, înainte să înot, nimereai în mâinile dușmanului și am hotărât să înot, acufundându-mă după cursul apei. Deodată, apropiindu-mă de malul stâng al fluviului, aud un glas: „Ajutor!”
M-am apropiat de el. Era comandantul campaniei, locotenentul Șașațchi, rânit în picior.
Cu mâna dreaptă l-am apucat de umărul stâng și ne-am apropiat de mal. În apropiere un grup de soldați, îi contraatacau pe inamici. Un sergent mi-a adus un pistol automat, luat de la un ostaș, greu rânit, și-mi spune:
-Ajută-ne, suntem mai mulți și-i vom birui, cu ofițerul se va ocupa sanitarul.
În apropiere se auzeau strigăte „Ura!”. Câțiva inamici au părăsit poziția și au început să fugă spre apus.
Șașațchi la despărțire mi-a spus:
-Tu Captari, mai departe mergi împreună cu grupul de soldați. AI noștri trebuie să se afle cu vreo 300 de metri mai spre miazăzi, iar eu voi avea grijă să anunț despre tine la „ștab”.
A doua zi secretarul batalionului mă găsește în orășelul Crone.
-Captari, ești viu?
-După cum vezi! răspund eu.
-Scrie acasă de urgență, noi am trimis înștiințare că ai căzut la Oder și ești decorat post-mortem cu ordinul „Steaua roșie”.
Mă întâlnește adjunctul politic al batalionului, maiorul Danilin și mă întreabă:
-Captari, cum e mai bine, să fii erou al URSS post-mortem, ori să rămâi în viață decorat cu o „nagradă” mare?
-Mai vine să rămân în viață și să lupt mai departe chiar fără decorație.
-Totuna, pentru salvarea vieții ofițerului Șasațchii un ordin vei primi.
Acasă la părinți înștiințarea împreună cu scrisoarea mea au sosit împreună.
Printre altele, în scrisoare m-am adresat mamei mele:
-Îți mulțumesc din tot sufletul, dragă mamă, pentru că mai învățat să înot și îmi dădeai voie să umblu la Prut, la scăldat, de altfel, ceea ce a fost scris în înștiințare, putea să fie adevărat. Războiul e pe sfârșite, dacă voi avea noroc de la bunul Dumnezeu, poate ne vom întâlni în curând. Vă sărut. la revedere.
Râul Prut
Prutule - râu blestemat,
Eu de tine n-am uitat.
Pe mine m-ai învățat
Să sporesc la înotat.
De înotat de nu știam,
Eu în Oder mă-înecam,
Așa, cum unii n-au știut,
Și-n adâncuri s-au pierdut.
Dar acum în fața ta,
Sarcina stă mult mai grea.
Pe tine te-au obligat
Ca să fii hotar de stat.
Granița s-a făcut pe loc,
Pe râu până la mijloc.
Moldova s-a dezbinat,
Că așa s-a procedat.
Nu avem dreptul la scăldat,
La pescuit și la înotat.
Nu avem dreptul la prundiș,
Trebuie de-l cumpărat,
Dar dacă-l iei pe furiș,
Poți să fii și amendat.
Când eram de șase ani,
Liber la Prut mă scăldam,
La înotat ne întreceam,
Pe malul opus ne-opream.
Cine înota mai bine,
De pe-naltul mal sărea,
Mai adânc se scufunda,
Campion toți îl numea.
Acela era un vecin,
Cu numele Parpauț Serafim.
El la mulți le-a arătat
Secretele la înotat.
Pe mine m-a învățat
De pe mal la Timofei,
Cum trebuie procedat
Ca să sar mai garantat.
Așa noi ne petreceam,
Jocuri multe născoceam,
Jocuri sportive pe Prut
Pentru acei ce-au priceput.
Acum totul e oprit,
Râul graniță a devenit.
0 Comentarii