La 20 decembrie 1940, în plină iarnă, pe drumul dintre Cernăuți și Hotin, a murit în urma epuizării fizice și a expunerii prelungite la temperaturi extreme, părintele Vsevolod Crițchi, parohul bisericii din Colincăuți.

Avea 61 de ani. Fusese scos din casa sa și obligat să curețe zăpada, în contextul politic represiv instaurat de autoritățile sovietice în Basarabia. A murit de frig pe marginea unui drum, cu o lopată în mâini, în condițiile impuse de un regim care căuta deliberat să desființeze autoritatea și prestigiul Bisericii.

Născut la 1 aprilie 1879, Vsevolod Crițchi a urmat Școala de cântăreți bisericești și a activat la Biserica Sf. Teodor Tiron din Chișinău, ocupând și funcția de grefier al Societății eparhiale de tutelă. A fost hirotonit preot în anul 1918, cu două clase de seminar teologic și examen de preot.

Începând cu anul 1921, Vsevolod Crițchi a fost numit preot la Biserica „Înălțarea Domnului” din Colincăuți, județul Hotin, iar din 1928 a fost ridicat la rangul de paroh. A slujit acolo aproape douăzeci de ani, perioadă în care s-a bucurat de respectul și încrederea comunității. Deși nu avea o pregătire teologică de excepție, era un slujitor conștiincios, integru și activ, dedicat cu seriozitate misiunii sale pastorale. Ca mulți alți clerici din Basarabia, s-a trezit, în anii de după 1940, prins într-o confruntare istorică și ideologică ce depășea cu mult limitele slujirii religioase.

Ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică în iunie 1940 a declanșat o amplă campanie de sovietizare a teritoriului. Printre primele ținte: instituțiile religioase. Preoții erau considerați „elemente ostile” – nu doar din cauza legăturilor lor cu administrația românească anterioară, ci pentru că religia era percepută ca o formă de rezistență ideologică față de materialismul ateu impus de noul regim. S-au aplicat metode administrative de eliminare a clerului: arestări, deportări, impozite imposibil de plătit, munci forțate. Totul cu scopul de a compromite preoții în fața comunităților lor, de a-i reduce simbolic și social.

Părintele Crițchi nu a fost arestat sau executat, dar nici nu a fost cruțat. A fost obligat să participe la munci fizice în condiții inumane, parte a unei politici bine documentate de umilire a clerului. Gerul aspru al iernii din 1940 i-a fost fatal. Trupul său, obișnuit cu ritmul și viața liturgică, nu a rezistat. A murit pe drum, sub supravegherea celor care trebuiau să îl „reeduce”, prin forță și dispreț.

Moartea sa nu a fost o excepție. A fost una dintre miile de victime ale unui sistem care a tratat ființa umană ca instrument politic. Documentarea unor asemenea cazuri a fost dificilă, din cauza opacității arhivelor sovietice și a dispariției martorilor. Totuși, cercetători ca părintele Ioan Lisnic au reușit, prin muncă de teren și cercetare arhivistică, să recupereze fragmente din aceste biografii șterse cu intenție. Fără astfel de eforturi, figura lui Vsevolod Crițchi ar fi rămas anonimă, pierdută în mulțimea celor „dispăruți discret” de regimul sovietic.

Cazul său este relevant nu doar pentru memoria Bisericii, ci și pentru înțelegerea mecanismelor represive sovietice la nivel local. A murit nu pentru că s-ar fi opus deschis sistemului, ci pentru că a fost ceea ce era: un preot într-un stat care nu mai tolera nici credința, nici autonomia spirituală. Tăcerea și moartea lui sunt parte dintr-o istorie care nu trebuie ignorată.

Surse:

Episcopia Hotinului, Anuar, 1925, p.117 

Справочная книга Кишиневской Епархiи, на 1911 годъ, p.9, 110 

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului, Chișinău, 1922, p.105 

Episcopia Hotinului, Anuar, 1930, p.75 

Episcopia Hotinului, nr.2, 1941, p.40 

Biserica Basarabeană, nr. 7, 1942, p.451 

Pr. prof. Sergiu C. Roșca, op.cit., p.35; Martirologiu românesc din Basarabia, p.236; Martiri pentru Hristos, din România, p.758

Cercetările părintelui profesor Ioan Lisnic privind clericii ortodocși persecutați de regimul sovietic au contribuit la documentarea și păstrarea memoriei acestor martiri.