Trecut prin ciur și sită...

Se ştie că Bucovina a suportat toate stăpânirile, reprezentanţii cărora au găsit de cuviinţă să poposească pe aceste locuri, începând cu perioada cumano-tătară şi până la cea sovietică, am fost nevoiţi să gustăm din toate paharele stăpânitorilor. Și în pofida faptului că toţi îşi aveau paha­rele proprii, care din care mai atrăgătoare, toate aveau unul şi acelaşi conţinut - să dispărem de pe faţa pământului. 

În urma tuturor acestor valuri, cel mai mult a avut de suferit graiul nostru românesc. Cumanii şi tătarii, fiind po­poare migratoare, n-au lăsat urme prea importante în limba vorbită, căci ei con­tactau direct cu localnicii numai în timpul năvălirii lor. Prădau ce le cădea în cale ori se întorceau de unde au venit sau îşi continuau calea unde-i duceau ochii. To­tuşi, în vorbirea de toate zilele mai putem auzi astfel de cuvinte: de-a dura - de-a rostogolul, hojma - permanent, totdeau­na, hota, vişta - la stânga, la dreapta (la purtatul cailor), zălud, tont, ogârjit - cu înţeles de rău, negativ - prost. Ne-a rămas şi expresia „Înga, mamă, gâza cea şede hojma pe şparhat”. Până în prezent nu se ştie precis vechimea şi provenirea acestor cuvinte şi expresii. 

După izgonirea tătarilor, ţinutul nos­tru, până pe timpul lui Bogdan I (1359- 1365), a fost stăpânit de unguri. Din acele vremuri ne-a rămas şi denumirea muntelui Hoverla - munte înzăpezit. Iar vecinul acestuia, muntele Petros (Petrosu) spune de la sine cine i-a dat acest nume. De la stăpânirea maghiară ne-au mai ră­mas astfel de cuvinte, ca: Doroş, Şandor, Magheru, vameş, servus (salutare) ş.a. 

Turcii au ocupat timp îndelungat aces­te locuri, dar nici ei n-au avut contact di­rect cu poporul de rând. Însă au respectat cu stricteţe Tratatul moldo-turc din anul 1505 - să nu se numească domni de altă origine în Moldova; să nu se amestece în treburile bisericeşti, să nu cumpere pământuri pe teritoriul Moldovei; să nu se căsătorească cu moldovence; să nu se amestece în graiul, datinile şi obiceiurile moldovenilor; să păstreze integritatea Moldovei. Însă acest punct a fost încălcat (1774) sub presiunea Rusiei şi Austriei, în folosul ultimei. Domnii Moldovei şi boierimea erau nevoiţi să contacteze cu turcii. Deci, de la clasele stăpânitoare, în limba vorbită au pătruns şi unele cuvinte turceşti: cea - cu înţelesul de a mâna (a îndemna) vitele la mers: harabă - un fel de căruţă; bardacă - unitate de volum pentru lichide: hogeag - fumar; han - loc de popas, odihnă; tulpan - turban; bazar, zambalie, bacşâş, bric, ciubuc ş.a. 

Odată cu includerea Bucovinei în com­ponenţa Imperiului Austro-Ungar, ne-am ciocnit cu o altă cultură, care a influen­ţat mai activ şi asupra vorbirii noastre. Austriecii au construit primele căi ferate. Localnicii au fost impuşi să mărească su­prafeţele însămânţate cu grâu şi legume, să construiască încăperi pentru iernatul animalelor. Tot atunci au apărut unelte noi de muncă şi mecanisme (grasul-un fel de cultivator, batoza, plugul cu brăzdar de fier, căruţe şinuite, îngrăşămintele mi­nerale etc.). Se deschid primele şcoli de stat. Se introduce învăţământul începător obligatoriu. Aceste şi alte reforme duc la pătrunderea în limba noastră a multor cuvinte nemţeşti, pe care le auzim până în prezent: spat, blatfus - boli de cai; ghe, auf, ţuric - cuvinte adresate calului; crampon, ţug, haltă, ştrech - cuvinte re­feritoare la căile ferate; ştelmacie, dulger, vaservag, oberliht - cuvinte referitoare la diferite meşteşuguri. 

Cu venirea pe aceste meleaguri a galiţienilor, am început să folosim şi unele cuvinte din limba ucraineană, dar schimbate mult: culişer - unealtă de mestecat mămăliga (de la ucraineanul kuliş - mămăligă şi nemţescul şeer - a face, a acţiona); hudiţă - uliţă, serdac - un fel de sumănel; ogradă - un teritoriu împrejmuit cu gard (la noi curte) etc. 

Sovieticii cu o deosebită stă­ruinţă s-a străduit să ne limiteze graiul, mereu amintindu-ne că lucoarea ne vine de la răsărit, că limba noastră n-are nici o perspectivă. Ni se mai explica că limba moldovenească este o ramură a limbilor slave de vest, care s-a format în anumite condiţii şi că grafia chirilică i se potriveşte de minune. Această poziţie şi mediul în care ne-am aflat a dus la schimonosirea graiului nostru românesc. Şoferii, me­canizatorii, cei demobilizaţi folosesc în vorbirea lor până în prezent nişte expresii de te ia groaza: starşinaua noastră era tare stroghii; am primit două lâcice pe pahoane; Migăieşte cu fara; A dat maşina cu zadul înapoi; Stuceşte motorul; Trebuie să păiesc gluşiteliu. 

Scriu aceste cuvinte nu pentru a învi­novăţi pe cineva, ci pentru că mă doare sufletul. Scriu că şi eu mă simt printre acei, care n-am fost în stare să punem o bază trainică limbii noastre. Şi prea puţin facem pentru curăţirea graiului matern. Trăim într-o perioadă, când cartea nu mai este principalul izvor de cunoştinţe. Presa este răsfoită în grabă şi fără atenţie, stăpâna sufletelor omeneşti a devenit televiziunea cu toate minunile ei. În rezultat, avem ceea ce avem. 

Todor Nicolaevici 
Suceveni, raionul Hliboca 

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media