Să ne îndulcim sufletele cu mierea delicioasă din Costiceni

Să ne îndulcim sufletele cu mierea delicioasă din Costiceni
Interviu cu dl Vasile Sucevean din Costiceni
La 19 august în fiecare an Ucraina sărbătorește „Ziua apicultorului”. Pentru a sprijini și a promova activitatea Uniunii Apicultorilor și a Ministerului Agriculturii din Ucraina, această sărbătoare profesională a albinarilor a fost întemeiată de președintele Leonid Kucima la 15 august 1997 prin Ordinul № 815/97.
Cele mai vechi documente, referitoare la miere, sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China utilizau mierea atât ca medicament, cât și la ritualuri și ceremonii.
Mierea este menționată și în Biblie. În Vechiul Testament  găsim scris „cuvântul miere” de peste 60
de ori. În Cartea Psalmilor regele David descrie atitudinea sa față de Cuvântul lui Dumnezeu: „Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea” (Ps. 118, 103).
În Grecia antică s-a scris mult despre producerea mierii. Nemurirea zeilor la greci a fost explicată prin faptul că ei se hrăneau cu lapte, nectar și miere. Pitagora, Hipocrate și Aristotel credeau că consumul de miere prelungește durata de viață.
Apicultura face parte din cele mai vechi ocupații ale românilor și ucrainenilor.
Diferitele izvoare arată că pe teritoriul vechii Dacii apicultura căpătase o mare dezvoltare. Xenofon în lucrarea „Anabassis” arăta, că „hrana geţilor consta în primul rând din miere, legume, lapte simplu sau preparat şi foarte puţină carne, căci credinţa în Zamolxes îi oprea”. Naturalistul roman Aellianus în lucrarea “De natura animalium” arăta că daco-geţii creşteau albine pentru miere şi ceară, iar prisosul îl vindeau. Polibiu din Megalopolis, geograf şi istoric grec, arăta în lucrarea sa “Istoria pragmatică” că în regiunile pontice se exportau din teritoriile de la Dunăre miere, ceară şi vinuri felurite. Alexandru Xenopol în “Istoria românilor” arăta că dacii se îndeletniceau cu agricultura, creşterea vitelor şi cea a albinelor.
Numeroase izvoare arată, că în Ţările Române pentru dezvoltarea albinăritului au fost acordate o serie de privilegii pentru negoţul cu ceară, scutirea de vămi, donaţii gratuite pentru „locuri de prisacă”, precum şi numeroase urice şi hrisoave legate de stupi, miere şi ceară, acordate în special domeniilor mănăstireşti. În secolul al XVIII-lea, conform documentelor epocii, românii din Moldova şi Muntenia îngrijeau peste un milion de stupi. O statistică din 1763 menționează existența la acea dată în Moldova a 670 000 de stupi.
Pe teritoriul Rusiei Kievene apicultura se evidenţiază din secolul X. Înainte de apariția zahărului mierea a fost singurul produs dulce existent în natură. Mierea și ceara au jucat un rol important în comerțul Rusiei Kievene cu  țările europene și Grecia.
Inventatorul ramelor de stupi şi fondatorul apiculturii raționale a fost Petro Procopovici (1775-1850) – apicultor ucrainean, originar din regiunea Cernigov.  În 1814 inventatorul pentru prima data a îndepărtat rama într-o despărțitură separată a stupului.  Acest lucru a făcut posibilă verificarea liberă a activității de lucru a albinelor. Stupul lui Procopovici a permis colectarea atentă a mierii fără a distruge albinele cu fum. 
La 1910 în Imperiul Rus existau 6,3 milioane de familii de albine, dintre care 1,6 pe teritoriul Ucrainei. În timpul primului război mondial, numărul de familii de albine a scăzut de 2 ori, iar în cel de-al Doilea război apicultura a avut de suferit mult.
Albina este una dintre cele mai extraordinare creaturi din natură. Ele sunt singurele insecte, care polenizează și ajută peste 250 de specii de plante să dea roadă. Albinele sunt insecte sociale, ceea ce înseamnă că realizează în comun o serie întreagă de activități necesare supraviețuirii. 
În opinia lui Albert Einstein - dacă albinele vor dispărea, omenirea va mai exista încă patru ani. Dispariția lor, spun specialiștii, ne lasă fără produse alimentare. Odată cu albinele vor dispărea fructele, legumele și furajele pentru animale. Aproape 3 sferturi din culturile agricole de pe glob depind de albine, iar lipsa acestora nu aduce nimic bun.
Îngrijirea și creșterea albinelor este o meserie nobilă, pe care nu orișicine o poate stăpâni. Această îndeletnicire a reușit s-o însușească dl Vasile Sucevean din localitatea Costiceni, albinar experementat, în vârstă de 65 de ani, căruia i-am solicitat un mic interviu pentru blogul nostru.
-Dle Vasile, povestiți-ne vă rog, de unde vine pasiunea dvs pentru albine?
- Această pasiune o am de la moșul meu, Xenofon. De mic copil am îndrăgit albinăritul - eram prin clasa a 7-8, când bunelul meu mi-a dăruit două ștubeie. Tata nu prea îmi dădea voie să privesc albinele, însă păzeam când el se ducea de acasă și repede luam un cuțit pentru a tăia câte-o bucățică de fag. Mă bucuram nespus de mult. Și de atunci m-am împrietenit cu albinele până la cei 65 de ani ai mei. Nu mă pot lăsa de ele, am să muncesc cât voi putea.
-Ce ne puteți relata despre activitatea dumneavoastră în domeniul apiculturii?
-Am fost prisăcarul kolhozului din localitate timp de 18 ani, în anii uniunii sovietice. Organizam permanent seminare în diverse chestiuni pentru apicultorii regiunii. Mă știau toți apicultorii din ținut, căci participam permanent la toate întrunirile regionale. Adeseori la întrunirile noastre veneau apicultori tineri, fără experiență, pe care, cu mare drag, îi îndrumam cu sfaturi utile. După ce am ieșit din gospodăria colectivă, prisaca a rămas pe mâna unor „șefi”, care au distrus și au jefuit totul ce se putea la vremea ceea.
Pe vremuri, duceam o statistică oficială personală a familiilor de albine din satul Costiceni. Astfel, prin anii 1987-1988, în localitatea noastră erau 45 de persoane care se ocupau cu îngrijirea albinelor, iar acuma au rămas doar aproximativ 11.
Fiecare guvern, care a venit la putere în Ucraina, nu a fost cointeresat să ajute apicultorii. Ba din contra, au căutat diverse căi să poată să facă bani pe spinarea lor. În România și în alte state europene statul ajută apicultorii autohtoni cu dotații, ceea ce e pentru ei un stimulent în muncă. Pe timpurile sovietice, dacă erai membru al organizației apicultorilor și contribuiai financiar câteva ruble, aveai o prioritate majoră. Statul de atunci se străduia să sprijine apicultorii, fiindcă înțelegea foarte bine că volumul recoltei agricole depinde, în mare măsură, de polenizarea plantelor de către albine.
-Câte știubeie aveți?
-În timpul de față am 30 de familii, dar, din cauza vârstei cred că voi mai reduce numărul stupilor.
În lucrul cu albinele principalul e să fii liniștit și foarte atent. Profesia albinarului are nevoie de multă dragoste. Un om care nu iubește vietățile, nu poate fi apicultor. Mă doare inima, când, din întâmplare, strivesc vre-o albină cu rama. Mă străduiesc să păstrez viața fiecărei albine, dar nu întotdeauna reușesc și atunci îmi spun singur mie: „Săraca de ea”...
-Ce dificultăți apar, când întreții o stupină de albine. Cum protejăm albinele?
-În ultimul timp, au apărut multe dificultăți în ceea ce privește întreținerea albinelor. În pofida științei avansate, gospodăriile agricole au inventat multe pesticide și otrăvuri noi care distrug albina. De exemplu din cauza companiei „Kolos”, care a privatizat terenuri agricole în satul nostru și le prelucrează cu substanțe dăunătoare, am pierdut șase familii de albine.
În mare măsură, bolile albinelor apar din cauza neglijenței prisăcarului, care trebuie să aibă grijă de igiena și hrana lor. De exemplu, omul care e curat și are ce mânca, nici boala nu se prinde de el. Așa e și albina. Omul, domesticind albina din natură, s-a străduit s-o adapteze cât e posibil la o nouă viață pentru a interveni și a o proteja de boli. Pe piață întâlnim multe și diverse leacuri pentru albine, însă în unele cazuri, ele sunt falsificate și n-au nici un efect, iar uneori pot fi periculoase. Au fost întâmplări, când întreagă prisacă a fost afectată de asemenea leacuri. De aceea recomand tuturor apicultorilor să fie atenți, când vor să trateze aceste insecte.
-Cât de multă miere produce o familie de albine?
-O singură albină poate produce dintr-un singur zbor 0,3-0,5 grame de miere. Deci, o familie ce are peste 70-80 mii de albine poate aduna undeva 5-6 kg. Mult depinde și de distanța culesului. În medie albina pe zi săvârșește o distanță de aproximativ 40-50 km, iar în timpul verii trăiește 40 de zile și poate produce în medie 1-12 lingurițe de miere în viața sa.
-V-au înțepat des albinele? În ce stare apicultorul nu ar trebui să se apropie de stup?
-Am fost înțepat de mii de ori, nu există albinar, care în viața sa să nu fi fost înțepat vreodată. Pentru a evita această belea, albinarul trebuie să fie permanent curat. Albinele simt orice miros neplăcut, cel mai mult nu le place mirosul de parfum. Unii spun că la fel e și cu mirosul de alcool. Nu e adevărat. Albinarul, dacă a consumat alcool și încearcă să verifice vre-un stup, riscă să fie înțepat nu din pricina alcoolului, ci din neglijența efectului amețitor al alcoolului. Când încearcă să scoată rama stupului, omul beat, neavând o reacție bună, strivește și câteva albine și atunci ele sunt dispuse să-și apere propria viață. Din o sută de oameni, unul  este alergic la înțepătura albinei, în caz dacă nu se va adresa la medicului, poate să moară. Iar una dintr-o mie de persoane poate muri pe loc de înțepătura albinei.
Un alt albinar care sa aflat în ospeție în timplu discuție noastre, Vladimir Ștefanco din satul Șindreni, mi-a spus că personal dintr-o întâmplare neprevăzută, a fost înțepat de mai multe ori, subliniind faptul că dacă albina e foarte stresată și înțeapă pe cineva, atunci și durerea e mai sufocată. Un om, care îngrijește o familie de albine, trebuie să aibă o inimă bună, să fie calm, deoarece albina iubește liniștea și pacea.
-Care calitate a mierii în opinia dumneavoastră, este cea mai delicioasă? Ce părere aveți despre tratarea bolilor cu produse apicole?
-În opina mea toată mierea naturală are proprietatea sa specifică, de o calitate excepțională. Fiecare sort de miere, fie ea de mai, de sălcâm, de floarea soarelui sau de tei este bun și poate fi întrebunțat în combaterea diferitelor boli. Unele sorturi de miere pot vindeca un fel de boli, pe când altele - nu. De exemplu cei care suferă de astmă sau de nervi trebuie să consume miere de tei, iar celor care au probleme cu ficatul li se recomandă miere de hrișcă. Un produs important este propolisul, el este un antiseptic important cu multe proprietăți ce încă nu au fost descoperite totalmente de savanți.
-Ce le doriți cititorilor blogului nostru și viitorilor apicultori?
-Cititorilor le doresc, în caz de îmbolnăvire, să nu cheltuiească mulți bani pe diferite pastile și leacuri inutile din farmacie, care în, mare măsură, au proprietăți chimice periculoase, dăunătoare pentru sănătate. Pentru întărirea sistemul imunitar, oamenii trebuie să consume zilnic miere naturală de albine ce este bogată în vitamine, proteine, aminoacizi și minerale.
Apicultorilor începători le doresc mult curaj și dragoste pentru acestă îndeletnicire. Munca în prisacă este responsabilă, dar și interesantă, îți face casa și viața mai dulce. În caz că cineva din familie sau chiar personal te înbolnăvești, poți fi sigur că proprietatea miraculoasă a mierii te va vindeca.
Sergiu Barbuța

Comentarii

  1. Urdiniș bogat le doresc la costiceneni în continuare! Un sfat probat pe pielea proprie. În special celor ce suferă de aciditate abătută de la normă: Mierea diluată cu apă caldă scade aciditatea în stomac, iar cu apă rece- o ridică. Încercați!

    RăspundețiȘtergere
  2. mircea ioan Nemeth (google) superb cinste celor care se ocupa cu asa ceva , anul acesta am reusit sa cumpar vre-o 5 kg de miere naturala

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu