Să ne îndulcim sufletele cu mierea delicioasă din Costiceni

Interviu cu dl Vasile Sucevean din Costiceni

În fiecare an, în luna august, Ucraina sărbătoreşte Ziua apicultorului. Pentru a sprijini şi a promova activitatea Uniunii Apicultorilor şi a Ministerului Agriculturii din Ucraina, această sărbătoare profesională a albinarilor a fost întemeiată de ex-Preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima, la 15 august 1997 printr-un decret corespunzător.

Cele mai vechi documente, referitoare la miere, sunt două fragmente scrise în limba summeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare şi folosire a mierii. Babilonienii şi diferite civilizaţii străvechi din India şi China utilizau mierea atât ca medicament, cât şi la ritualuri şi ceremonii.

Mierea este menţionată şi în Biblie. În Vechiul Testament  găsim scris „cuvântul miere” de peste 60 de ori. În Cartea Psalmilor regele David descrie atitudinea sa faţă de Cuvântul lui Dumnezeu: „Cat sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea” (Ps. 118, 103).

În Grecia antică s-a scris mult despre producerea mierii. Nemurirea zeilor la greci a fost explicată prin faptul că ei se hrăneau cu lapte, nectar şi miere. Pitagora, Hipocrate şi Aristotel credeau că consumul de miere prelungeşte durata de viaţă.

Apicultura face parte din cele mai vechi ocupaţii ale românilor şi ucrainenilor.

Diferitele izvoare arată că pe teritoriul vechii Dacii apicultura căpătase o mare dezvoltare. Xenofon în lucrarea „Anabassis” arăta, că „hrana geţilor consta în primul rând din miere, legume, lapte simplu sau preparat şi foarte puţină carne, căci credinţa în Zamolxes îi oprea”. Naturalistul roman Aellianus în lucrarea „De natura animalium” arăta că daco-geţii creşteau albine pentru miere şi ceară, iar prisosul îl vindeau. Polibiu din Megalopolis, geograf şi istoric grec, arăta în lucrarea sa „Istoria pragmatică” că în regiunile pontice se exportau din teritoriile de la Dunăre miere, ceară şi vinuri felurite. Alexandru Xenopol în “Istoria românilor” arăta că dacii se îndeletniceau cu agricultura, creşterea vitelor şi cea a albinelor.

Numeroase izvoare arată, că în Ţările Române pentru dezvoltarea albinăritului au fost acordate o serie de privilegii pentru negoţul cu ceară, scutirea de vămi, donaţii gratuite pentru „locuri de prisacă”, precum şi numeroase urice şi hrisoave legate de stupi, miere şi ceară, acordate în special domeniilor mănăstireşti. În secolul al XVIII-lea, conform documentelor epocii, românii din Moldova şi Muntenia îngrijeau peste un milion de stupi. O statistică din 1763 menționează existența la acea dată în Moldova a 670 000 de stupi.

Pe teritoriul Rusiei Kievene apicultura se evidenţiază din secolul X. Înainte de apariția zahărului mierea a fost singurul produs dulce existent în natură. Mierea și ceara au jucat un rol important în comerțul Rusiei Kievene cu  țările europene și Grecia.

Inventatorul ramelor de stupi şi fondatorul apiculturii raționale a fost Petro Procopovici (1775-1850) – apicultor ucrainean, originar din regiunea Cernigov.  În 1814 inventatorul pentru prima data a îndepărtat rama într-o despărțitură separată a stupului.  Acest lucru a făcut posibilă verificarea liberă a activității de lucru a albinelor. Stupul lui Procopovici a permis colectarea atentă a mierii fără a distruge albinele cu fum.

La 1910 în Imperiul Rus existau 6,3 milioane de familii de albine, dintre care 1,6 pe teritoriul Ucrainei. În timpul primului război mondial, numărul de familii de albine a scăzut de 2 ori, iar în cel de-al Doilea război apicultura a avut de suferit mult.

Albina este una dintre cele mai extraordinare creaturi din natură. Ele sunt singurele insecte, care polenizează și ajută peste 250 de specii de plante să dea roadă. Albinele sunt insecte sociale, ceea ce înseamnă că realizează în comun o serie întreagă de activități necesare supraviețuirii.

În opinia lui Albert Einstein - dacă albinele vor dispărea, omenirea va mai exista încă patru ani. Dispariția lor, spun specialiștii, ne lasă fără produse alimentare. Odată cu albinele vor dispărea fructele, legumele și furajele pentru animale. Aproape 3 sferturi din culturile agricole de pe glob depind de albine, iar lipsa acestora nu aduce nimic bun. 

Îngrijirea şi creşterea albinelor este o meserie nobilă, pe care nu oricine o poate stăpâni. Această activitate a reuşit să o însuşească domnull Vasile SUCEVEAN din localitatea Costiceni, raionul Noua Suliţă, albinar de exepţie în vârstă de 65 de ani.

– Domnule Vasile, povestiţi-ne, vă rog, de unde vine pasiunea dumneavoastră pentru albine?

– Această pasiune o am de la bunelul meu, Xenofon. De mic copil am îndrăgit albinăritul. Eram prin clasa a 7-8-a, când bunelul meu mi-a dăruit două ştiubeie. Tata nu prea îmi dădea voie să privesc albinele, însă eu păzeam când el se ducea de acasă şi repede luam un cuţit pentru a tăia câte-o bucăţică de fag. Mă bucuram nespus de mult. Şi de atunci m-am împrietenit cu albinele până la ai mei, 65 de ani. Nu mă pot lăsa de ele, am să muncesc cât voi putea.

– Ce ne puteţi relata despre activitatea dumneavoastră în domeniul apiculturii?

– Am fost prisăcarul colhozului timp de 18 ani, pe vremea Uniunii Sovietice. Organizam permanent seminare pentru apicultorii regiunii pe diferite întrebări. Mă ştiau toţi apicultorii din regiune, participam permanent la toate întrunirile regionale. Adeseori la întrunirile noastre veneau apicultori tineri, fără experienţă, şi eu îi îndrumam cu sfaturi utile cu mare drag. După ce am ieşit din colhoz, prisaca a rămas pe mâna unor “şefi”, care au distrus şi au jefuit totul ce se putea la vremea aceea.

Pe timpuri, duceam personal o statistică oficială a familiilor de albine din satul Costiceni. În localitatea noastră, prin anii 1987-1988, erau 45 de persoane care se ocupau cu îngrijirea albinelor, iar acum au rămas aproximativ 11.

Fiecare guvern, care a venit la putere în Ucraina, nu a fost cointeresat să ajute apicultorii. Ba din contra, au căutat căi de a face bani pe spinarea lor. În România şi în alte ţări europene statul ajută apicultorii autohtoni cu dotaţii, ceea ce îi dă apicultorului un stimul în munca sa. Pe timpurile sovietice, dacă erai membru al organizaţiei apicultorilor şi contribuiai financiar cu câteva ruble, aveai o prioritate majoră. Statul de atunci se străduia să sprijine apicultorii, fiindcă înţelegea foarte bine că recolta  într-o mare măsură depinde de polenizarea plantelor de către albine.

– Câte ştiubeie aveţi?

– În timpul de faţă am 30 de familii, dar din pricina vârstei înaintate cred că voi mai reduce numărul stupilor.

În lucrul cu albinele principalul e să fii liniştit şi foarte atent. Profesia albinarului are nevoie de multă dragoste. Un om care nu iubeşte insectele nu poate fi apicultor. Pe mine mă doare inima, când din întâmplare strivesc vreo albină cu rama. Mă străduiesc să păstrez viaţa fiecărei albine, dar nu întotdeauna reuşesc şi atunci îmi spun singur mie: „săraca de ea”.

– Ce dificultăţi apar atunci când întreţii un stup de albine. Cum protejăm albinele?

– În ultimul timp au apărut multe dificultăţi în ceea ce priveşte întreţinerea albinelor. Necătând că ştiinţa merge înainte, companiile agricole au inventat multe pesticide şi otrăvuri noi care distrug albina. De exemplu, din cauza Companiei „Kolos”, care a privatizat terenuri agricole la noi în sat şi le prelucrează cu substanţe dăunătoare, am pierdut şase familii de albine.

In mare măsură, bolile albinelor apar din cauza neglijenţei prisăcarului. Prisăcarul trebuie să aibă grijă de igiena şi hrana albinelor. De exemplu, omul, care e curat şi are ce mânca nici boala nu se prinde de el. La fel e şi în cazul albinelor. Omul, domesticind albina din natură, s-a străduit s-o adapteze cât e posibil la o nouă viaţă pentru a interveni şi a o proteja de boli. Pe piaţă întâlnim multe feluri de leacuri pentru albine, însă în unele cazuri ele sunt false şi n-au nici un efect. Chiar uneori pot fi periculoase. Au fost cazuri când întreaga prisacă a fost afectată de asemenea leacuri. De aceea recomand tuturor apicultorilor să fie atenţi atunci când vor să trateze aceste insecte.

– Câtă miere produce o familie de albine?

– O singură albină poate produce dintr-un singur zbor 0,3-0,5 grame de miere. O familie care are peste 70-80 mii de albine poate aduna aproximativ 5-6 kilograme. Mult depinde de distanţa culesului. În medie pe zi albina parcurge o distanţă de aproximativ 40-50 kilometri. Albina trăieşte în timplul verii 40 de zile şi poate produce în medie 1-12 linguriţe de miere în viaţa ei.

– V-au înţepat des albinele? În ce stare apicultorul nu ar trebui să se apropie de stup?

–  Am fost înţepat de mii de ori. Nu există albinar, care în viaţa sa să nu fi fost înţepat vreo dată. Pentru a evita această belea albinarul trebuie să fie permanent curat. Albinele simt orice miros neplăcut, cel mai tare lor nu le e pe plac mirosul de parfum. Unii zic că la fel e şi cu mirosul de alcool. Nu e adevărat. Albinarul, dacă a consumat alcool şi încearcă să verifice vreun stup, riscă să fie înţepat nu din pricina alcoolului, ci din cauza efectului ameţitor al alcoolului. Când încearcă să scoată rama, omul care e beat, neavând o reacţie bună, mai striveşte câteva albine şi atunci ele sunt dispuse să-şi apere propria viaţă. Dintre o sută de oameni unul la înţepătura albinei este alergetic, şi în cazul dacă nu se va adresa medicului, poate să moară. Iar din o mie de oameni, unul poate pe loc muri de înţepătura albinei.

– Ce le doriţi cititorilor şi viitorilor apicultori?

– Le doresc cititorilor, în caz de îmbolnăvire, să nu cheltuie mulţi bani pe diferite pastile şi medicamente inutile din farmacie, care, în mare măsură, au proprietăţi chimice periculoase, dăunătoare pentru sănătate. Pentru a întări sistemul imunitar oamenii trebuie în fiecare zi să consume miere naturală de albine, care este bogată în vitamine, proteine, aminoacizi şi minerale.

Apicultorilor începători le doresc mult curaj şi dragoste pentru această meserie. Munca în prisacă este responsabilă, dar şi interesantă. Ea le va face casa şi viaţa mai dulce. În caz dacă cineva din familia ta, sau chiar tu personal te vei îmbolnăvi, să stai fără grijă, căci capacitatea miraculoasă a mierii te va vindeca.

După intervievare, înainte de a ne lua rămas bun, am fost serviţi cu drag de către apicultorul Vasile Sucevean cu miere delicioasă de la albinele harnice şi frumoase din Costiceni.

Sergiu Barbuța
august 2014






Comentarii

  1. Urdiniș bogat le doresc la costiceneni în continuare! Un sfat probat pe pielea proprie. În special celor ce suferă de aciditate abătută de la normă: Mierea diluată cu apă caldă scade aciditatea în stomac, iar cu apă rece- o ridică. Încercați!

    RăspundețiȘtergere
  2. mircea ioan Nemeth (google) superb cinste celor care se ocupa cu asa ceva , anul acesta am reusit sa cumpar vre-o 5 kg de miere naturala

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media