Cum
erau românii și româncele pe la anul 1900
„Femeile în tinerețe își merită
numele. N-am văzut la nici un popor atât de multe femei cu adevărat frumoase.
Corpul și fața arată cel mai frumos și mai regulat oval; nasul e de o formă
romană; ochii cu gene lungi sunt mai mult căprii, dar foarte des
negri, ca și părul, și au căutătura blândă. Statura e sprintenă și fără defect.
Mâinile și picioarele mici. Mișcările fetelor, ca și statura lor, sunt grațioase
în gradul cel mai înalt și ar întrece toate cocoanele din saloanele noastre.
Cred că ușurința mișcărilor și siguranța mersului vine de-acolo că din tinerețe
se obișnuiesc a purta mici greutăți pe cap. Adeseori vezi românca cu un coșuleț
lung pe cap (e leagănul copilului), în spate are o legătură, iar în mână furca
de tors, - și încă pe drumuri, care sunt foarte departe de a fi netede”.
„Bărbatul e leneș și crud. Bucuria lui e
să nu facă nimic. Adeseori îl întâlnești în cărăușie. Bărbatul doarme, femeia mână. Dealtfel, românul este un cărăuș foarte îndemânatec. Aduce lemne de pe munți,
pe niște drumuri așa prăpăstioase, încât crezi că la fiecare minută om, bou și
căruță se vor face țăndări... Și totuși rar se întâmplă câte o nenorocire. Dacă
vrei să-l faci pe român să muncească, trebuie să-l tocmești cu puțin. Îndată ce
câștigă mult, nu mai lucrează. Dorința de a strânge un capital îi este
necunoscută. Dealtfel, astea sunt scăderi pe care le găsești mai mult ori mai
puțin la orice subjugat, care nu se poate bucura de roadele muncii lui. Românul
e cumpătat și are puține trebuințe, - dacă nu pui la socoteală aplecarea lui
spre băutură. Pornirile sufletești sunt bune, iar țăranul e în stare să-și
apere cauza lui cu o logică și o prezență de spirit care te minunează.
Sentințele și proverbele îi stau îndată la îndemână. Cu pricepere la lucrul de
mână, e în unele privințe un geniu al meșteșugarilor, deși învățătura lui e
nulă. A scrie și a citi e raritate. Dar îl cred capabil de cultură și ar fi
vrednic de osteneală să se ocupe cineva odată serios de instruirea acestui
popor, căci stofa e bună. Românul nu cerșește niciodată. Sunt prea mândri pentru
așa ceva. Dacă-i dai la vreo împrejurare un bacșiș, îți mulțumește fără să-și
arunce ochii asupra darului; arată o ținută așa de discretă, încât dă de rușine
pe toți slujitorii noștri. Apoi românul nu-i deloc curios. Nu te îndeasă cu
întrebările. Nici femeile nu vorbesc mult. Ele au însușiri în adevăr alese:
sunt foarte îndemânatice și grozav de harnice. Chiar pe fetițele mici nu le
vezi fără furcă și fus. Românca face toată îmbrăcămintea casei. Cusăturile ei
sunt o minune”.
Simion Mehedinți (1933)
0 Comentarii