Fidelitatea prietenului patruped de Zinaida Smochină-Rotaru

Fidelitatea prietenului  patruped de Zinaida Smochină-Rotaru
Nu-i poveste, dar e o întâmpla­re reală din viaţă. Trăia odată într-un sat o familie de ţărani, nici bogaţi, nici săraci. Copiii au zburat de acasă, ca păsările călătoare, stabilindu-se cu traiul la oraş. Pe unde au studiat, aco­lo şi-au găsit de lucru şi au întemeiat frumoase familii. Părinţii au rămas în sat, aşteptându-i pe cei dragi numai de sărbători. Gospodăria le era mare, având animale, păsări, câteva loturi de pământ, deci erau ocupaţi toată ziua. În gospodăria acestor harnici  ţărani  trăia  un  câine  bătrân,  care  le-a  slujit o
parte din viaţă. De la un timp acest câine nu mai avea putere, dar pe lân­gă toate şi-a pierdut şi vederea, deci, nu mai era în stare să păzească curtea stăpânilor.
Într-o zi, văzând că câinele nu le mai este de folos, soţii s-au sfătuit să-l ducă de acasă. Zis şi făcut. Stăpânul casei lucra într-un sat vecin, la câţiva kilometri, într-o brigadă de construc­tori. Luni, când trebuia să plece la lu­cru, stăpânul a luat şi câinele cu sine în maşină. Ajunşi la locul de muncă, a lăsat câinele lângă o ospătărie, gândindu-se că precum ceilalţi câini vagabonzi se va hrăni aici cu resturi de mâncare. Părăsindu-l, sufletul i se sfâşia de durere, căci îi părea rău să se despartă de prietenul lui patruped. Câinele a rămas singur, schiorlăind jalnic în urma stăpânului, care se gră­bea la lucru.
Peste o săptămână, când se întoarse stăpânul acasă, câinele lui îl aştepta pe prag. Simţind că s-a întors stăpânul, el s-a târât pe labe, zgudurându-se la picioarele lui şi l-a privit jal­nic cu vederile lui stinse, din care par­că s-au ivit lacrimi. Câinele de parcă îşi cerea iertare, privindu-l întrebător pe stăpân - cu ce a greşit el de l-a dus de acasă? Stăpânul a rămas nemişcat când l-a văzut într-o asemenea stare. Soţia i-a spus că câinele s-a întors acasă după trei zile.
-Doamne, - a zis el, - cum de a găsit casa la aşa o depărtare şi încă orb?
Apoi întorcându-se către soţia a spus:
-Lasă-l să trăiască aşa cum este el.
Simţindu-se vinovat de această întâmplare, a netezit câinele şi a spus:
-Cât voi trăi pe acest pământ nu voi duce de la casă nici un câine, nici o pisică. Îi voi îngriji câte zile vor avea.
Dragi cititori, haideţi să iubim ani­malele şi să le purtăm de grijă, că doar ele sunt prietenii noştri devotaţi.

Zinaida Smochină-Rotaru
Cuvântul Adevărului

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media