În localitatea Lunca, raionul Herța (regiunea Cernăuți), a avut loc o slujbă de pomenire și comemorare a românilor bucovineni uciși în iarna anului 1941 de către grănicerii sovietici.
Evenimentul a fost organizat de primăria comunei Mahala, reprezentată de doamna primar Elena Nandriș, slujba fiind oficiată de părintele stareț Melchisedec Velnic al Mănăstirii Putna, însoțit de preoții Gheorghe Moroz, Ioan Bivolaru și alții.
La parastas au fost prezenți o mulțime de locuitori și reprezentanți ai comunității românești din regiunea Cernăuți, cărora li s-a alăturat domnul consul de la Consulatul General al României la Cernăuți Edmond Neagoe, dar și zeci de oaspeți din România și Republica Moldova, inclusiv jurnaliști, oameni de cultură și primari ai localităților înfrățite cu comuna Mahala.
După încheierea serviciului divin, doamna Elena Nandriș le-a mulțumit, emoționată, tuturor pentru prezență, după care a urmat un scurt program de cântece în memoria celor uciși de mitralierele grănicerilor sovietici și aruncați în gropi comune în albia râului Prut.
La final s-au ținut discursuri despre însemnătatea acestei zile și s-au depus coroane și jerbe de flori.
Masacrul din Lunca este una dintre paginile întunecate ale istoriei noaste. În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, peste 600 de ţărani, printre care circa 300 de copii, din satele Mahala, Boian, Ostriţa Herţei, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor și Corovia, au fost uciși în localitatea Lunca, în timp ce se îndreptau spre România.
0 Comentarii