Ziua
Internațională a Poeziei este marcată anual pe data de 21 martie și este
declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că
oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au
adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității
universale.
Lumea copiilor ocupă un loc aparte în inima doamnei Zinaida Smochină-Rotaru, o mult îndrăgită poetă și scriitoare din
localitatea Costiceni, care în acest an marchează un frumos jubileu – 33
de ani de activitate pe tărâmul poeziei.
După cum ne-a mărturisit însăși
doamna Zinaida, ea a început să scrie versuri la o vârstă tomnatică, iar
gândurile îi porneau din adâncul inimii. Dumneaei iubește foarte mult copiii,
dar și „veșnicia” care s-a născut la sat. Se regăsește mereu printre versurile
culese de pe valea Prutului pe care le dedică satului de altă dată, tradițiilor
populare, neamului strămoșesc și vârstei inocenței.
Doamna Ziunaida este mereu
susținută de soțul ei, Nicolae Rotaru, iar cel a încurajat-o să scrie și
să publice versuri a fost regretatul poet, savant și publicist Ion Vatamanu.
„Poezia ocupă un loc aparte în inima mea. Prima vers pe care l-am scris se numește „Te întreb inimă ce ai?”, iar prima mea carte, intitulată „Voie bună la cei mici”, a apărut grație domnului Dumitru Covalciuc, în anul 1997”, își reamintește doamna Zinaida, accentuând că pasiunea de a scrie poezie i-a fost acea „Lumină Salvatoare și călăuză în viață care mereu i-a alinat inima și sufletul”.
Pe parcursul activităţii literare Zinaida
Smochină-Rotaru a scris peste o mie de versuri în limba română, povestiri și
povești adresate micuților cititori din regiunea Cernăuți.
Până în prezent
autoarea a scos de sub tipar șase volume de poezii.
„O bună parte din
poeziile mele sunt inspirate din natură. Spre exemplu, poeziile dedicate anotimpurilor
sunt concepute în valea râului Prut. Aici, în sânul naturii, au apărut o
mulțime de versuri despre mediul înconjurător. Cele
despre copii, animale sau insecte sunt inspirate din viață, din întâmplările trăite sau povestirile auzite. Cred
că orice om în viaţa sa a încercat cel puțin odată să scrie un vers”, spune doamna Zinaida.
Vă dorim
sănătate şi prosperare, inspirație și forță . Să ne bucurați și pe viitor
cu noi versuri.
URSULEŢII
Toată iarna ursuleţii
În bârlog iernează,
Până se topesc nămeţii
Numai zmeură visează.
Mai visează ei şi miere,
Sugând laba cu plăcere.
MAMA
Mamă, eşti una pe lume,
Mai scumpă fiinţă n-am.
Mi-ai dat graiul ce n-apune,
Mi-ai dat dragostea de neam,
M-ai legănat în pruncie
Şi în rouă m-ai scăldat,
Ca să cresc om de-omenie
Şi cu sufletul curat.
Inima-ţi este o carte,
Deschisă spre adevăr
Şi necazul când mă bate,
Sfatul tău mereu îl cer.
PE SUB POALE DE MUNTE
Pe sub poale de munte,
Pasc oiţele cornute,
Iarbă verde şi dudău
Şi s-adapă din pârău.
Iată câte-un ciobănaş,
Le cântă din fiuieraş,
Mânându-le înspre stână,
Unde se face brânza bună
Şi se fierbe urda dulce,
De la stână nu m-aş duce.
RUGĂCIUNE
Fă, Doamne, ca cele bune
La un loc să se adune.
Cele rele să dispară,
Dintre noi şi-ntreaga ţară.
Iar a mea rugăciune
Să ajungă până la cer,
Ca să fie-n lume pace,
Doamne, de la tine cer.
PISICUŢA CEA HAINĂ
Pisicuţa cea haină
Tot cu gândul la smântână,
Pe furiş, încetişor,
Bagă capu-ntr-un ulcior,
Iar stăpâna – poc! cu băţul,
Nu i-a mai ticnit ospăţul.
Prin uşă, ca o săgeată,
O zbughi afară-ndată,
Dacă mai îngăduia,
Vai şi-amar de pielea sa.
ALBINUȚA
O albină dintr-o dată
A căzut într-o baltă,
Oare ce să fi pățit?
Pe loc zborul și-a oprit.
Fâlfâind colea în apă,
Se gândi că nu mai scapă.
Din copac o porumbiță,
A dat jos o frunzuliță.
Albinuța s-agățat-
De la moarte a scăpat.
Tot atunci un băiețel,
Cu numele Ionel,
Cu a lui pușculiță
O ochea pe porumbiță.
Iar albina repejor,
Îl înțeapă pe picior.
Ion scapă pușculița -
Neatinsă-i porumbița.
RUGĂCIUNE
Iată ziua s-a sfârșit
Seara iarăși a sosit,
Ție Doamne-ți mulțumim
Că ne dai tot ce dorim-
Sănătate și putere,
Că-s cea mai de preț avere,
Ne îndrepți pe drumuri bune
Și ne dai înțelepciune.
Noi pe tine te iubim,
Ție, Doamne, îți mulțumim.
PRIMUL GHIOCEL
Drept, la mijloc în poiană,
Cu scufia pe-o sprânceană,
S-a ivit de sub zăpadă,
Soarele, de sus, să vadă.
Pe un ram înmugurit,
Un graur abia sosit,
Îi privește și-l întreabă:
N-ai iești tu prea degrabă?
Ghiocele, ghiocel,
Ești atât de mititel.
Spune-mi, cum ai răsărit
Din pământul amorțit?
Ghiocelul alb tresare,
Se miră de întrebare:
-Am ieșit să mă-ncălzesc,
Soarelui să-i mulțumesc,
Că raza-i mângâietoare
Bucură orice suflare,
Bucură și pot și floare
Și ființe zburătoare.
0 Comentarii