Lacrimi pentru erou! Militarul Ion Rotari din Costiceni a fost condus pe ultimul drum

Lacrimi pentru erou! Militarul Ion Rotari din Costiceni, decedat săptămâna trecută în luptele crâncene din Bahmut, a fost condus astăzi pe ultimul drum.

La ceremonia religioasă, alături de familia îndurerată au participat sute de localnici, camarazi, prieteni și toți cei care l-au iubit și cunoscut. 

Vestea tragică a morții militarului de 28 de ani a cutremurat întreaga comunitate. 

El a fost un patriot adevărat. Chiar la începutul invaziei la scară largă a părăsit orașul italian Milano și s-a întors acasă, unde ca voluntar s-a înscris în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei.

Sacrificiul și curajul lui Ion Rotari vor rămâne întipărite în memoria noastră, iar numele său va fi adăugat la lista eroilor care și-au dat viața pentru apărarea libertății și independenței Ucrainei. Să ne amintim întotdeauna de jertfa sa și să fim recunoscători pentru toți cei care luptă pentru țara noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate și putere să treacă peste această tragedie care a îndurerat satul Costiceni!

Valea Prutului



























Trimiteți un comentariu

0 Comentarii