Biserica din satul Cerlena, resfințită după reparație

O sărbătoare de suflet au trăit enoriașii din satul Cerlena, comuna Vancicăuți (regiunea Cernăuți). În localitate a fost resfințit locașul de închinăciune ce poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae.

Resfințirea bisericii din Cerlena, păstorită de preotul Andrei Blaga, a fost oficiată de ÎPS Mitropolit Meletie al Cernăuților și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți din raionul Noua Suliță.

Pentru implicarea și aportul adus la restaurarea, întreținerea și înfrumusețarea bisericii, Ierarhul a acordat sătenilor, dar și reprezentanților autorităților publice locale, mai multe distincții și diplome de recunoștință.

Credincioșii parohiei au reușit să adune o sumă importantă de bani pentru efectuarea lucrărilor de reparație la intrarea în biserică, refacerea clopotniței, construcția unei fântâni în curte, amenajarea teritoriului, etc. 

Lucrările de reparație au fost coordonate de doamna Zinaida Paladii. Beneficiara s-a implicat activ în reconstrucţia bisericii, oferind un ajutor financiar considerabil pentru această cauză.

Totodată, pentru truda depusă părintele paroh Andrei Blaga s-a învrednicit de dreptul de a purta Mitră.

Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din Cerlena a fost construită în anul 1872 prin străduința localnicilor și cu aportul financiar al proprietarei de moșii Elena Ermolinski.

Valea Prutului




Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media