Fericit este omul care sădește un pom. Pomul crește, înverzește, în fiecare primăvară înflorește și toamna ne bucură cu roadele lui bogate. Fericit este omul care sapă o fântână, un izvor, apoi lângă izvor sădește un copac. El oferă umbră tuturor trecătorilor care se opresc să-și potolească setea cu apa răcoritoare. Fericit este omul care zidește o casă pentru familia sa, apoi plantează pomi fructiferi și arbori decorativi pentru a trăi în armonie cu natura. Fiecare om are un pom al său, fie prasad, măr, cireș, nuc, sau stejar. De ramurile lui se ține cântecul, legenda și simbolul. Se spune că pomul de nuc păzește casa omului de insecte, iar pomul de stejar reprezintă un simbol al fidelității și vitejiei.
La Costiceni, în Valea Prutului, se află un pom care potrivit bătrânilor are o vârstă de peste 150 de ani. Este vorba despre un prasad sălbatic care are o înălțime de peste 25 de metri. Coroana lui de crengi este rotundă și foarte frumoasă. Pomul este sănătos și toate ramurile sunt verzi.
Am devenit vecinul acestui pom în anul 1970. A trecut jumătate de secol și am impresia că acest pom nu a îmbătrânit deloc. Prasadul înverzește și înflorește în fiecare primăvară. El emană un parfum dulce care atrage harnicele albine, venite să culeagă nectarul bogat pentru miere. Cu sosirea primăverii pe acest pom vin și păsările călătoare. Admir de fiecare dată ciripitul lor simfonic fermecător.
La umbra acestui pom au crescut copii, care an de an îngrijeau de el. Cu timpul copiii au devenit mari luându-și zborul în alte părți. Pe la sărbători, acest pom era mereu înconjurat de o mulțime de oameni, rude și prieteni, care se întâlneau pentru a mai schimba o vorbă, pentru a petrece timpul împreună.
Mulți dintre ei nu mai sunt în viață, au trecut în veșnicie, lăsând acest pom într-o singurătate apăsătoare. În fiecare dimineață privesc la el și îmi pare că pomul mereu lăcrimează.
Acest prasad a fost pus chiar și în vânzare, pentru lemne de foc, însă nu s-a găsit vreun cumpărător să-i taie ramurile. Mai bine să cânte porumbeii toamna și iarna. Mugurașii lui trec în amorțire și sunt ușor acoperiți cu fulgii de nea, așteptând să vină primăvara, când natura din nou se trezește la viață.
Am observat că pe an ce trece frunzele lui sunt mai mici, dar gustul fructelor nu se pierde. Pomul este ca și omul. Omul toată viața muncește, crește copii, se bucură de viață, apoi îmbătrânește, iar pomul înverzește, înflorește și rodește. Se spune că undeva o frunză șoptește:
Eu - o frunză
tu - o frunză
Două frunze
împreună
Știi ce fac?
-Un copac.
Andrei Colac,
veteran al culturii satului Costiceni
Valea Prutului
0 Comentarii