Viața Cuvioasei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei

Sfânta Cuvioasa Parascheva, cunoscută și sub numele de Ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită în ziua de 14 octombrie.

Moaștele acesteia sunt la Catedrala Mitropolitană din Iași. An de an, orașul se transformă în cel mai mare centru de pelerinaj din țară, unde credincioșii vin să se închine la moaștele Cuvioasei. Acest an, însa, va fi mult mai diferit din cauza pandemiei, accesul la sfintele moaște fiind permis doar locuitorilor Iașului.

Viata Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasa Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, la începutul secolului al Xl-lea, din părinți binecredincioși și de neam bun.

La vârsta de 10 ani, în timp ce se afla într-o biserica, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Vinde-ți averea ta, da-o la săraci și urmează Mie” (Matei 19, 21). Acesta a fost momentul care a decis traseul pe care Cuvioasa Parascheva avea să-l urmeze: credința în Hristos și jertfirea pentru cei nevoiași. Nu întâmplator, toată viața sa, așa cum consemnează scrierile, și-a împărțit hainele și tot ce avea mai de preț celor sărmani și lipsiți de ajutor.

După ce a împlinit 20 de ani, a părăsit casa părintească din Epivat și a plecat într-un pelerinaj spre locurile sfinte de la Ierusalim. A trecut mai întâi prin Constantinopol, unde s-a închinat la moaștele sfinților din cetate. Aici a cerut binecuvântarea părinților duhovnicești și și-a continuat drumul, stand un timp la Calcedon (actualul Kadikoy, în Turcia), mergând apoi în Heracleea Pontului, într-o mănăstire închinată Maicii Domnului.

După cinci ani, Cuvioasa Parascheva a ajuns la Ierusalim, hotărând să rămână pentru tot restul vieții sale în locurile în care au trăit Mântuitorul și Sfinții Apostoli. Astfel, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului, la o mănăstire de maici, acolo unde trăiseră Sfântul Ioan Botezătorul și Cuvioasa Maria Egipteanca, ducând o viață aspră și plina de nevoințe.

Nevoințele Sfintei Parascheva erau multe și grele: „ca băutură întrebuința apa de izvor, și de aceasta foarte putina; trebuința așternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină și aceasta foarte zdrențăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea inflorea dragostea, iar vârful bunătăților, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea” (vol. „Viețile Sfinților”).

Îngerul de lumină

La 25 de ani a părăsit mănăstirea din pustiul Iordanului, îndreptându-se din nou spre casă, după ce într-o noapte, în timp ce se ruga, un înger de lumină i-a spus: „Lasă pustiul și întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinți, pe rude și toate bunurile din lume!”

Așadar, tânăra Parascheva a plecat înapoi spre Constantinopol, unde, odată ajunsă, s-a închinat în marea biserica a Sfintei Sofia și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne, gândindu-se încotro să se îndrepte mai departe.

La 27 de ani Cuvioasa Parascheva și-a încredințat sufletul în mâinile lui Hristos, pe care-L iubise atât de mult. A fost înmormântată aproape de malul marii. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ și s-au pus în biserica din satul Epivat, spre cinstire și închinare. Aici au stat sfintele ei moaște aproape 175 de ani.

Moaștele Sfintei Parascheva

În anul 1223, țarul romano-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaștele Sfintei Parascheva la Tarnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Mai târziu, patriarhul Eftimie al Bulgariei a scris „Viata Cuvioasei Parascheva” și a trecut-o în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva a trecut și la nordul Dunării, în cele trei tari române.

După mai multe peregrinări, ajungând pentru un timp și în Țara Românească, în 1521, sfintele moaște au ajuns la Constantinopol, fiind răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenica.

În anul 1641, când domnul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, patriarhul Partenie I (1639-1644), împreună membrii Sinodului, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva.

Imagine: Vasile Branzan

Racla cu sfintele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Husi, de cler și credincioși.

Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate în Biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului, în 13 iunie 1641. Au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a lăcașului, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii.

În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, a izbucnit un incendiu care s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi s-a constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse, deși totul era scrum în jur. Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și strămutate în noua Catedrală mitropolitană, care a fost sfințită la 23 aprilie 1887.

Ocrotitoarea Moldovei își revarsă bunătatea asupra tuturor românilor

De peste 370 de ani Cuvioasa Parascheva ocrotește Iașul și întreaga Moldova, dar își revarsă binefacerile asupra întregii Românii. Pelerinii care vin la Iași de hramul Sfintei Parascheva ar trebui să știe că vesmintele sale poarta o broderie speciala. Cultul Sfintei este adânc înrădăcinat în tradiția Bisericii ortodoxe Române, sute de biserici de pe întreg cuprinsul țării având hramul Cuvioasei Parascheva.

Una dintre cele mai vechi biserici cu hramul „Sf. Parascheva” este Catedrala episcopala din Roman. Deși nu se știe cu exactitate când a fost construită, se presupune că datează din timpul domniei tatălui lui Alexandru cel Bun, Roman I (1391-1394), care a dat și numele târgului.