Anul 1848. Bucovina e bântuită de o
secetă nemaipomenită, de evenimentele revoluţiei burghezo-democratice, care au
cuprins monarhia habsburgică, dar aproape şi întreaga Europă. Cu toate acestea
ea rămase, tofuşi, un loc de refugiu sigur pentru revoluţionarii din Moldova,
Ardeal, Ţara Românească.
... În noaptea de 15 spre 16 iunie 1848, la
Cernăuţi au sosit „bejenarii” Vasile
Alecsandri şi fratele său Iancu, Costache Negri şi cele două surori ale sale,
Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Sion şi alţii. Aceştia toţi, precum şi cei ce
aveau sărmai vină au găsit găzduire în casele marelui vornic şi bunului patriot Doxachi Hurmuzachi.
Deşteptarea culturală şi politică a
românilor bucovineni din această perioadă este indisolubil legată de numele
lor, şi în primul rând, de cel al lui Vasile Alecsandri. Bardul de la Mirceşti,
de altfel, nu venea pentru prima dată în capitala Bucovinei. A mai fost în
trecere pe aici încă la vârsta de 22 de ani, în 1843, „pentru a-şi umbri
profunda durere a pierderii mamei sale”. (Sever Zotta, „La centenarul lui V.
Alecsandri”). De data aceasta poetul avea să se afle în Bucovina, la Cernăuţi
şi Cernauca, un timp mai îndelungat, până la 17 noiembrie 1848.
Prozatorul bucovinean Iraclie Porumbescu
în frumoasele sale „Amintiri despre
Vasile Alecsandri” l-a descris pe prietenul său, bardul de la Mirceşti, cu
deosebită căldură şi simpatie. Tot el ne mărturiseşte că Alecsandri în timpul
aflării sale la Cernăuţi îşi redactase „Protestaţia
în numele Moldovei, a omenirii şi a lui Dumnezeu” şi poemul „Deşteptarea României”. Tipărită sub
formă de foaie-volantă în vreo mie de exemplare, poezia a devenit foarte
populară, o adevărată făclie instigatoare de spirite:
Voi
ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi
prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce
se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare...
Veselul şi sociabilul Alecsandri legase
o strânsă prietenie cu mai mulţi intelectuali bucovineni. Se afla în permenentă
corespondenţă cu fraţii Hurmuzachi, mai ales cu Alecu, cu Iraclie Porumbescu,
cu compozitorul Carol Miculi, iar mai târziu - şi cu Constantin Morariu şi
Simion Florea Marian. Urmând sfatul lui Vasile Alecsandri, Iraclie Porumbescu,
bunăoară, colectează cântece şi poezii populare bucovinene, din care avea să-i
expedieze şi poetului.
Sub egida fraţilor Hurmuzachi, la 4
octombrie 1848 la Cernăuţi apare primul număr al ziarului „Bucovina”. Acest ziar era tipărit în două coloane - în limbile
română şi germană. Pe lângă materialul oficial (politic şi informativ), el mai
avea şi o parte literară, scoasă numai în limba română, care era susţinută cu
regularitate de Vasile Alecsandri. (în coloanele acestui ziar Alecsandri avea
să publice pentru prima dată celebra baladă populară „Mioriţa”). Iar când
Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina începe să-şi editeze
„Foaia...” sa (1 martie 1865 - decembrie 1869), Alecsandri devine colaboratorul
ei principal, fiind numit în paginile revistei „eroul literaturii române frumoase”, „cel mai ilustru reprezentant al literaturii noastre şi al geniului
naţional”. În 1866 Societatea pentru cultura şi literatura română în
Bucovina sărbătorea aniversarea marelui scriitor (V. Alecsandri împlinise 45 de
ani). Aflându-se în trecere prin Cernăuţi, poetul se opreşte la societate, îi
vizitează şi acasă pe mai mulţi prieteni, iar într-un răvaş adresat soţiei sale
Paulina, el scria că a fost primit aici cu mare entuziasm, că portretul său a
fost „încununat cu o cunună de flori”,
volumul de poezii „era asemene încununat
pe o masă şi câţiva tineri au început a cânta un imn” întru lauda sa când a
intrat. „Se vede că-s mare poet, judecând
după complementele ce am primit; eu nu mă credeam aşa mare. Aice piesele mele
de tiatru au produs efect extraordinar; toţi cântă cântecele din «Florin şi
Florica», iar mai ales poezia ce am adresat Bucovinei”, - scria în
încheiere poetul.
Versurile din poezia „Bucovina” (publicată în primul număr al
„Foii...”) despre care vorbeşte Alecsandri - „dulce Bucovină, veselă
grădină" - au stârnit până chiar şi în timpurile nu prea
îndepărtate multe discuţii... Blândul şi veselul bard de la Mirceşti n-are însă
nevoie de vreo îndreptăţire. Într-adevăr, aflându-se în tovărăşia bunilor săi
prieteni bucovineni, Alecsandri n-a avut nici un motiv de supărare.
Bucăţile literare din opera marelui
scriitor veneau ca o apă purificatoare să cureţe de „ciunisme”
limbajul „Foii...”. Aici au fost publicate pipsele „Barcarola”, „Florin şi
Florica” (operetă într-un act devenită foarte frecventă în repertoriul
Societăţii muzicale „Armonia” din Cernăuţi), „Paraponisitul” (cântecul comic),
„Kera Nastasia sau Mania pensiilor”, „Arvinte şi Pepelea” (comedie într-un
act), o serie de poezii, notele sale de călătorie ş.a. Pe scena din Cernăuţi
(reprezentaţiile teatrale se dădeau atunci în hotelul „De Moldavie”) au fost
jucate multe din aceste piese.
Din repertoriul trupei doamnei Fanny
Tardini, care venise la Cernăuţi în trei stagiuni (13 martie - 27 mai 1864, 14
noiembrie 1864 - 25 mai 1865, aprilie - mai 1870), făceau parte piesele lui
Alecsandri „Piatra din casă”, „Chiriţa în laşi”, „Iaşii în carnaval”, „Cinel-Cinel”,
„O nuntă ţărănească” ş.a. O bună parte din aceste piese au fost jucate şi de
artiştii lui Millo, sosiţi la Cernăuţi în vara anului 1871, iar vodevilul „Millo
director, sau Mania posturilor” cu „marselieza ciuniştilor”, tipărit în nr. 1
şi 2 ale „Foii...” din 1867 era jucat pe scena cernăuţeană de însuşi Matei
Millo.
Unica supărare pe care a avut-o bardul
de la Mirceşti la Cernăuţi pare a fi cea evocată de Ion Gh. Sbiera în
amintirile sale, precum şi de însuşi Alecsandri în scrisoarea din 20 aprilie
1868, adresată prietenului său Alecu Hurmuzachi Ion Gh. Sbiera găsise în
„Călătoria mea în Africa” a lui V. Alecsandri, povestire ce urma să fie
publicată în „Foaie...”, unele „erori gramaticale” şi, ca profesor de limbă,
îsi permise „a le îndrepta”.
Iată şi unele pasaje din scrisoarea
amintită mai sus: „Dacă foaia societăţii
ţine să mă aibă de colaborator, pretind ca să mă primească cu defectele mele de
stil şi de limbă, iar să nu mă ciunească din cap până în picioare şi să-mi
schimbe cuvintele... dacă această foaie are de gând a cădea în păcatul foilor
ardelene, adecă a propaga Pumnulismul cu lepturărismul şi cu fundâciunălismul
gramatical al acestui onorabil profesor... eu unul mă despart de ea ca de-o
nevastă care-şi pierde cârâruşa. Ar fi trist de a vedea o foaie tânără să
ajungă, de abia după trei ani, o cotoroanţă neînţeleasă ca elucubrâciunile
transilvănene pe care nimeni nu vrea să le citească”. Şi în continuare: „Când dracul om înţelege cu toţii, că o
literatură adevărat naţională, trebuie sâ-şi ieie izvorârea din geniul
poporului, iar nu din fabricele de cuvinte pocite a lui Cipariu et companie!”.
Dar acest „incident” nu a tulburat cu
nimic relaţiile de prietenie dintre Alecsandri şi intelectualii bucovineni.
Bardul de la Mirceşti avea să revină în nenumărate rânduri la Cernăuţi, mai
ales începând cu anul 1866, când a fost dată în exploatare calea ferată
Cernăuţi-Lemberg. Aflându-se în drum spre Paris, avea să se oprească de fiecare
dată şi in capitala Bucovinei, pentru a-şi vizita prietenii, pentru a le da o
mâna de ajutor când aceştia aveau nevoie.
Elena Crigan
Țara Fagilor
Țara Fagilor
0 Comentarii