Vecinii şi scăldătoarea de Porfir Sanduleac




Vecinii şi scăldătoarea
Erau odată doi vecini şi trăiau, şi se împăcau între ei ca fraţii. Toate mergeau bine când ambii au rămas fără un loc de muncă şi au fost nevoiţi să caute alte îndeletniciri pentru a hrăni gurile din casă şi a satisface poftele nevestelor, care erau deprinse, în orice zi de serbare, să îmbrace câte o haină nouă. Ce să facă bieţii oameni? Dă-i încolo, dă-i încoace, nimic până când într-o bună zi unul dintre ei vine la celălalt şi se laudă:
- Măi cumetre, am hotărât să produc basamac. Este o afacere bună, deşi interzisă, ar aduce un bănuţ la casă. O altă ieşire nu văd deocamdată. Ba şi muierea asta mă scoate din casă. Te sfătui şi pe tine, cumetre, să practici treaba asta. Vezi că o să-ţi prindă bine. Când vei avea nevoie de aparate, vii la mine.
Zis şi făcut. Din acea zi au cumpărat zahăr şi drojdie şi au pus la dospit, mai întâi câte zece kilograme,
iar mai târziu, când au văzut că treaba merge strună şi beţivanii fac coadă la uşa tindei, au decis să facă mai mult.
Toate ar fi mers bine, dar... lăcomia strică omenia. Când producţia nu mai mergea cu spor, unul din vecini a hotărât să-l şmecherească pe cumetrul său, reducând din preţ o grivnă-două. Şi ce să vezi? Coadă la el nu alta! Nu peste mult timp, vecinul a aflat de şiretlicul cumetrului său.
- De ăştea-mi eşti, drace, s-a gândit în sinea lui. Las-că te învăţ eu meserie.
Imediat a dat fuga la primărie şi l-a denunţat, deoarece în ajun văzuse cum „concurentul” său a ascuns un borcan de zece kilograme plin cu rachiu în popul cu strujeni. Noroc că la primărie lucra un alt vecin şi l-a anunţat imediat pe cel „vinovat” că peste vreo jumătate de oră avea să-l viziteze miliţia. Acesta ce face? Ia borcanul cu rachiu, îl varsă în unul deşert, şi pune în loc apă din izvor. Şi apărătorii dreptului nu s-au lăsat mult aşteptaţi. Au mers direct la popul cu strujeni, au înşfăcat borcanul cu rachiu şi hai la degustat.
- Păi e apă chioară, zice unul şi-i întinde colegului său borcanul. Gustă şi tu.
Acesta după ce gustă şi se convinge că nu e rachiu îl întreabă pe gospodarul de casă:
- Ce-i cu apa asta şi de ce ai pus-o aici?
- Asta e apa cu care am scăldat-o pe soacră-mea când a murit. O păstrez, deoarece se spune că este de leac pentru mai multe boli.

Sărmanii miliţieni! Erau să-şi verse şi maţele nu numai scăldătoarea, iar vecinul de alături s-a ales cu o amendă bună pentru ca altă dată să ştie cum să facă denunţări false.

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media