Vecinii şi scăldătoarea
Erau odată doi vecini şi trăiau, şi se împăcau între
ei ca fraţii. Toate mergeau bine când ambii au rămas fără un loc de muncă şi au
fost nevoiţi să caute alte îndeletniciri pentru a hrăni gurile din casă şi a
satisface poftele nevestelor, care erau deprinse, în orice zi de serbare, să îmbrace
câte o haină nouă. Ce să facă bieţii oameni? Dă-i încolo, dă-i încoace, nimic
până când într-o bună zi unul dintre ei vine la celălalt şi se laudă:
- Măi cumetre, am hotărât să produc basamac. Este o afacere bună, deşi
interzisă, ar aduce un bănuţ la casă. O altă ieşire nu văd deocamdată. Ba şi
muierea asta mă scoate din casă. Te sfătui şi pe tine, cumetre, să practici
treaba asta. Vezi că o să-ţi prindă bine. Când vei avea nevoie de aparate, vii
la mine.
Zis şi făcut. Din acea zi au cumpărat zahăr şi drojdie şi au pus la dospit,
mai întâi câte zece kilograme,
iar mai târziu, când au văzut că treaba merge
strună şi beţivanii fac coadă la uşa tindei, au decis să facă mai mult.
Toate ar fi mers bine, dar... lăcomia strică omenia.
Când producţia nu mai mergea cu spor, unul din vecini a hotărât să-l
şmecherească pe cumetrul său, reducând din preţ o grivnă-două. Şi ce să vezi?
Coadă la el nu alta! Nu peste mult timp, vecinul a aflat de şiretlicul
cumetrului său.
- De ăştea-mi eşti, drace, s-a gândit în sinea lui. Las-că te învăţ eu meserie.
Imediat a dat fuga la primărie şi l-a denunţat,
deoarece în ajun văzuse cum „concurentul” său a ascuns un borcan de zece kilograme
plin cu rachiu în popul cu strujeni. Noroc că la primărie lucra un alt vecin şi
l-a anunţat imediat pe cel „vinovat” că peste vreo jumătate de oră avea să-l
viziteze miliţia. Acesta ce face? Ia borcanul cu rachiu, îl varsă în unul
deşert, şi pune în loc apă din izvor. Şi apărătorii dreptului nu s-au lăsat
mult aşteptaţi. Au mers direct la popul cu strujeni, au înşfăcat borcanul cu
rachiu şi hai la degustat.
- Păi e apă chioară, zice unul şi-i întinde colegului său borcanul. Gustă şi
tu.
Acesta după ce gustă şi se convinge că nu e rachiu îl
întreabă pe gospodarul de casă:
- Ce-i cu apa asta şi de ce ai pus-o aici?
- Asta e apa cu care am scăldat-o pe soacră-mea când a murit. O păstrez, deoarece se
spune că este de leac pentru mai multe boli.
Sărmanii miliţieni! Erau să-şi verse şi maţele nu
numai scăldătoarea, iar vecinul de alături s-a ales cu o amendă bună pentru ca
altă dată să ştie cum să facă denunţări false.
0 Comentarii