„Fără trecut nu există viitor” de Zinaida Muntean (Oprișeni)

Frumuseţi încântătoare te ademenesc spre toate colţurile Bucovinei, pe drumeaguri şi poteci, printre dealuri liniştite, inundate de ierburi mustoase, de flori aromitoare ce bucură sufletul de cu primăvară şi până-n toamnă, prin codri răcoroşi şi plini de vrajă, cu lacuri cristaline şi izvoare limpezi ca lacrima. Pe lanurile pitorescului nostru rai mioritic spicele doldora de rod se apleacă spre glia străbună, veşmânt auriu au îmbrăcat livezile, pe dealuri şi văi întâlneşti turme de oi cu păstori ce ştiu din moşi-strămoşi să îngâne „Mioriţa”. Iar în zare, prin ceaţa albăstruie a dimineţii, se înalţă falnic Carpaţii veşnic verzi.

Aş aminti aici de o cugetare a lui Nicolae Iorga din călătoriile sale prin Bucovina. Cică, fiecare loc de pe pământ are povestea sa, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o asculţi şi mai trebuie un gram de înţelegere ca s-o iubeşti... Cu mândrie şi dragoste vreau în continuare să vorbesc despre un picior de plai - comuna Oprişeni, o adevărată gură de rai cu steble de busuioc la icoanele existenţei, cu murmur dulce de izvoare şi cu oameni de o aleasă omenie.

O legendă veche spune că prin satul nostru a trecut chiar Ştefan cel Mare cu oastea sa. Făcând aici un popas, domnitorul a strigat: „Opriţi aici!”, de aceea localitatea a fost numită „Oprişeni”, adică de la cuvântul „opriţi”.

Sat bucovinean, ţărână binecuvântată, dăruire străbună,

Străluceşte prin ani precum o frumoasă comună,

Să ai viaţă veşnică, izvorâtă din iubirea noastră,

A locuitorilor tăi, care ştiu şi vor şti să te preţuiască.

Sunt fiică a acestei aşezări româneşti din Nordul Bucovinei. Aici m-am născut şi am copilărit, aici am făcut primii paşi şi tot aici am rostit primele cuvinte româneşti. Oprişeni e o localitate pitorească, coborâtoare din isto­ria milenară a Neamului, străjuită de veşnicia gloriei Ștefane, ocrotită de vrerea Marelui Voievod, devenită o sacră icoană şi o dulce mângâiere.

Binecuvântat de Dumnezeu, acest picior de plai înseamnă nu numai istorie întâlnită la fiecare pas, tradiţii şi obiceiuri străvechi, moştenite din veacuri, meşteşuguri populare ce atestă de aproape şase secole vocaţia localnici­lor pentru frumuseţea baştinei şi ospitalitatea gospodarilor din acest minunat colţ de Ţară.

Aceste neasemuite frumuseţi peisagiste ale satului te ademenesc să-l vizitezi cât mai des. Iar sclipirea argintată, când năvalnică, când molcomă a apelor râuleţelor Cotovăţ şi Oprişanca, îmbrăţişează localitatea ca nişte braţe puternice de haiduci. Ele duc la vale, pe apele limpezi şi cristaline, toate necazurile, aducând în schimb speranţe şi încredere în viitor, încântătoarele popasuri, sub umbra codrilor de fag, brad, carpen şi stejar, peisajul multicolor al dealurilor şi multe altele, dând acestui ţinut un farmec de paradis. Mândra noastră localitate, cu oameni harnici şi vred­nici, are mulţi ani de la întemeierea ei pe aceste locuri mirifice din preajma Carpaţilor. Impunătoarea cifră demonstrează cu prisosinţă că satul Oprişeni se numără printre cele mai vechi vetre româneşti din această jumătate de Bucovină eminesciană. Oricum, acest fapt e demonstrat de prima atestare documentară a localităţii - un hrisov din timpul domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun ce certifică prezenţa în timp a satului pe parcursul a cei puţin 596 de ani.

Istoria ţinutului nostru, la fel ca şi cea a întregii Bucovine, îşi are începuturile în trecutul îndepărtat şi în multe privinţe este acoperită, după cum susţin cercetătorii, de un văl de mister care e prea puţin probabil să poată fi ridicat vreodată. Oricum, se ştie că acest teritoriu a fost locuit de oameni din vremuri străvechi, mărturie fiind numeroa­sele descoperiri arheologice de aici.

Satul nostru îşi are stema, drapelul şi imnul său - un înălţător cântec de slavă închinat vetrei străbune, scris cu dor şi drag de un vrednic fiu al localităţii - Pintilei Bileţchi. Consătenii mei păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi datinile strămoşeşti, având în primul rând grijă de generaţia tânără, care are datoria sacră să continue moştenirea lă­sată din moşi-strămoşi. Şi, în primul rând să păstreze nealterată limba maternă, această comoară de nepreţuit, pe care, pierzând-o ne pierdem pe noi înşine. Limba vorbită în Oprişeni e „un şirag de piatră rară, pe moşie revărsată”, miezoasă ca în vechile crionici şi hrisoave domneşti.

Trecutul nu poate fi uitat. Precum nu pot fi daţi uitării strămoşii, care ne-au lăsat o istorie, ne-au făurit viitorul. Şi noi, la rândul nostru, ar trebui să le umăm exemplul, să le continuăm cauza, căci fără trecut nu există viitor.

Zinaida Muntean - elevă în clasa a 8-a,

ŞM Oprişeni, raionul Hliboca

Foto: Nicolae Hauca