Simbolul sărbătorilor de iarnă




Simbolul sărbătorilor de iarnă
Sărbătorile de iarnă sunt cele mai frumoase. Fiecare le așteap-tă cu drag, sperând că venirea lor le va aduce în case fericirea, ce va rămâne pentru mult timp...
Oamenii îşi doresc un An Nou mai bun, mai fericit, un an paşnic.
Sărbătorile sunt întâlnite din toată ini­ma, ele ne umplu sufletul de bucurie şi speranţă.
Dar cele mai dorite şi fericite sunt pen­tru copii, care în fiecare an aşteaptă cu ne­răbdare să sosească Moş Crăciun, să pri­mească cadouri, pe care părinţii le aşează sub măreţul brad împodobit.
Aceste daruri, precum şi colindele, clin­chetul de clopoţei, împodobirea bradului, zăpada şi acea atmosferă tainică le purtăm şi noi în suflet, amintindu-ne cu regret că am fost cândva copii...
Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi sim­boluri este însoţită de mireasma proaspătă a bradului care este cel mai important pom în ritualul de Crăciun.
Frumosul brad, împodobit cu o deose­bită plăcere pentru bucuria copiilor este nu numai o tradiţie şi un simbol al sărbătorilor de iarnă, ci şi un simbol al vieţii eterne.
Se spune că bradul este o trimitere di­rectă către divinitate. Forma triunghiulară şi proprietatea de a fi mereu verde este aso­ciată cu Sfânta Treime şi nemurirea divină. Roşul, specific sărbătorii, face referire direc­tă la viaţa oferită prin sângele lui Iisus.
Se zice că primul brad împodobit de Cră­ciun a fost în Letonia, la Riga în anul 1510. La început, bradul era împodobit cu figuri din pâine, trandafiri, fructe şi ornamente din hârtie colorată.
Despre originea bradului de Crăciun, circulă mai multe legende, care din care mai minunate prin mesajul lor plin de speranţă şi bucurie. Iată câteva dintre ele.
Se povesteşte că, mulţi ani în urmă, în seara de Crăciun, când a venit pe lume Iisus Hristos, împăratul Irod - un om foarte rău, auzind că a sosit pe lume Mesia - împăra­tul Lumii, a poruncit oamenilor săi să ucidă toţi copiii de la doi ani în jos. Auzind acestea mama lui Iisus, s-a înspăimântat şi şi-a luat fiul în braţe şi cu ajutorul lui Dumnezeu, a părăsit Betleemul. Pe drum, Fecioara Maria a auzit tropote de cai, care veneau în urma ei. Atunci ea, văzând un stejar, l-a rugat să-şi coboare crengile în jos şi s-o ferească de oamenii lui Irod. Dar stejarului i se făcuse frică şi o refuză. Deodată, ea fusese chemată de un brăduleţ mic, care pe dată o înfăşură cu crengile sale exact în clipa în care oa­menii lui Irod treceau călare prin acel loc. După ce călăreţii se îndepărtaseră, Fecioara mulţumi bradului pentru fapta săvârşită şi îi spuse: „Cât vei trăi, bradule, să nu vestejeşti niciodată! Să fii mereu verde şi iubit de toţi copiii, iar stejarului îi spuse că toată viaţa lui să tremure fie iarna, fie vara”. Aşa se explică faptul că iarna, de Crăciun, bradul este pre­zent în casele oamenilor, fiind iubit de toti.
Asemănătoare este şi legenda despre brad şi o păsărică. În ea se zice că, odini­oară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii.
În preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece în ţările calde, deoare­ce avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească mai întâi în frunzişul unui stejar, apoi a unui ulm, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care a ocrotit-o. Astfel, pasărea a fost salvată.
În seara de Crăciun s-a pornit un vânt puternic care a rupt frunzele tutu­ror copacilor, în afară de cele ale bunu­lui brad, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde pentru totdeauna.
O altă legendă spune că atunci când S-a născut Pruncul Iisus, îngerii au venit în jur. Au mai venit şi păstorii care se aflau în apropiere. Dar drumul cel mai anevoios, l-au făcut cei trei magi, care veneau de de­parte pentru a se închina împăratului Lu­mii. Aceştia erau foarte învăţaţi şi ştiau că Mântuitorul Se va naşte, aşa că au pornit la drum, călăuziţi de steaua sfântă ce le lumina calea şi le arăta drumul pe care să-l urme­ze. Şi bineînţeles că nu puteau să se închine Fiului lui Dumnezeu fără un dar, care să arate dragostea şi bucuria lor. Ei au luat cu ei aur, mir şi tămâie, dar ajungând aproape de Bethleem, oraşul unde S-a născut Mân­tuitorul, au vrut să pună alături de darurile lor şi o floare sau măcar o creangă de copac înverzit, fiindcă nu doar oamenii, ci întrea­ga natură se bucură de venirea lui Iisus. Dar căutând, nu au găsit nici un copac înverzit şi nicio floare, căci era iarna. însă, pe vârful unui deal au văzut un brăduţ mic. Bucuroşi l-au luat cu ei şi atunci când au ajuns lângă Maica Domnului şi Pruncul Iisus, au aşezat bradul alături şi au aninat darurile lor pe crengile sale verzi. De atunci, bradul mai este numit şi Pomul de Crăciun.
În cea mai populară legendă românească se povesteşte că „demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai păşeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindi­na era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, măcar că era miez de zi”.
Iisus Hristos şi Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei pă­duri şi au cerut adăpost copacilor care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi. Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i pri­mească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia ceruri­lor - unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători? Merii şi perii au spus că trebuie să-şi apere fructele, sălciile şi plopii s-au făcut ca nu-i iau în seamă si au tăcut.
Dintre toţi, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: „Fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzişul meu e făcut din ace ascuţite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc şi mă socotesc nefolo­sitor, dar dacă vreţi să-mi cinstiţi acoperă­mântul cu prezenţa voastră, eu vă voi primi cum voi şti mai bine şi am să învelesc trupu­rile voastre cu ramurile mele dese”.
Zis şi făcut. Domnul Iisus şi Petru au fost păziţi cum nu se poate mai bine de bra­dul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru pe cer.
Atunci, ieşind din adăpostul cetinei, Ii­sus cuvântă astfel către brad: „Dintre toţi co­pacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca de azi înainte, iarna tu să nu-ţi mai lepezi frunzişul ca ceilalţi copaci, ci să-1 păstrezi veşnic. Apoi, fie ca acele tale înţepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oa­meni, să le dea putere şi să le vindece bolile, astfel încât ei să te preţuiască cum se cuvi­ne. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se termină, oamenii să te împodobească şi să pună pe ramurile tale toate bunătăţile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu eşti copa- culcel mai drag Mie”.
O altă legendă, din nordul Europei, po­vesteşte că, odată, în vremuri foarte înde­părtate, au pornit la drum lung trei surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând co­pacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoa­re au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.
Sărbători fericite tuturora! Şi fie ca Spe­ranţa, Iubirea şi Credinţa să vă însoţească mereu!
Petru Plătică
Gazeta de Herța

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media