Locuitorii satului Dinăuți au restabilit Postul de Salvatori şi Pompieri

De după „perestroică” până-n prezent în localitățile Boian, Mahala, Mămăliga, Costiceni, Nesfoia, Cotileu, Podvirna, Toporăuți și Rarancea ale raionul Noua Sulița, au fost create mai multe posturi de salvatori și pompieri destinate să protejeze cetățenii de flacăra focului.
La 12 ianuarie în localitatea Dinăuți raionul Noua Sulița, a avut loc un eveniment amplu și important pentru comunitatea locală. În mod special a fost inaugurat și sfințit un nou post de pompieri. De 25 de ani în această localitate nu a existat detașamente de pompieri și nici transport special, iar acuma noua unitate special instruită și dotată cu cele necesare, va participa, dacă va fi nevoia la lichidarea incendiilor și protejarea vieților omenești. Aria de activitate a postului de salvatori, se va extinde în patru localitățile ale raionului: Dinăuți, Berstea, Mălinești și Doljoc.
La ceremonia de inaugurare și de sfințire au participat, părintele paroh, primarul satului Vladimir Istratii, reprezentanți al Administrației raionale de Stat, lucrători al Departamentului pentru situații de urgență, localnici, ziariști, etc.
Șeful Departamentului pentru situații de urgență în regiunea Cernăuți Valeriu Parpauț, la inaugurarea acestei unități a declarat următoarele:
„Crearea acestui post de pompieri, este foarte important pentru raionul nostru. Echipele de salvatori în mod constant sunt nevoiți și zi și noapte, să se implice în stingere incendiilor, de aceea noua unitate va simplifica munca lor. De exemplu, anul trecut în regiunea Cernăuți echipele de pompieri au reușit să stingă peste 677 de incendii. Datorită contribuției lor curajoase, multe vieți omenești au fost salvate.” 

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii