Poezii pentru copii dedicate Iernii (Zinaida Smochină-Rotaru)




Poezii pentru copii dedicate Iernii 
(Zinaida Smochină-Rotaru)
DINSPRE MIAZĂ NOAPTE
Iată dinspre miază-noapte,
Vântul cu putere bate
Şi tot mână norii grei,
Încărcaţi sunt cu polei.
Peste tot ca să-i cearnă,
Aducând frigul de iarnă.

ÎN AJUN DE SĂRBĂTOARE
Peste dealuri și văi,
Cu sunete de zurgălăi,
Iată vine Moș Crăciun
Se aude, e pe drum.
Săniuța iute-i zboară
Ca s-ajungă în astă seară
Pe la orice copilaș
De prin sate și orașe,
Ca să-i bucure pe toți,
Pe copii și pe nepoți
Și pe orice prichindel
Cu cadouri fel de fel.

MOŞ CRĂCIUN
Vine, Moş Crăciun, vine,
Pe schiuri şi pe patine.
Vine Moşul de departe,
Cu desagii grei în spate.

Vine, Moşul prin omăt,
Vine de departe, hăt.
Şi tot bate pe la porţi,
Cu cadouri pe la toţi.
C-am întârzie Moş Crăciun,
Dar nici el nu e de vină –
Sacu-i greu, Moşu-i bătrân,
Înainte să-i ieşim.
Cât mai repede pe uşă
– Să-i facem o cărăruşă.

NINGE NEÎNCETAT
Ce frumos este afară,
Ninge, ninge neîncetat,
Coborî iarna iar,
De pe muntele înalt.
Fulguleţii de zăpadă
Cad agale la pământ,
Îmbrăcată e livada
Într-un alb, frumos veşmânt.

MOŞ CRĂCIUN
În caftan şi cu toiag –
Iată Moşul bate-n prag,
Cu desagii grei în spate,
Cu noi vestea el împarte –
Că intrăm în sărbători
Şi ne vin colindători,
Iar noi cu drag să-i primim,
Pe la anul să-i poftim.

A VENIT IARNA GEROASĂ
A venit iarna geroasă,
Pe cei mici i-a adunat în casă.
Andrieş şi Ionuţ
Lângă sobă-s, la călduţ.
Aici sunt cei mai mici copii,
Cu diverse jucării.
Acolo e şi pisica,
Toarce de rând cu bunica.
Pisica toarce alene,
La copii vine Moş Ene.

ASTĂZI, ZIUA ÎNTREAGĂ
Astăzi, ziua întreagă
A tot nins şi nins,
O mulţime de zăpadă
Peste tot s-a strâns.
Hogeagurile de pe case,
Deşteptate de ger,
Îşi înalţă fumul
Sus, înspre cer.
A îngheţat şi balta
De pe toloacă,
Au ieşit copiii
Cu toţii la joacă.
MOŞ CRĂCIUN CU SUFLET BUN
Moş Crăciun cu plete drepte
Şi cu vorbe înţelepte,
Moş Crăciun cu suflet bun
A pornit din nou la drum.
A pornit el îndrăzneţ,
Sprijinindu-se de băţ,
Pe la orice copilaş
De la sate şi oraş.
  
ZI DE IARNĂ
Afară ninge, ninge iar,
E zi de iarnă-n calendar.
Zăpada din nori se cerne,
În covoare se aşterne.
Ninge, ninge necontenit,
De-acum drumu-i troienit.
Vântul suflă tot mai rece,
Iată iarna nu mai trece.

MOȘ CRĂCIUN
Viscolul nu l-a oprit
Prin nămeți el a sosit,
Copilașii îl așteaptă
Darurile cu ei să-mparte.
Moș Crăciun, Moș Crăciun,
Tare ești la suflet bun
În fiecare an ne-aduci
Jucării și turte dulci,
Ne aduci și voie bună
Ca să fim toți împreună.

FULGULEŢUL
Fulguleţule uşor,
Hai, opreşte-te din zbor
În drept cu fereastra mea,
Ca să te pot eu vedea.
Sunt micuţ şi stau în casă,
Că mămica nu mă lasă
Să mă joc pe-afară,
Zice că la-primăvară,
Când vor zbura fluturaşii
Şi vor cânta greieraşii.

IARNA HRĂPĂREAŢĂ
Iarnă, iarnă hrăpăreaţă,
Cu cojoacele de gheaţă,
Caută-ţi, iarnă, de drum,
Că nu-i timpul tău acum.
 Du-te, iarnă friguroasă,
 Primăvara vine-acasă!

BRĂDULEȚUL DIN POIENIȚĂ
Brădulețul din poeniță
A sosit la grădiniță:
-Bradule, brăduț
Cât ești de drăguț,
Moș Crăciun când vine
Cât îți stă de bine,
Tu gătit cu jucării,
În jurul tău – numai copii,
Moșul cu desaga-n spate,
La copii daruri împarte.
        
SOSI IARNA CU NINSOARE
Sosi iarna cu ninsoare,
Toamna s-a dus nevăzută,
Lăsând în urmă tristeţe
Şi ultima frunză căzută.

Vântul tot mai rece bate,
Spintecând văzduhul,
Iar din nouri până-n zare
Fulguleţii cad ca puful.

ALBĂ IARNĂ
Albă iarnă, albă iarnă,
Cerul prinde ca să cearnă
Stele, stele argintii,
Peste sate şi câmpii.
Ninge, frumos ninge,
Copilaşii se vor strânge
S-alunece prin zăpada moale,
Cu săniuţa până la vale.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii