Muma muzelor de Aurelian Silvestru

Muma muzelor de Aurelian Silvestru

Se afirmă cum că riscul de a folosi computerul este minimal, chiar dacă utilizatorii sunt elevi sau preşcolari. Cercetările specialiştilor însă, demon­strează că memoria copiilor a scăzut simţitor în ultimul timp. Elevii recurg mult mai frecvent la datele stocate în computer, decât la cele acumulate de ei prin învăţare. Şi asta, în pofida faptului că puterea noastră de a memora este enormă: un om obişnuit are suficiente „depozite cerebrale” pentru a putea memora toate informaţiile adunate în cea mai mare bibliotecă din lume.

Imensele „depozite” ale memoriei sunt întreţinute de contactele dintre celulele nervoase (aşa-numitele „sinapse”).
O singură celulă are câteva mii de sinapse, iar creierul omului dispune de circa 17 miliarde de astfel de celule!

Nu întâmplător savanţii au comparat memoria omului cu Butoiul Danaidelor...

Conform legendei, Danaos, regele unei cetăţi din Grecia Antică, avea 50 de fete, pe care le-au cerutin căsătorie cei 50 de feciori ai faraonului din Egipt. Lui Danaos, însă, nu-i era pe plac această însoţire şi le-a refuzat propunerea. Supărat, faraonul a pornit cu război asupra lui. Ştiindu-se mai slab, Danaos a cedat, dar, în taină, le-a poruncit frumoaselor Danaide să-şi omoare soţii în prima noapte conjugală. Ascultătoare, fetele i-au îndeplinit porunca. Pentru crima săvârşită, când au nimerit în infern, au fost pedepsite pe vecie să umple cu apă un butoi fară fund...

Deci, la figurat, am putea spune că memoria e aidoma unui butoi fară fund, în care, oricâte informaţii a-i turna, nu-ţi ajunge o viaţă ca să-l umpli.

O persoană obişnuită utilizează înjur de 10% din potenţialul său memorativ. Marile personalităţi, de regulă, au un randament mai mare. Despre Iulius Cezar şi Alexandru Macedon, se spune că ştiau după nume aproape pe fiecare din cei 30-40 de mii de soldaţi, cât numărau armatele lor. Seneca era în stare să repete peste 2.000 de cuvinte aparte (nelegate între ele), pe care le auzea o singură dată. Mozart putea înscrie din memorie notele oricărei bucăţi muzicale pe care o auzea întâmplător.

Aceeaşi forţă de a memora îl caracteriza şi pe Serghei Rahmaninov, despre care se povesteşte următorul caz...

La profesorul Taneev trebuia să vină compozitorul Alexandru Glazunov cu o piesă scrisă de curând. Glumeţ din fire, Taneev l-а ascuns într-o cameră alăturată pe Rahmaninov, care pe atunci era student la Conservator. Peste un timp oarecare, după ce Glazunov şi-a interpretat noua piesă muzicală, Taneev l-а chemat pe Rahmaninov care s-a aşezat liniştit la pian şi (spre marea nedumerire a lui Glazunov, gata să leşine de încordare) a repetat întocmai compoziţia, a cărei partitură n-o arătase nimănui...

Se presupune că profunzimea talentului este direct proporţională cu volumul memoriei. Intuind acest fapt, poetul antic Eschil a definit memoria ca pe muma muzelor.

Această „mumă”, însă, are şi metehne, pentru că uneori ne joacă feste...

Odată, rătăcind prin oraş, Einstein s-a apropiat de un trecător şi l-а întrebat:

-Spune-mi, te rog, nu ştii unde locuieşte savantul Albert Einstein?

-Păi, nu dumneata eşti acela? a întrebat trecătorul nedumerit.

-Da, eu ştiu că sunt Einstein, dar am uitat unde locuiesc, i-a lămurit savantul.

Renumitul fizician francez Ampere, ieşind odată dimineaţa din casă, a scris pe uşa sa: „Domnilor! Ampere nu e acasă. Veniţi spre seară”.

Peste vreo două ore a revenit acasă, dar, citind avizul de pe uşă, a plecat înapoi în oraş, cu gând să vină mai „spre seară", când stăpânul urma să se întoarcă...

Despre Grigore Vieru se spune că odată, aflându-se la Bucureşti, a fost contactat prin telefon de către academicianul Mihai Cimpoi care i-a spus:

-Grigore, treci, te rog, pe la Uniunea Scriitorilor şi adumi bereta, că am uitat-o pe biroul preşedintelui.

O săptămână mai târziu, întâlnindu-l prin Chişinău, Cimpoi l-а întrebat:

-Ei, cum? Mi-ai adus bereta?

La eare maestrul a ridicat din umeri şi і-a rispuns:

-Da de unde! Am uitat-o şi pe a mea tot acolo...

Newton, fiind burlac, îşi pregătea singur dejunul. Într-o dimineafă, vrând să fiarbă un ou, şi-a scos ceasul de buzunar ca să marcheze începutul fierberii. Peste un timp oarecare, şi-a dat seamă că în mână ţine oul, iar în oală fierbe... ceasul!

Ulterior, fiind întrebat cum a reuşit se descopere legea atracţiei universale, a răspuns:

-Datorită faptului că m-am gândit necontenit doar la problema în curs de rezolvare.

Pe baza acestor cuvinte, biologul francez Cuvier a definit noţiunea de geniu ca pe o concentrare permanentă.

Destinul fiecărui om se aşterne pe „cel mai scurt drum dintre viaţă şi moarte”, zicea Emil Cioran. Şi totuşi, urmele lăsate de el pe acest drum pot fi nemuritoare, dacă nu uită să se concentreze permanent asupra scopurilor pe care le-a trasat...

Aurelian Silvestru – Pragul sau alte Fărâme de Suflet

Chișinău, 2014. – pag. 248-251