Un colț de rai pentru copilașii din satul Mahala




Un colț de rai pentru cei mici
În cele patru localităţi din comuna Mahala, raionul Noua Suliţă, trăiesc peste şapte mii de locuitori, ne-a spus doamna Marina Nandriş, directoarea instituţiei preşcolare „Lumea copiilor”. În luna septembrie anul trecut, în satul Ostriţa-Mahala a fost dată în exploatare una dintre cele mai frumoase grădiniţe din regiunea Cernăuţi – „Lumea copiilor”.
La început această instituţie preşcolară era preconizată pentru trei grupe, însă, numărul mare de solicitări din  partea  părinţilor  de  a-şi
aduce odraslele lor la grădiniţă nu i-a lăsat indiferenţi pe cei care au depus o mare parte din inimă şi suflet la realizarea acestui vis.
E vorba de doamna primar Elena Nandriş. Astfel că în cele din urmă, sala de muzică a grădiniţei a fost transformată în sală de joacă şi relaxare pentru micuţi. În cele 4 săli de joacă şi 3 dormitoare zilnic îşi petrec fermecătoarele clipe ale copilăriei 108 micuţi adunaţi din cele patru localităţi ale comunei Mahala.
Zilnic împart bucuria cu aceşti copilaşi cele opt educatoare - Ala Bujeniţa, Ana Cojocar, Marina Drobot, Marina Badicel, Marina Iurii, Ana Maximeţ, Elena Gostiuc şi Elena Budnic, care au grijă ca micuţii să se simtă bine şi să crească mari şi sănătoşi. În fiecare dimineaţă copiii au câte două ore educative, apoi ies pentru câteva minute la plimbare.
Pe cât de mici sunt copilaşii, pe atât de curioşi şi interesaţi să afle lucruri noi. Astfel că doamna Romina Ilinciuc îi învaţă limba engleză, iar miracolul muzicii îl descoperă la copii Elena Petriuc. Are grijă de modul sănătos de viaţă şi dezvoltarea normală a copilaşilor din Mahala doamna Cristina Roşca, care îi adună pe copilaşi la ora de educaţie fizică. Şi Iulia Scalovscaia petrece o mare parte din timpul său în mijlocul copiilor, încercând să contribuie la îmbunătăţirea şi dezvoltarea logicii gândirii la micuţi. Evident că copilaşii au nevoie uneori şi de atenţia medicului.
Cristina Cernovţan este prima care le acordă ajutorul medical în caz de necesitate. Iar cele mai gustoase bucate sunt gătite la cantina grădiniţei de doamnele Tatiana Loghin şi Lucica Cernuşca. Părinţii sunt cei care aprovizionează grădiniţa cu legume şi fructe, iar celelalte produse alimentare sunt procurate. Copiii servesc bucate calde şi gustoase de trei ori pe zi.
Colectivul grădiniţei este foarte unit, părinţii sunt mulţumiţi de activitatea instituţiei preşcolare „Lumea copiilor”, condusă de doamna Marina Nandriş. Oare cine nu şi-ar dori să se afle măcar pentru câteva clipe în acel colţ de rai al copilăriei, la Grădiniţa „Lumea copiilor” din Ostriţa-Mahala?
Vitalie Zâgrea
Libertatea Cuvântului

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media