Un cărturar bucovinean: Constantin Berariu

Un cărturar bucovinean: Constantin Berariu

Zilele acestea se împlinesc 145 de ani de la naşterea cărturarului român bucovinean Constantin Berariu, care s-a născut pe 9/21 martie 1870 în comuna Ceahor, judeţul Cernăuţi (astăzi - raionul Hliboca). Anii de copilărie Stănică (aşa îl numeau cei apropiaţi) i-a petrecut în casa părintească, unde a primit o educaţie aleasă. Adeseori hoinărea cu alţi copii pe minunatele coline bucovinene şi-şi umplea sufletul de bucuria jocurilor prin porumbişti sau cu destăinuirea basmelor auzite în casa părintească.

Părintele său, Artemie Berariu-Ieremievici, a fost o distinsă personalitate în rândurile preoţimii bucovinene, figură evlavioasă, care preţuia mult slova românească. La casa lor adeseori se abăteau cu drag oaspeţi din România, căci aici se vorbea, se cânta şi se scria româneşte, aici se discuta politică românească şi se urzeau vise îndrăzneţe pe viitor, pe când în alte  case  preoţeşti din
Bucovina se vorbea în limba germană. Maica Iuliana era fiica viitorului mitropolit Silvestru Morariu-Andrievici. Ea cânta bine la pian şi lecturile făcute în familie se transformau în adevărate şezători literare.

Hoinărind în copilărie prin satul natal, i s-au întipărit în inimă serile cu lună, când se întorcea de la pârâu, unde prindea peşte cu sacul, în timp ce dulăii săi fugăreau prin iarbă sau dezgropau cârteţe, lâtrând fără oprire, iar cântecul privighetorii sau tresăririle pitpalacului îl petreceau până acasă. I s-a întipărit în minte pe toată viaţa figura ciobanului Ursache, a cărui doinire din fluier o asculta nu o dată până după miezul nopţii. Toate acestea au avut o influenţă mare asupra formării sufleteşti a micului Stănică.

Încă în fragedă copilărie, la numai 13 ani, a rămas orfan de mamă, care s-a stins ca lumânarea în vârstă de numai 38 de ani, neputând să-şi revină după ce a fost nevoită să-şi îngroape din decembrie 1878 şi pânănîn luna mai 1879 cinci copilaşi: pe Silviu de 3 anişori, pe Ileana şi Iulian de 5 ani, pe Adrian de 12 ani şi pe Vasile de 14 ani, iar în februarie 1882 - pe Victor de numai şapte luni.

Studiile primare le-a făcut la Ceahor. La vârsta de şapte ani a fost înscris la liceul german de stat din Cernăuţi, iar după absolvire şi-a continuat studiile la facultatea de drept a Uni­versităţii din Cernăuţi, obţinând licenţa în anul 1892. Apoi a studiat dreptul constituţional la Universitatea din Innsbruck, în anii 1896-1898. În 1920 şi-a făcut doctoratul la Cernăuţi.

Din 1892 şi până în 1895 Constantin Berariu a desfăşurat o intensă activitate jurnalistică naţională, conducând şi colaborând la ziarele politice naţionale româneşti „Gazeta Bu­covinei”, „Patria”, „Deşteptarea” din Cernăuţi şi „Tribuna” din Tran­silvania, fiind şi un militant politic. Atunci era vremea luptelor pentru conştiinţă naţională românească contra samovolniciilor unor guver­natori, care prigoneau Tricolorul românesc, în apărarea căruia Berariu publică, în 1901, o broşură, documentând dreptul istoric al românilor din Austro-Ungaria de a se folosi de acest simbol.

În 1919 este numit conferenţiar pentru dreptul constituţional la Universitatea din Cernăuţi, iar în 1921 devine profesor agregat. Însă îl chema şi altă misiune mare, mai strâns legată de sufletul său: între anii 1922- 1925 a fost primul director al Teatrului Naţional din Cernăuţi. Dragostea pentru teatru i-a fost cultivată încă pe când era copil de tatăl său, care a sprijinit pe toate căile literatura şi arta românească. Trupa teatrală Fany Tardini, făcând exursii prin împrejurimile Cernăuţului, întotdeanuna vizita şi casa părintelui de la Ceahor Artemie Berariu, unde era primită cu braţele deschise, iar micul Stănică nu avea altă dorinţă pe vremea aceea decât să devină actor.

Îndeletnicirea de predilecţie, însă, i-a fost literatura. Debutul în literatură l-a făcut cu câteva poezii publicate în „încercări literare”, continuând apoi cu o serie de foiletoane în ziarele „Gazeta Bucovinei”, „Patria” şi „Deşteptarea”. În anul 1904 se alătură grupului care a înfiinţat „Junimea literară”. Între timp, a publicat şi diferite poezii răzleţe în revistele literare din Vechiul Regat.

Prima sa lucrare literară mai mare a fost traducerea în versuri a tragediei a lui Grillparzer „Ale mării şi iubirii valuri”. Apoi au urmat două lucrări originale, cea mai reprezentativă fiind „Fât-Frumos în grădina Sfintei Vineri” (feerie în trei acte) - dramatizarea unui frumos basm, născut din bogatele resurse sufleteşti ale poporului nostru.Creaţia lite­rară a lui Constantin Berariu ajunge în faza maturităţii artistice cu poemul dramatic „Cheleş – împărat”. A mai publicat poezii, schiţe şi amintiri de copilărie sub diferite pseudonime: A. Ricu, Amsis. Corneliu Miclu, C. B. Ceahor, Stan Nică ş.a., care i-au asigurat un loc aparte în istoria literaturii române.

Moartea i-a luat pana din mână pe neaşteptate, la 20 noiembrie 1929, la vârsta de numai 59 de ani. Fiind crescut în familie de preoţi, i-a fost altoit cultul neamului şi al limbii române. Încă de tânăr, student fiind, şi-a închinat acestui cult tot avântul. A fost nu numai redactor, dar şi sufletul ziarelor naţionale româneşti. A fost unul din cei mai distinşi apărători ai ideilor naţionale ale românilor, aflaţi sub ocupaţie imperială.

Maria Guțu

specialist principal la Arhiva de Stat a regiunii Cernăuţi

Concordia – Nr.11 (20 martie 2015)