Asociația sportivă „Kolos” a marcat 65 de ani de la înființare

Asociația sportivă „Kolos” a marcat 65 de ani de la înființare
Recent, cu prilejul aniversării a 65 de ani de la înființarea Asociației  sportive „Kolos”, în orașul Noua Sulița s-a desfășurat finalul campionatului regional de vară a jocurilor sportive rurale. Această competiție a reunit toate echipele-membre a asociației din cele 11 raioane ale regiunii Cernăuți.
În   cadrul   competițiilor,   cei   mai   vrednici  participanți  au  avut  ocazia  să-și  demonstreze
capacitățile sportive pentru următoarele discipline sportive: fotbal, volei, tragerea canatului, armwrestling, tenis de masa, competiția „Tata, mama și eu – o familie sportivă”, dame și atletism.
Partea festivă a ceremoniei a fost susținută de Orchestra școlii de muzică din comuna Costiceni, care a pătruns adânc în sufletele participanților cu aură superbă a fanfarei moldovenești.
Vremea nefavorabilă a dat peste cap planurile organizatorilor, de aceea, deschiderea oficială a campionatului a avut loc nu pe stadionul sportiv orășenesc, dar în sala mare a Casei raionale de cultură. Oaspeții și organizatorii campionatului i-au salutat cu aplauze pe sportivii Natalia Lupu și Ivan Greșkco, care și-au făcut o bună reputație la nivel mondial, dorindu-le mult succes participanților la evenimentul din Noua Sulița.



Video

Foto: Cuvântul Adevărului (Noua Sulița)
Video: Rayoninfo

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii