Sfântul voievod Neagoe Basarab, un binefăcător al neamului românesc.

Sfântul voievod Neagoe Basarab,
un binefăcător al neamului românesc.
La 26 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Neagoe Basarab, domn al Țării Românești între anii 1512 – 1521, ctitor al multor biserici din țară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum și autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”.
A introdus măsuri de susținere a natalității, a încurajat meșteșugurile și comerțul, a interzis exploatarea de către străini a rezervelor de aur din Țara Românească. A iubit pacea, „cu toți vecinii fiind împăcat”, așa cum spuneau cei din timpul său, astfel că în timpul domniei sale țara a traversat o perioadă de liniște și prosperitate.
„Măria Sa a scutit de dijmă pentru un an pe toți țăranii și meșteșugarii, pentru ca țara să se mai întremeze. Dările și banii urmau a se strânge de la vameșii și  negustorii  străini  care  se îmbogățeau pe
seama Țării Românești. A făgăduit ajutor familiilor cu copii, dând tocmeală ca în anul în care se naște un prunc acea casă să fie izbăvită de orice plată și muncă pentru domnie, iar pruncul născut să primească milă și ajutor de la Curte. Și meșteșugarii au fost încurajați, dându­se multe înlesniri breslelor muntenești de olari, curelari, rotari și de alte meșteșuguri, căci domnii dinainte se obișnuiseră a nesocoti lucrul lor, alergând mai mult lucrul străinilor. Încă a mai stăvilit Neagoe și venirea pribegilor căutători de aur în munții Țării Românești, iar mai târziu a oprit­o cu totul, pentru ca aurul să fie numai spre folosul și câștigul țării” („Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești”, Ed. Bonifaciu, 2012, p. 134)
Model de înțelepciune, credință și devotament
Neagoe a adus țării sale prestigiu și strălucire, fiind atât pentru contemporani, cât mai ales pentru urmași un model de înțelepciune, credință, devotament și patriotism. Și­a crescut fiii în credință de Dumnezeu, familia sa fiind o mică biserică. A ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeș, remarcabilă prin măreția, perfecțiunea proporțiilor și decorațiile sale și considerată de Gavriil Protul mai frumoasă chiar decât Sânta Sofia: „Și așa vom putea spune că adevărat că nu este așa mare și sobornică ca Sionul, carele îl făcu Solomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele împărat Iustinian, iară cu frămsețea este mai predesupra acelora”. Prin politica sa, Neagoe a demonstrat că Țara Românească poate fi oricând un centru de rezistență creștină împotriva cotropitorilor păgâni și că numai credința în Dumnezeu poate salva sufletul de la pieire. „Nimeni n­a mai întrupat în cultura română cu forța lui Neagoe această trăsătură fundamentală a sufletului românesc – credința în puterea binelui, în triumful lui final. Fiindcă nimeni nu a legat­o mai strâns de credința și iubirea pentru Cel de Sus. Neagoe Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creștină în problemele stăpânirii și conducerii oamenilor. Prin Neagoe Basarab, românii au dat lumii un model de cugetare politică umană și creștină neatins și nedepășit de nimeni” („Sfinți Români și apărători ai legii strămoșești”, Ed. IBMBOR, Buc., 1987).
„Un cârmuitor de țară trebuie să fie un om curățat de patimi, cu mintea luminată…”
Cât despre credința și smerenia domnitorului, Domnița Despina, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, povestește în jurnalul său duhovnicesc următoarele:
„Când am intrat pentru prima dată în sala tronului, el a cerut boierilor să iasă afară, voind să rămânem o vreme singuri. M­am retras tăcută într­un ungher, ca să nu­i tulbur sufletul. Neagoe a căzut cu fața la pământ înaintea icoanei Mântuitorului și suspinând, și­a revărsat durerea inimii într­un șuvoi nestăvilit de lacrimi: «O, Doamne al meu, Tu știi că din pruncie întru Tine mi­am pus nădejdea și pe Tine singur Te­am iubit, măcar că neîncetat am greșit înaintea feței Tale. Iar acum, pentru păcatele mele, Tu, Doamne, ai pus asupră­mi o sarcină mai presus de puteri, dându­mi coroana și scaunul țării mele. Dar eu privesc înlăuntrul meu și nu văd nici putere, nici înțelepciune, nici pricepere, căci un cârmuitor de țară trebuie să fie un om curățat de patimi, cu mintea luminată, ca să poată cârmui în chip drept și bineplăcut Ție… O, Doamne, Tu știi că nici un bine nu sunt în stare să fac norodului și țării mele!» Mai târziu, mi­a povestit că pe când stătea așa, fără putere, cu fruntea plecată la pământ, i s­a părut că a ațipit. Atunci l­a văzut pe Patriarhul Nifon ca și când ar fi fost aievea, îmbrăcat în veșminte strălucitoare. Sfântul l­a prins de mână și l­a ridicat de la pământ, binecuvântându­l de trei ori în semnul crucii. Sufletul i s­a umplut de har și nădejde, iar apăsarea dinainte a pierit ca și când n­ar fi fost. Atunci a suspinat adânc, mulțumind cu înțelegere lui Dumnezeu că nu l­a lăsat singur și sărman pe acest pământ” („Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești“, Ed. Bonifaciu, 2012). 
Irina Nastasiu
Ziarul Ceahlăul

Comentarii