Dumitru Matcovschi - Rapsod al gliei şi graiului străbun

Rapsod al gliei şi graiului străbun

„Am avut, am vrut, m-am zbătut, m-am incăpăţinat,

Ca orice artist, să unesc realitatea cu gandirea abstractă”.

(Dumitru Matcovschi)

Poezia lui Dumitru Matcovschi e foarte variată prin tematică şi motive, originală prin mijloacele artistice de exprimare. Opera lui educă la cititori dragostea de părinţi şi pământul natal, de graiul matern şi istoria poporului său, dragostea de viaţă şi frumos. Poezia lui Dumitru Matcovschi îmbină lirismul şi dramatismul, îndeamnă la profun­de meditaţii etico-filizofice în cele mai diverse probleme şi teme: mama şi pământul natal se contopesc în dra­gostea pentru întreaga ţară („Crescut în suflet”, „Mama”). În poeziile sale po­etul nu ascunde faptul că lumea este cutreierată de dureri şi nedreptăţi, că omul cunoaşte nu numai bucuria şi tihna familială, dar şi neliniştea şi necazul, dorul şi durerea mistuitoare („Bucuraţi-vă prieteni”, „Imne şi bleste­me”, „Cântec de leagăn pentru bunici”, „Pasărea nopţii pe casă”, „Crucea”).

Din revărsarea dorului de ţară, de neam, de grai matern şi de femeie se întrupează fiinţa poetului Dumitru Matcovschi – „o stea din cer străluci­toare”, („Cu numele tău”), care lumi­nează frumuseţea meleagului nostru şi ne purifică gândirea. E o lumină a iubirii umane adevă­rate, care nu pătrunde doar până la solul Patriei, ci până-n adâncul sufletului, pentru că „Poetul a iubit şi continuă să ne vegheze „prin iubirea verde – a codrului”, „al plaiului matern”, „al gra­iului” şi prin „iubirea neamului întreg” („Dragostea poetului”). Pe drumul lung al razelor de lumină alunecă versurile lui Dumitru Matcovschi pentru a ne în­demna de a păşi pe scări de curcubeu. Într-o realitate inundată de alb-negru au menirea de a ne avânta-n Templul creat prin armonia culorilor şi trăirilor, pentru a ne potoli setea, pentru a ne cimenta optimismul: „cred în cer al­bastru şi în soare, cred în viaţă, cred în viitor” („Chipul tău”). Creaţia poetu­lui, plămădită din incantaţiile sacre ale unei găndiri senine, cheamă inima şi cugetul cititorului „cu-aripa ei de soare şi de dor” („Doina”) să „creadă în stea polară, în acest pământ coborâtor din rai” („Crescut în suflet”) şi în „Adevă­ruri simple”.

Într-o lume în care imaginea fe­meii mai este descriminată, poezia de dragoste a lui Dumitru Matcovschi devine pilonul care susţine forţa şi demnitatea feminină, deoarece artistul preamăreşte fiinţa femeii prin interme­diul celor mai catifelate şi mai profun­de cuvinte de apreciere: „Mai regină decât floarea/ doar femeia poate fi”. Astfel versurile poetului ne îndeamnă la încrederea de sine, asigură încrede­rea în propria frumuseţe, educă încre­derea în viitor, speranţa unei bătrâneţi fericite şi împlinite alături de cel iubit: „Un bătrân şi o bătrână/ trec pe-alee cătinel/ Ea cu-n trandafir în mână,/ cu o crizantemă el” („Două toamne”).

Poetul devine călăuza neamului, căci descoperim replicile salvatoare ale versurilor poetului, care mereu ne vor avânta în zbor, ne vor stimula uni­tatea de gândire şi simţire întru apăra­rea idealurilor naţionale.

Dumitru Matcovschi ne îndemnă să afirmăm cu mândrie: „Este a noas­tră limba noastră/ şi noi suntem cu ea popor” („Cu limba noastră”), pentru că limba maternă e ca „floare etrnă, de busuioc şi dor” („Limba maternă”).

Dragostea pentru părinţi, pentru „inimă de mamă, inimă de tată” din creaţia poetului, este izvor de apă vie şi tămăduitoare pentru toţi acei înse­taţi de dorul casei părinteşti, este în­demnul de a ne ocroti şi preţui părinţii. În acest context, sincere şi impresio­nate răsună versurile: „Palma ta ne-a mângâiat,/ Vorba ta ne-a legănat,/ Am crescut cu alţi copii de-o seamă./ Lângă pomul cel rotat,/ Lângă spicul cel bogat/ Lângă pragul casei noasre, mamă... ”

Zinaida Slanina,

profesoară de limba română la Liceul raional Noua Suliţa
Cuvântul Adevărului