Părinții, icoana sufletului - poezie de Inna Rigo (Vataman) din Sibiu, România.

Părinții, icoana sufletului poezie de Inna Rigo (Vataman) din orașul Sibiu, România. colaboratoarea noastră originară din satul Costiceni.

Pe o prispă, rezemată, Stă-ntr-un băț, cam strâmb ce-i drept, O măicuță-nlăcrimată Cu ochii la drum, inert. Ce visează? Ce gândește? Ce o fi în capul ei? După pruncii ei tânjește Și-i așteaptă, vrei nu vrei. Pe cărarea bătătorita Pân-la poartă și-napoi Mai apare-un om c-o bâta Ce privește înspre nori. E tăticul, care-odată, Era-nalt, măreț, vioi, Dojenit de ani, de soartă, Este trist și cu mâini moi. El, cu mâna tremurânda Ce-o ridică înspre cer, Zice-o ruga către Domnul  Să zâmbească și la el. Să-i aline bătrânețea Iar ograda plin-o vrea. Să-i alunge din tristețe, Să-i vorbească cineva. E prea liniște, prea sumbru Tare mult le-ar fi tihnit Nepoțeii să-i audă, Printre chiote fugind.

Dar copiii stau departe În orașe, cu mașini De părinți și de sat, parcă Au cam devenit străini. Cam odată, așa prin vară, Se întâmplă să ajungă Pe acasă, pe la țară Singurătatea s-o alunge. Nu se plâng și nu suspină, Cel puțin nu-n fața lor Stau cuminți și-așteaptă-n tihnă Și le spun că le-a fost dor... Mâinile brăzdate-n muncă Se împreunează greu Înspre seară într-o ruga Să-i audă Dumnezeu. Nu-i uitați, nu stați departe Voi, copii, ce oameni mari V-ați făcut după ce-n noapte V-au vegheat cu mult amar. Ocrotiți ca pe-o icoană Trebuie mereu să fie Mama, cu a ei năframă Și tata cu a lui tichie. Ești bogat atât cât ai, Doi părinți care te-așteaptă. Când în fața crucii stai Vrei acasă, dintr-odată...