Dragobetele - Sărbătoarea iubirii

Dragobetele - Sărbătoarea iubirii
Întreg Plaiul mioriței
Strânși uniți băieți și fete
Nu vor de import pe nimeni
Îl păstrăm pe Dragobete.
Leonida Diculescu
În ultimele decenii tot mai fregvent, tineretul nostru este ademenit să prăznuiască sărbătorile de origine occidentală: ziua îndrăgostiților „valentine's day” și ziua morților „Halloween”. Aceste sărbători sunt aduse din occident, promovate în mass-media, ba chiar și în instituțiile de învățământ sunt înălțate cu un privilegiu special.
De fapt ele n-au nicio legătură cu tradițiile și obiceiurile poporului român. Datinile și miturile din epoca îndepărtată al strămoșilor, erau înzestrate cu o cultură profundă și o moralitate absolută, ceea ce nu se regăsește în prisma sărbătorilor bizare.
Sărbătoarea sfântului Valentin în viziunea mea, este introdusă cu un scop comercial. Nu poți ajunge la dragostea adevărată printr-o iubire comercială a sentimentelor. În prezent, totul e pus spre vânzare, ideea comercială constă în bani: să se vândă mult, eficient, cu ocazia oricărui eveniment. Ar fi bine, să numim sărbătoarea Sf. Valentin nu ziua îndrăgostiților, ci „ziua vânzătorului”.
 Mulți sau adaptat acestei tradiții, au preluat intenția de a felicita persoana iubită cu diferite cadouri după posibilitatea buzunarului. Anume în această zi ești dator să-ți mărturisești sentimentele și dragostea, să-i spui persoanei drage că o iubești.  În caz contrariu, riști ca persoana iubită să te irite și să se supere pe tine.
Dragostea adevărată nu se manifestă în obligațiunea de a sărbători ziua Sf. Valentin, ci a iubi cu adevărat, a mărturisi iubirea anul împrejur – „Iubirea nu e târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudene: te iubesc pentru că te iubesc!” Liviu Rebreanu.
Poporul nostru se află într-o perioadă în care sunt date uitării sărbătorile autohtone, precum Sânzienele, Dragobetele și Mărțișorul.
Oare nu merită Dragobetele să înlocuiască ziua Sf. Valentin?
Dragobetele este una dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului nostru, cunoscută drept ziua iubirii la români, sărbătorită în ziua de 24 februarie. Cei care cunosc legenda lui Dragobete, o sărbătoresc în fiecare an pe 24 februarie, însă această sărbătoare tradiţională riscă să se piardă cu totul. Dragobetele nu a cucerit niciodată oraşele, dar până acum, câteva decenii, dădea viaţă satelor cu toată bogăţia ei de obiceiuri şi de semnificaţii.
24 februarie era ziua în care tinerii, reprezentați de fete și de băieți, se îmbrăcau în îmbrăcăminte de sărbătoare și, dacă vremea era prielnică, cutreierau câmpiile și  pădurile cântând şi culegând flori de primăvară.
Dragostea curată a tinerilor, asociată de români cu ciripitul și împericherea păsărilor, este pusă sub protecția zeului dacic Dragobete. Pretutindeni se auzea zicala: „Dragobetele sărută fetele!”, se considera o zi prielnică a cunoașterii tinerilor și stabilirii viitoarelor soții, multe relaţii începute de Dragobete între fete şi băieţi se finalizează cu o nuntă. Fetele și băieții considerau că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită. Se mai spune că bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. 
Dragobete este considerat fiul Babei Dochia, zeul tinereţii și al bunei dispoziții, patronul dragostei în credinţa populară. În această zi bărbatului arătos și iubăreț, cum spun legendele, făcea petreceri pentru tineri, cu mâncare și băutură, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii.
Geto-dacii se închinau lui și îl considerau ca fiind zeul care oficiază în cer la începutul primăverii nunta tuturor animalelor, tradiție care în decursul anilor s-a extins și la oameni.
Credința populară românească spune că acei care participă la Dragobete, vor fi feriți de boli tot anul. Se credea că spiritul îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți. În ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca în zilele cu sărbători religioase, doar își faceau curațenie prin case. Gospodinele în ziua de Dragobete semănau busuioc, semințele erau puse în pământ, în vase mici, care se țineau în casă la lumină și căldură. La țară, nu se sacrifică nici o pasăre din curte și gospodinele aveau grijă să le dea mâncare bună, căci pasărea era privită ca mesagerul lui Dragobete.
Avem multe motive să sărbătorim această zi frumoasă a strămoșilor noștri. La urma urmei, de ce trebuie să ne mulțumim cu occidentalul Valentin, când putem avea în prag de primăvară Dragobetele?

Comentarii