Victoria Vataman din Costiceni - poezia Mamă și Durerea părintească
Mamă!
|
|
Mamă frumos te-ai gătit,
Unde mamă te-ai pornit?
În haine nouă nouţe
Şi laşi mamă a ta căsuţă,
În păpuci noi şi basma
Te duci de la casa ta.
Bate clopotul de aramă
Dumnezeu la el te cheamă,
Plânge la cap lumănarea
De când ţi-a ieşit suflarea.
Frumos cântă preotul
Mie-mi rupe sufletul,
Pouă-n cer mărunţel,
De parcă-ar plânge Domnul din el.
|
Unde te duci Tu acuma mamă
De-ai lăsat casa orfană?
Dau la uşi, dau la fereşti
Dar tu mamă nu mai eşti
Pe mine nu mă întâlneşti
Vorbe scumpe nu-mi vorbeşti.
Maşina mamă mi te duce
Şi te-ascunde după o cruce,
Te duci pe meleaguri străine
De unde înapoi, numeni nu vine.
Adio mamă, adio scumpa mea,
A veni şi timpul, când eu la tine voi pleca,
Şi o să fim toţi împreună,
Acolo în ţară străină!
|
Durere părintească!
(în memoria lui Andrei Coca) |
|
Ce pe lume e mai sfânt?
Asta-i viaţa pe pământ!
Când în viaţă ai copii
Ai de toate, ai şi multe bucurii.
Trăiam şi noi fericiţi
Cu doi fecioraşi iubiţi.
Noi lucram din zori în zori
Ei creşteau ca nişte flori.
Unul blând şi iubitor
Altul uite, focuşor.
Trăiam, munceam, ne bucuram
De toţi, de familia ce-o aveam.
Dar nenorocirea vine
Atunci, când n-o aşteaptă nimeni.
O boală grea de Andreieş s-a legat
Şi din viaţă l-a luat,
Boala s-a legat cu jurământ
Până l-a dus în mormânt,
Dragul mame, puiul tatei
Inima arde şi gata.
Noi am început să ne luptăm
Viaţa puiule să-ţi salvăm,
Tare mult am mai umblat
La multe uşi ne-am închinat,
Poate doctorii vor vor putea face ceva
Şi tu puiule îi scăpa.
Tare-am vrut să mai trăieşti
Să nu te duci să putrezeşti.
Bradul nostru cel frumos
Cu crengile lăsate-n jos.
Dar aşa a fost să să fie
Să te duci în a domnului înpărăţie.
Îngeraşul nostru scump
Îngeraşul nostru scump şi sfânt,
Tu pentru toată viaţa noastră
|
Eşti în inimă şi-n gând.
Cum te-ai dus Tu în pământ?
Atât de mult viaţa ai iubit
Şi nimic n-ai dovedit.
Inima noastră arde cu-ncetul,
Că noi ne-am pierdut băiatul
Băieţelul nostru cel mare
Dragostea noastră, cea mai mare!
Cum Doamne te-ai îndurat
Şi de la noi Tu l-ai luat?
Noi mare străini am mai rămas
Doar cu feciorul Maximaş.
Fecioraşul nostru cel mare
Tu ai fost ca şi o floare,
O floare ce trebuiea să înflorească,
Dar nu în pământ să putrezească!
Soarta grea şi nemiloasă
Ne-a făcut să plecăm de acasă,
Ştim, când noi vom reveni
Pe tine nu te-om
mai găsi,
Vom căuta la uşi şi la fereşti
Dar tu Dragul nostru, nu mai ieşti.
Dar noi tot gândindu-ne la Tine
Poate Tu îi reveni
Şi iarăşi împreună vom trăi.
Vină puiule acasă
Şi îi sta cu noi la masă,
De-i mânca, sau nu ai mânca
Macar cu vorba ne-ai lua,
Dar Tu te-ai dus şi nu mai vii
Din lumea noastră, a celor vii.
Adio Andreiaş,
Te-am iubit şi te-om iubi
Cât pe lume vom trăi,
|
0 Comentarii