Primăvara este cel mai gingaș anotimp al anului. Totul în jur reînvie. Soarele ne mângâie cu razele lui călduțe și luminoase, păsările se întorc din călătorie, natura se împodobește într-un enigmatic covor verde iar ghioceii deja își fac apariția.
În principiu, despre semnificație
acestui anotimp, dar și despre impresionanta sărbătoare tradițională românească „Mărțișorul” a
auzit fiecare românaș, ba chiar poate și ucrainenii din regiunea noastră, care poartă cu plăcere și mândrie mărțișorul nostru românesc. Fiecare
în viața sa cel puțin odată a purtat pe piept lângă inimă, un neobișnuit
și bogat în credințe și legende populare un șnur alb-roșu. Printr-o formă mai specială această sărbătoare are un rol
aparte pentru „mlădițele” noastre scumpe, copiii.
În creația unor poeți, copilul mereu
este personajul-erou. La Costiceni, știți prea bine locuiește mult-îndrăgita
poetesă Zinaida Smochină-Rotaru. Cu o deosebită aptitudine și plăcere, dumneaei
la chemarea sufletului, decenii la rând scrie în continuu despre și pentru cei
mici. Ea a fost hărăzită de Dumnezeu cu un talent deosebit, versurilor ei înșirate cu atâta
măiestrie pe coala albă de hârtie sunt extraordinare și, în opinia mea, ar aduce
mult avantaj educațional nu numai celor mici, ci și celor maturi. Dumneaei
consideră că orice copil, oriunde n-ar locuit pe Terra, are un drept
incontestabil la voie bună, cu acest punct de vedere e greu să
nu fii de acord. Una dintre mijloacele de realizare a acestei stări sufletești, este
poezia, consideră poetesa, fiindcă ea te face om și-ți îmblânzește sufletul.
Așadar la 1 martie, suflarea
lină a acestei sărbători nostime a ajuns și la Costiceni - localitate
înființată de răzeșii lui Ștefan cel Mare, descendenții cărui sunt oameni harnici și onești.
Anul acesta în contextul acestei
sărbători tradiționale, elevii din clasa întâi cu predare în limba română de la Școala de cultură generală „Ion
Vatamanu” din Costiceni au plecat în ospeție la îndrăgita poetesă populară, autoarea mai
multor cărți pentru copii, Zinaida Smochină-Rotaru. Elevii îndrumați de doamna
dirigintă Alexandra Rață, „una dintre cele mai apreciate și pricepute
învățători, care ma ajutat foarte mult la vremea mea să dobândesc cunoștințe
noi în primii ani de școală”, au pregătit câteva dansuri și au pregătit un mic recital de poezii.
Pe tot parcursul întâlnirii, anotimpul primăverii a
fost elogiat de acești minunați elevi. La rândul său, doamna Zinaida a
hotărât să le citească micilor musafiri, câteva dintre cele mai noi creații
poetice. Nu s-a trecut cu vederea nici aniversarea a 179 de ani de la
nașterea lui Ion Creangă, cel care prin amintirile sale copilărești
a zugrăvit și diversificat viața noastră cotidiană.
Doamna scriitoare a rămas profund
mulțumită de această întâlnire. La rândul lor și elevii au rămas impresionați primind în dar din partea scriitoarei ultima ei carte apărută recent: „Un buchet de poezii - pentru voi, iubiți copii”.
Valea Prutului
1 Comentarii
Miron Scorobete (facebook) Sunteţi frumosşi, sunteţi inteligeţ'i, sunteţi mari, mergeţi la şcoală, aveţi Abecedar! Să creşteţi şi mai mari şi să fiţi mândri că sunteţi români! Toţi românii se mândresc cu voi.
RăspundețiȘtergere