Poezia – oglinda frumuseții
Gânduri, gânduri multe,
Apoi cuvinte şi cuvinte,
Rânduri printre rânduri,
Aşternute pe hârtie,
Iată dorul de a scrie-o poezie.
Foarte des în paginile ziarelor „Zorile Bucovinei”, „Libertatea Cuvântului” şi „Cuvântul Adevărului” sunt publicate versuri semnate de Sergiu Bespalco din Stălineşti, raionul Noua Suliţă. Domnia sa are deja patru culegeri de versuri: „Mereu în zbor îmi este gândul”, „La cumpăna mileniilor”, „Chemarea gliei” şi „Rostul vieţii”.
Aceste culegeri de poezii sunt citite cu mare interes de iubitorii de poezie. Le-am citit şi eu şi am primit o mare plăcere sufletească.
Poezia este bucuria sufletului, oglinda frumuseţii, sunt gândurile sufleteşti, redate pe hârtie. Poetul scrie despre natură, satul natal cu buni gospodari şi tradiţiile lui, despre dreptate, adevăr. Versurile lui Sergiu Bespalco au un mesaj creştin. De mare succes se bucură poeziile: „Chemarea”, „Trag clopotele”, „Alegeţi calea”, „Doamne, ai grijă de noi”, „O, Iisuse, vino, Doamne”, „La Învierea lui Hristos”, „Maică Sfântă Preacurată” ş. a. În cărţile apărute întâlnim poezii de un lirism pătrunzător plăcut sufletului.
Versurile lui Sergiu Bespalco sunt atrăgătoare şi ne insuflă dragostea de a trăi şi a făuri un viitor mai bun. Ce frumos este când copiii la grădiniţă recită poezii. Acest moment prezintă o mare bucurie pentru părinţi. Ar fi bine ca în şcoli, aşezăminte culturale, în biblioteci să se organizeze cenacluri literare pentru studierea creaţiei literare a poeţilor noştri locali. Aceste mă- suri culturale vor juca un mare rol la altoirea dragostei faţă de poezie a tinerei generaţii. Poezia rămâne veşnic tânără şi frumoasă şi nicicând nu îmbătrâneşte. Sperăm că în viitorul apropiat Sergiu Bespalco va bucura cititorii cu o nouă culegere de poezii.
Andrei COLAC, veteran al culturii Costiceni, raionul Noua Suliţă
0 Comentarii