De la oul cosmic la oul de Paști

A fost odată un om și avea un ou. Îl ținea încuiat într-o ladă, iar altul care știa despre ou, când s-a dus omul de acasă, i-a dat drumul. Oul s-a spart de bolta cerului, din gălbenușul lui s-a făcut soarele și, din albuș, norii. Dar mai înainte și pământul era tot un fel de gălbenuș, iar cerul – coaja oului care îl învelea, să nu se împrăștie. Așa a fost începutul lumii...

Bunica mea, Ioana, din satul Dumeni, comuna Costiceni, întrucât nu știa carte, n-avea cum să citească Datinile și credințele poporului român așezate în ordine mitologică de Elena Niculiță-Voronca, ediție apărută la Cernăuți în 1903. Narațiunea etnologică de mai sus vede lumina tiparului în această culegere, iar la noi în sat o cunoștea, în diferite variante, până mai ieri fiecare bătrân.

Tematica mitică a oului cosmic este obsesia lui Constantin Brâncuși, care i-a dedicat un ciclu de lucrări plastice: Oul primordial (inițial Începutul lumii), Noul născut (chip ovoidal), Muza adormită (cap ovoidal), Templul eliberării în proiect (un ou magnific). Monumentala Biserică ovoidală din imaginația artistului urma să fie ridicată la Indora (India) ca o sinteză a cosmismului popular românesc în viziune indo-europeană cu celebra Coloană nesfârșită de la Tîrgu-Jiu, ce urma să fie regândită la Chicago în SUA – un nou Turn al lui Babel, într-o formulă euro-americană (Romulus Vulcănescu).

Este atestat istoric și arheologic faptul că în cadrul sărbătorilor de primăvară, cu mult până la nașterea lui Iisus romanii își făceau cadou ouă roșii, după cum remarcă Ovidiu, Juvenal, Pliniu.

Ideea că pământul și Cerul formează împreună un ou uriaș, avea credibilitate la chinezi în perioada precreștină. Cunoscutul folclorist și etnograf Artur Gorovei, în studiul Ouăle de Paști, apărut în 1937, semnalează acest obicei al chinezilor de a colora ouăle cu circa două mii de ani până la Hristos; la nașterea unui copil, ei dăruiau, printre altele, și ouă vopsite – însemne ale începuturilor vieții. Această semnificație e notată și în lucrarea Frumosul ou încondeiat în Europa de Gertrud Weinhold.

Celebrul epos finlandez Kalevala relevă simbolul oului ca expresie a creațiunii. Săpăturile arheologice în straturile diferitelor civilizații au scos la suprafață ouă minerale cu semne pictate în ocru și prototipul chișiței de azi, fiind datate din mezolitic, adică zece mii de ani înaintea erei noastre. Oul sacrificial se înhumează și astăzi la temelia caselor țărănești de la noi, fiind în relație directă cu riturile de fertilitate/fecunditate. Vetrele multor edificii din Anglia, India și din alte țări ne dau aceste mărturii, iar orașul Neapole, se spune, ar sta chiar pe o temelie de ouă.

În Sărbătorile la români, autorul Simion Florea Marian, care a cercetat parțial și spațiul basarabean, ajunge la concluzia că „la perși, egipteni, greci, gali și la primele popoare ale Italiei, oul era emblema universului”.

Formula arhetipală a oului cosmic este preluată și de creștinism, reprezentând Mântuitorul, care, aidoma puiului de pasăre ce sparge coaja și iese la lumină, a reînviat din morți părăsind mormântul și revenind la viața veșnică.

Cititorul e în drept să se întrebe: ce legătură vedem între pasajele de mai sus? Un posibil răspuns ni-l oferă George Călinescu în Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, afirmând că „noi stăm pe o tradiție culturală neîntreruptă”, anume prin cultura populară ce reflectă „datul primordial și nota specifică primordială... cu caracterele vechimii...”.

Am consemnat cele mai de sus acasă, la Dumeni, pe la mijlocul Postului Mare, când ai mei alegeau ouăle și le numărau, cele cu bănuți fiind puse deoparte pentru cloșcă. Fiindcă ouăle roșii sau încondeiate, alături de cruce și pască rămân pentru creștini un simbol originar esențial al biruinței asupra morții, al fertilității, al învierii și renașterii naturii, al regenerării biologice și afecțiunii reciproce între oameni.

Din colecția de ouă pascale formată de consătencile Vera Valcanescu, Ioana Vasilos, Maria Vatamanu, Anița și Zinaida Gortopan, Paraschiva Colac și nu numai, atașăm doar câteva imagini.

Până prin anii șaizeci ai secolului trecut, vopsitul ouălor pascale cu coloranți vegetali era foarte răspândit în satele din Valea Prutului. Ce culori se obțineau?

1. Roșu. Boitul în roșu cu buruieni este cel mai răspândit la Costiceni. Culoarea roșie ne amintește de sângele lui Hristos și este bine reprezentată de multe plante. La Dumeni sunt cunoscute mai multe rețete.

1. Scoarță uscată sau proaspătă de arin negru, flori de sovârv proaspăt culese și piatră acră.

2. Scoarță de prun, scoarță de arin, cenușă de lemn.

3. Fructe pisate de călin, rădăcini pisate de roibă, piatră acră.

4. Frunze și flori de măr simirencă măcerate bine.

5. Scoarță și frunze uscate de măr acru bine pisate, flori de sovârv.

6. Scoarță de măr, flori proaspete de sovârv, cenușă de lemn.

7. Scoarță, crenguță și frunze de măr tomnatic târziu, frunze de sovârv – dacă ouăle au fost vopsite mai întâi în galben.

8. Scoarță și crenguțe de măr pădureț, sovârv toată planta, partea aeriană, fără rădăcini; pentru ouăle vopsite anterior în galben.

9. Scoarță și frunze de măr tomnatic, scoarță de stejar, flori de sovârv, leșie de cenușă.

10. Lemn de arin roșu, tulpină și frunze de sovârv, zer de oaie, piatră acră, piatră vânătă.

2. Galben. Ouăle albe sunt vopsite direct în galben, această culoare fiind foarte vioaie, solară, primăvăratică. De asemenea, culoarea galbenă servește ca fond pentru vopsirea în roșu, portocaliu și verde. Se știe că galbenul cu albastrul dă nuanțe diferite de verde. Galbenul cu roșu dă portocaliu, cu violet dă un cafeniu-măsliniu, cu negru – un brun-verzui.

1. Frunze verzi de agud și frunze verzi de zarzăr, piatră acră.

2. Tulpini și frunze de alior, piatră acră.

3. Scoarță și frunze de măr pădureț, piatră acră dau un galben-deschis.

4. Frunze îngălbenite de mesteacăn, piatră acră, leșie fiartă.

5. Păpădie-tulpină și rădăcini, vârfurile ramurilor de salcie.

6. Măr pădureț – scoarțe și muguri, piatră acră, leșie fiartă sau moare de varză acră.

7. Rădăcini de stevie de casă uscate și pisate.

8. Rădăcini uscate de stevie sălbatică, frunze proaspete de gutui, borș de casă acru.

9. Frunze proaspete de urzică, zer, piatră acră.

10. Frunze proaspete recoltate de viță de vie, piatră acră.

3. Albastru. Poate fi aplicat direct pe ouăle albe sau prin vopsire succesivă în verde, prin revopsire cu galben; se vopsesc în albastru ouăle galbene – pentru verde și cele roșii – pentru violet.

1. Florile de brândușă, piatră acră, zer.

2. Petalele florilor de violete, piatră acră.

3. Scoarță de măr pădureț, sineală, leșie de cenușă, piatră acră.

4. Sineală, zer, piatră acră. Prin schimbarea proporțiilor se obțin diferite nuanțe.

4. Verde. Este obținută prin vopsirea succesivă în albastru și apoi în galben și invers.

1. Coajă de pe ramuri tinere de măr dulce de casă, piatră acră, sineală.

2. Scoarță și frunze proaspete de măr pădureț, sineală, piatră acră, leșie.

3. Frunze și tulpină de drobiță, borș de casă acru, piatră acră și nuci mici verzi, dacă sunt.

5. Violet. Această culoare este obținută prin vopsirea ouălor albe, succesiv în roșu, apoi în albastru sau invers.

1. Fructe de agud negru uscate, scoarță de pe mlădițele tinere de gârniță, borș de casă acru, calaican dau un vânăt mohorât, violet-închis.

2. Fructele de boz uscate ne dau o culoare stânjenie.

3. Fructele de boz uscate și piatra acră ne dau o nuanță violetă murie.