„Omul bun se formează de la început”. Activități pro-viață la Vancicăuți și Costiceni

„Omul bun se formează de la început”.
Activități pro-viață la Vancicăuți și Costiceni

Duminică, 28 iulie 2019, locuitorii comunității teritoriale unite Vancicăuți, regiunea Cernăuți, au avut posibilitatea să asiste la o serie de activități ce promovează valorile familiei și dreptul copiilor la viață, organizate de Nadejda Usatîi, președintele Asociației „Moldova pentru viață” din Chișinău, la invitația Asociației sportiv-culturale „Ștefan cel Mare și Sfânt” din raionul Noua Suliță.

Evenimentul pro-viață a avut tema „Omul bun se formează de la început” și s-a axat pe promovarea și consolidarea valorilor familiei tradiționale, respectul față de fiecare copil nenăscut și nevoia de a proteja viaţa omului. Prima acțiune s-a desfășurat în incinta Bibliotecii satului Vancicăuți, iar cea de-a doua în casa parohială a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Costiceni.

Scopul evenimentului a fost informarea cetățenilor din cele două localități nord-basarabene despre importanța creării unei familii bazată pe valori, despre binecuvântarea și bucuria de a avea copii, dar și despre consecințele medicale și psihologice ale avortului. 

Organizatorii au dorit să-i facă să înțeleagă pe locuitorii cât de importantă este viața unui om, iar nașterea unui copil neplanificat, dimpotrivă, ar putea aduce fericirea în familie. 

La finalul întâlnirii, Nadejda Usatîi a oferit în dar asociației „Ștefan cel Mare” un set de cărți tematice, precum și reviste ,,Pentru viață”, numărul pe anul 2019 – „Unic din prima secundă”, tuturor celor prezenți.

Sergiu Barbuța (Valea Prutului)






Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media