Bisericuţa de la marginea drumului văzută de orice trecător ce ţine calea din Noua Suliţă spre Cernăuţi la cei 85 de ani ai săi rămâne centru spiritual pentru enoriașii săi. 

În cătunul Selişte biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului de 85 de ani îşi călăuzeşte enoriaşii pe calea Adevărului. De-a lungul anilor, în familia parohială au avut loc multe schimbări, întâmplări, evenimente, pentru ca astăzi biserica să ajungă un lăcaș de cult, unde își găsesc liniștea sufletească oameni din toate împrejurimile. Aici îi întâmpină cu un zâmbet sincer parohul lăcașului sfânt Eugen Bejenari. În zilele de sărbătoare și duminica biserica este arhiplină. Oamenii îşi aduc odraslele la altarul sfânt pentru a fi botezate, cer binecuvântare pentru Taina Cununiei, vin să-şi vindece sufletul. Să se închine lui Dumnezeu vin nu doar bătrânii, dar și tinerii. Este un lucru minunat în ziua de astăzi. Educația creștină este baza educației copiilor noștri.

Biserica din satul Gogolina
La începutul secolului XX cea mai apropiată biserică de Seliște era cea cu hramul Sfântului Dimitrie situată în satul Gogolina (o parte din actualul sat Zelionîi Gai). Parohia Gogolina cuprindea următoarele localități: Selişte, Lehucenii Teutului şi Gogolina. Prima atestare despre această biserică datează cu 18 mai 1805 în adresarea parohului bisericii din Gogolina către Sfântul Consistoriu. 


Din relatările oamenilor în etate și a părintelui Eugen am aflat că biserica din satul Gogolina a fost distrusă de apele râului Prut la începutul anului 1930. Despre starea clădirii în acești ani aflăm din arhiva «Protocoalele vizitelor canonice la biserica din Gogolina» în anii 1890-1937 (Arhiva de stat din Cernăuţi, fond 320, volumul 1, dosarul 824). Deja la începutul anilor ’90 ai secolului XIX aceasta era o clădire veche din lemn; anul 1892 – «...biserica este veche şi avem nevoie de o biserică nouă»; anul 1906 – «o parte a bisericii a putrezit, clopotnița este veche...»; anul 1910 – «avem nevoie de o biserică nouă...»; anul 1914 – «nu mai avem ce să reparăm...».

Nu se găsesc date din perioada Primului Război Mondial, dar, probabil, nu s-a făcut nimic și clopotnița s-a dărâmat, fiindcă în continuare, documentele vădesc următoarele: anul 1922 – «...au început lucrările de reparaţie: se construieşte clopotniţa»; anul 1927 – «...este mică pentru populaţia a trei sate – 2800 de suflete...»; anul 1928 – «...a fost acoperită cu şindrilă...»; anul 1931 – «...există pericolul distrugerii de către apa râului Prut, trebuie mutată într-un alt loc...». Dar această avertizare nu a fost luată în consideraţie şi până la urmă, apa râului Prut, totuşi, a distrus biserica Sfântului Dimitrie. Potrivit mărturiilor vârstnicilor, când debitul apei a început să crească, toţi oamenii au sărit să salveze averea bisericii: icoane, cărţi, lumânări, drapele ş.a. 

Au reuşit să salveze multe lucruri, fiindcă apa a crescut în câteva zile. În timpul acestei inundaţii râul Prut şi-a schimbat albia anume în direcţia unde se afla biserica, care ajunsese să fie situată pe insula din mijlocul Prutului. În decursul săptămânii apa mare a inundat insula împreună cu clădirea din lemn a bisericii, iar în «Protocoalele vizitelor canonice la biserica din Gogolina» în perioada 1898-1937 este indicat: «Biserica a fost demontată pe 7/7 1933 din cauza inundaţiei. Inventarul bisericii a fost mutat într-o clasă primară din şcoala locală, unde duminica sau de sărbători se oficiază serviciul divin.» În acelaşi document pe pagina a doua găsim şi data acelei inundaţii de coşmar – 8 iulie 1933. 

Enoriaşii acestei biserici au rămas fără biserică. Atunci au hotărât să construiască imediat o altă biserică în loc. Dar au fost nevoiţi să schimbe localizarea, fiindcă Gogolina se afla în pericol de a fi inundat complet de apa râului Prut. 


Istoria construcţiei bisericii Adormirea Maicii Domnului 

Cercetând documentele găsim informaţii precum că un lot de pământ pentru construcţia bisericii şi amenajarea cimitirului au fost dăruite de către Teofil Cercavschii şi Ioan Băţu. Dar lângă biserica din Selişte este şi un cimitir, mormintele căruia datează cu începutul secolului XX. Aşadar, în concluzie, este vorba despre porţiunea de pământ pe care se află actualul cimitir din Noua Suliţă şi satul Zelionîi Gai (anterior Gogolina). În incinta cimitirului este şi un fundament vechi, care după forma sa se aseamănă cu planul bisericii actuale din Selişte, doar că este mai mic de mărime. Pentru noua biserică au găsit loc în Selişte, în apropierea drumului central de lângă gara veche, în partea austriacă a oraşului, care în timpul de faţă nu s-a păstrat. 

Din spusele oamenilor în vârstă, la început au hotărât să construiască biserica din cărămidă. Pentru aceasta primarul satului Nicolae Chiruţa a permis demontarea clădirii depozitului bazei de transbordare din apropiere. Cărămida acestei baze a fost vândută şi pe banii obţinuţi s-a procurat lemn pentru construcţia bisericii. Locuitorii satului mergeau cu căruţele în pădurea Boul Negru şi aduceau lemn. Au participat activ la construcţia bisericii locuitorii satului Selişte: Nicolae Chiruţa, Gheorghe Zbârcot, Dumitru Toaca, fraţii Mihail, Vasile şi Emilian Paiu, Vasile Slanina, Gheorghe Croitor, Teodor Cuti. De construcţia bisericii s-au ocupat meşterii din satul Lehucenii Teutului. În «Protocoalele vizitelor canonice la biserica din Gogolina» de la 18 aprilie 1935 se menţionează că slujbele încă se oficiază în încăperea şcolii primare. Dar deja în acelaşi document de la 4 martie 1936 găsim inscripţia, că există o nouă biserică ce aparţine de satul Selişte. În consecinţă, biserica a fost sfinţită la 28 august 1935, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.


Atunci a fost dăruită bisericii icoana Maicii Domnului în semn de comemorare a sfinţirii lăcaşului sfânt. Astăzi această icoană este cea mai veche din biserică şi se găseşte imediat la intrare. Creştinii oricând se pot închina la acest odor al bisericii din Selişte.

În anul 1936 în curtea bisericii a fost instalată o troiţă din lemn confecţionată de tâmplarul localnic Cernuşîn. În preajma bisericii a fost construită o clopotniţă mică. Istoria clopotelor conţine date contradictorii. Oamenii în vârstă afirmă că pentru biserica nouă s-au cumpărat clopote noi şi povestesc istoria prădării celor trei locuitori ai satului Adam Dumitraşciuc, Nicolae Chiruţa şi Ilie Cuti atunci când aceştia erau în drum să cumpere noile clopote. Oamenii i-au convins pe hoţi că nu au bani şi au reuşit să cumpere clopote pentru biserică. Dar potrivit materialelor din arhivă aflăm că trei clopote au fost salvate în timpul inundaţiei din biserica Gogolina: încă în anul 1934 se aflau în clădirea şcolii primare.


Unul dintre preoţi a decedat în timpul Foametei 

Documentele ce datează cu secolul XIX au fost scrise în limba română veche şi germană. Este foarte greu să descifrăm numele preoţilor. Unele totuşi pot fi citite cu uşurinţă, de exemplu: Antonie Doroş (documentul din anul 1811), Mihail Hantezim (1827), Ioachim Vojîţchi (1831), Iordachi Icovan (1837), Gheorghe Soroceanu (1839). De la sf.sec. XIX – înc.sec. XX am găsit date mai concrete despre preoţii ce au slujit în biserica din Gogolina: 1891-1905 – Constantin Voronca; 1905-1913 – Simion Cojocaru; 1914-1925 – Teodosie Mardar; 1925-1937 – Petru Teutul.

În 1937 părintele Petru este înlocuit de către preotul Ştefan Giurgiu. În legătură cu transmiterea actelor de la unul la altul s-a păstrat corespondenţa acestor doi preoţi de la Eparhia din Cernăuţi, referitor la împărţirea averii, casei parohiale, care include scrisorele explicative (Arhiva de stat din Cernăuţi, fond 320, volumul 2, dosarul 443 «Referitor la supravegherea şi controlul asupra activităţii parohiei din Gogolina). 

Arhivele din perioada războiului nu s-au păstrat sau încă n-au fost găsite. Se ştie că slujbele în timpul acesta erau oficiate de către maica Jabiuc. Oamenii în etate îşi amintesc că la înmormântarea ei au fost numai călugăriţe. După ea parohul bisericii a fost preotul Ion care a murit în timpul Foametei de după război. Oamenii spun că a fost un om foarte sensibil şi bun, nu trecea cu vederea rugămintele enoriaşilor, ajuta oamenilor în timpurile grele de după război. Enoriaşii recunoscători l-au înmormântat în preajma bisericii, acesta fiind unicul mormânt pe teritoriul bisericii.

Aproximativ din anul 1947 slujbele în biserica din Selişte erau oficiate de către preotul Vasile Craevschi care în acelaşi timp slujea şi în alte biserici din raion. În anul 1952 aici a fost numit Nicolae Tersina, originar din satul vecin Marşinţi. În anul 1958 el a fost numit preot în satul natal, iar la biserică din nou s-a întors Vasile Craevschi. 

Activitatea educaţională a bisericii 

În vremurile de odinioară biserica nu era doar loc pentru rugăciune, dar şi centru spiritual, cultural şi educaţional. Pe lângă biserică se înfiinţau şcoli parohiale, unde copiii învăţau să scrie şi să citească. Uneori se întâmplă că preotul de la şcoala parohială era unicul învăţător în sat. 

În anii ’20 ai secolului trecut, biblioteca parohială număra în jur de 300 de volume, toate în stare bună. Iar preotul Petru Teutul în anul 1936 avea o bibliotecă de 560 de volume. Dar cu părere de rău această comoară a dispărut. Din «Protocoalele vizitelor canonice la parohia din Gogolina» în anii 1890-1937 aflăm despre numărul enoriaşilor din parohie şi despre şcolile parohiale din teritoriul. În anul 1898 biserica Sfântul Dimitrie avea 1607 de enoriaşi (420 de familii), dintre aceştia 180 băieţi şi 170 fete. 


Din an în an populaţia parohiei creştea necontenit şi de aceea, a devenit actuală necesitatea construcţiei unei biserici mai mari. Oamenii în etate povestesc că în vremurile respective nu toţi copiii aveau posibilitatea să frecventeze şcoala. În unele familii era doar o pereche de încălţăminte şi doar un cojoc pentru a ieşi în sat. Dar dorinţa arzătoare de a cunoaşte ceva nou îi aducea pe copii la şcoală, unde unul din învăţători întotdeauna era preotul care îi învăţa Religia, regulile moralei creştine şi alte materii necesare pentru formarea unei educaţii corecte. Legătura dintre şcoală şi biserică era destul de strânsă. Anume din acest motiv în timpul inundaţiei oamenii au adus bunurile salvate la şcoala parohială din satul Gogolina şi anume din acest motiv în incinta şcolii se oficiau slujbele până la edificarea noii biserici.

Biserica era centrul spiritualității sub dominația tuturor regimurilor 

Evenimentele de la sf. sec. XX – începutul sec. XXI în amintirea oamenilor au o imagine deja mai clară. La mijlocul anilor 1960 ai secolului trecut parohul bisericii Adormirea Maicii Domnului a fost numit Leontie Bezuşca. 
 

Din copilărie el a avut o mare dragoste faţă de Dumnezeu. În anii tinereţii lucra la biserică în calitate de diacon. În anul 1967 a fost numit parohul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Noua Suliţă (cătunul Selişte). În pofida regimului ateo-comunist din vremea respectivă, el a reuşit să adune un număr mare de enoriaşi. La biserica din Selişte veneau nu doar oameni din parohia sa (oraşul Noua Suliţă şi satul Zelionîi Gai), dar şi din alte sate din raion. Pe parcursul vieţii părintele Leon (aşa îi ziceau enoriaşii) a parcurs calea preotului de la un simplu iereu până la protoiereu-mitrofor şi mulţi ani la rând a fost duhovnicul întregului cler din raionul Noua Suliţă. Descendenţii lui Leontie Bezuşca au urmat calea dumnealui. Fiica Valentina este dăscăliţă în biserica respectivă. Ginerele Alexei Arsenie este preot la biserica din satul Tărăsăuţi. Cei trei nepoţi ai săi – Eugen, Cristian şi Andrian, de asemenea, sunt preoţi. În vremea părintelui Leon biserica de câteva ori a fost reînnoită. Iar în anul 1991 a fost reconstruită: prin părţi, lângă altar, s-a mai construit câte o cameră, care erau folosite pentru păstrarea hainelor preotului şi altor obiecte de cult. În anul 1994 în curtea bisericii a fost săpată o fântână de unde luau apă şi localnicii din apropiere. 

În anul 2002 preotul Leontie Bezuşca a decedat şi parohul bisericii Adormirea Maicii Domnului a devenit nepotul său Eugen Bejenari, care în anul 2005, lucrând în Noua Suliţă, a absolvit Academia teologică din Chişinău, cu demnitate continuând activitatea bunelului său. 

Dorim să menţionăm că Biserica Adormirii Maicii Domnului din Noua Suliţă (cătunul Selişte) niciodată nu a fost închisă. Şi acest fapt încă o dată demonstreză elocvent că ea întotdeauna a fost, este şi va fi un centru spiritual pentru toţi enoriaşii săi. 

Potrivit materialelor de cercetare pregătite 
de elevii de la Liceul raional din Noua Suliţă 
sub diriginţia profesorului de geografie Alic Nichitin
Valea Prutului