Arderea ierbii uscate și a deșeurilor este o crimă!


De la începutul anului 2022, pe teritoriul regiunii Cernăuți au fost înregistrate 389 de incendii – cu 194,7% mai multe decât în 2021. Numărul total de incendii este de 224 (57,58%) şi reprezintă cazuri înregistrate în ecosistemele naturale.

Ca urmare a arderii ierbii uscate, 3 clădiri au fost distruse, iar pagubele au fost evaluate la 112 mii grivne. Numai în ultimul weekend, unitățile de salvare din regiune au efectuat 71 deplasări la incendii în zonă deschisă. Astfel de statistici arată că cetățenii raionului ignoră apelurile salvatorilor de a nu provoca incendii și continuă să încalce regulile elementare de siguranță și cerințele legislației în vigoare.

În conformitate cu cerințele art. 77 și 77-1 din Codul contravențiilor administrative a fost consolidată responsabilitatea pentru arderea ierbii uscate, a reziduurilor de nutrețuri, pajiștilor, pășunilor, zonelor cu stepă, zonelor mlăștinoase, frunzelor căzute pe terenurile agricole, în benzile de protecție a drumurilor și căilor ferate, în parcuri și alte spații verzi din localități și nu numai.

Astfel de infracțiuni sunt pedepsite prin aplicarea amenzilor:

pentru cetățeni – de la o sută optzeci la trei sute șaizeci de venituri minime scutite de impozit ale cetățenilor (de la 3060 grn. la 6120 grn.);

pentru funcționari – de la nouă sute la o mie două sute șaizeci de venituri minime scutite de impozit ale cetățenilor (de la 15300 grn. la 21420 grn.).

Numai în ultima săptămână, inspectoratul Departamentului raional Cernăuți al Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei din regiunea Cernăuți a întocmit 10 dosare pentru infracțiuni administrative și i-a adus în fața justiției pe unii locuitori ai raionului. Acum, mai mult ca oricând, salvatorii au nevoie de o poziție civică din partea tuturor locuitorilor.

Urmați aceste reguli simple:

nu ardeţi deşeuri de plante în grădini, pe loturile agricole, pe terenuri și în alte teritorii;

nu aprindeţi ruguri în pădure şi pe plantaţii forestiere;

nu aruncați chibrituri și mucuri de țigară pe pământ sau pe marginea drumurilor;

nu permiteți copiilor să se joace cu chibriturile;

în caz de incendiu, anunţaţi organele respective (Serviciul de salvare 101, poliția 102) și organele locale de autoadministrare.

Fiți oameni și patrioți adevărați ai Ucrainei, amintiți-vă că acum orice acțiune fie că ne aduce mai aproape, sau ne distanțează de victoria comună!

Departamentul raional Cernăuți al 
Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei 
în regiunea Cernăuți

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii