L-au adus acasă...
(Poezie de Elisabeta Selețchi din Mahala)

Nu plânge, mamă, când m-or duce,
Nu plânge, mamă, eu te rog,
Să lași țărâna să s-arunce,
De-acum acolo-i al meu loc.

Atâte lacrimi îți adusem!
Din prima zi, când m-am născut,
Eu știu, c-ai plâns și pe ascunse,
Și părul alb ți l-am făcut.

Să nu plângi, mamă, când la groapă
S-a bate cuiul în capac,
Eu am să-ți fiu mereu aproape,
În freamătul unui copac.

În florile de sub fereastră,
Și-n cânt de pasăre voi fi,
Și ca să văd căsuța noastră.
Pe raza lunii voi veni.

Și am să-ți mângâi eu obrazul,
Ce azi e ars de-atâta plâns.
Tu iartă-mi, mamă, tot necazul,
Ce-a fi de-acum un foc nestins.

Deasupra mea tu plângi întruna,
Eu stau pe masă. În sicriu.
Nu pot eu, mamă, dar ți-aș spune:
Știu, că te doare, mamă, știu...