Cununia Brâncovenilor cu gloria muceniciei

Cununia Brâncovenilor cu gloria muceniciei
Istoria românilor de la sfârşitul sec. XVII - începutul sec. XVIII este dominată de perso­nalitatea şi realizările domnitorului Constantin Brâncoveanu, ales la tronul Ţării Româneşti în 1688 de sfatul boierilor şi mitropolitul Teodosie. Strălucit politician, diplomat şi om de cultură, Brâncoveanu a desfăşurat „o politică de cumpă­tare, dar practică, puţin strălucitoare, dar foarte folositoare”. Domnia de peste un sfert de veac a lui Brâncoveanu a fost caracterizată ca una din cele mai înfloritoare pentru cultura românească, el fiind ultimul domnitor român care a reuşit să se menţină pe tron atâta timp.
Epoca sa a lansat un nou stil artistic - cel brâncovenesc. Acest domnitor s-a făcut cunoscut ca ctitor de mănăstiri bogat înzestra­te - Hurezu, Brâncoveni, Sfântul Gheorghe Nou. Sub domnia lui a fost refăcută Curtea Veche din Bucureşti şi fondate noi aşeză­minte la Făgăraş, Ocna, Sibiu etc. A construit palatele de la Potlogi şi Mogoşoaia, unde arhitectura muntenească se combină armo­nios cu influenţe renascentiste. Cu sprijinul mitropolitului Antin Ivireanul, voievodul muntean a deschis tipografii la Buzău, Bucureşti, Târgovişte, Snagov, Râmnic, unde s-au tipărit 42 titluri de carte în limba greacă şi 39 în limba română.
Brâncoveanu a continuat po­litica tradiţională a voievozilor români, susţinând material şi moral Biserica Ortodoxă prin, construirea de locaşuri de cult, înzestrarea lor cu danii, tipărirea cărţilor de învăţătură creştină, care se împărţeau gratuit românilor din Moldova și Ardeal, precum şi creştinilor ortodocşi lin alte ţări. Şi fiii lui Constantin Brâncoveanu şi-au adus o contribuţie importantă a dezvoltarea culturii. Constantin a rămas în istorie ca traducător, în greaca modernă, a lucrării lui Plutarh „Paralele greceşti și romane", iar Ştefan şi Radu - ca autori de predici în greceşte, care erau rostite la sărbătorile marilor sfinţi.
Îndeosebi sfârşitul domniei lui Brâncoveanu este tulburător şi impresionează până în zilele noastre. Bănuit de turci că ar fi uneltit împotriva lor şi că este de partea apusenilor, în primăvara anului 1714 sultanul a trimis la Bucureşti o escortă ca să-l aducă pe domnitor cu toţi fiii săi la Constantinopol. La judecata turcilor, Brâncoveanu s-a apărat cu mul­tă înţelepciune de învinuirile nedrepte. Cu toate acestea, timp de trei luni şi jumătate, otomanii l-au supus la chinuri groaznice, atât pe el, cât şi pe feciorii săi. În ziua de Sfânta Maria Mare, la 15 august 1714, când domnitorul împlinea 60 de ani, porţile cele grele ale temniţei s-au ridicat. Domnul Munteniei, împre­ună cu fiii săi istoviţi de torturi, legaţi în lanţuri, cu capetele descoperite şi numai în cămăşi pe ei, au fost duşi în faţa sultanului Ahmed. Acela le-a cerut, în schimbul vieţii, lepădarea de credinţă şi convertirea la credinţa mahomedană.
La propunerea turcilor, răbdătorul domn a răspuns cu fermitate: „Averea toată cât am avut, tu mi-ai luat-o şi alte nu am; iar de legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit şi în ea vreau să mor”. Auzind aceste cuvinte, sultanul turbă de mânie şi, ca suferinţa părintelui să fie mai cumplită, porunci să li se taie capul mai întâi fiilor săi, începând de la cel mai mare. Călăul a retezat capul lui Constantin, fiul cel mai mare, apoi a urmat Ştefan şi Radu. Când veni rândul mezinului Matei, acela începu să plângă. Tatăl său l-a îmbărbătat, alinându-l cu cuvintele: „Fiule, am pierdut totul. Nu ne-au mai rămas decât sufletele; să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înain­tea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru”.
Cei patru feciori, ca patru brazi, zăceau de­capitaţi în faţa îndure­ratului lor părinte. După ce călăul a tăiat capul marelui dregător Enache Văcărescu (1688-1714), veni şi rândul domnitorului Brâncoveanu, care se ruga liniştit şi resemnat cu soarta, repetând întruna: „Doamne, fie voia Ta”. Iataga­nul mai sclipi o dată şi sufletele acestor martiri, curăţate de orice păcate prin „bo­tezul sângelui” se înălţaseră la cer, ca să primească cununia cu gloria muceniciei.
Moartea acestor mari români a cutremurat întreaga Europă creştină, în 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Domnitorul martir, împreună cu fiii săi şi marele dregător Enache Văcărescu, rânduind spre prăznuirea acestor sfinţi ziua de 16 august.
Leon Nimigean
Oprişeni, raionul Hliboca
(Zorile Bucovinei)

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media