Întâmplări din lădița fermecată de Maria Sucevan-Șotropa din Costiceni



Întâmplări din lădița fermecată
Pisicuța înțeleaptă
Într-o zi de vară, Marina sta de vorbă la poartă, cu prietena ei Oxana. Dinspre miază noapte venea un nor de ploaie. În curâns s-a pornit un vând puternic. Se simțea apropierea unei furtuni mari, însă Marina nu se grăbea să intre în casă. Deodată, din casa ei a ieșit agitată pisicuța, alergând valvârtej spre poartă. Ajungând lângă Marina, pisica a începiut a mieuna, fugind spre casă. Deoarece fata nu s-a mișcat din loc, pisica a venit iarăşi lângă ea, rugând-o parcă, în limba ei, să plece de acolo. Până la urmă, Marina a ascultat-o, reuşind să intre în casă înainte de furtună.
Toamna, Marina dezghioca porumb în grădina ce se afla mai departe de casă. În ograda vecină, un copilaş se juca cu o jucărie-pisicuţă care „mieuna” foarte jalnic. Pisica Marinei a auzit de departe ţipetele jucăriei şi, probabil, crezând cu intuiţia ei extraordinară că cineva necăjeşte un pui de pisică, a socotit că locul cela este periculos pentru stăpâna ei. Săltând peste buruieni înalte, a ajuns imediat lângă Marina, chemând-o cu un mieunat insistent acasă. După îndelungate insistenţe din partea pisicii, Marina a lăsat lucrul, urmându-şi prietena credincioasă. În ogradă, pisica s-a liniştit, arătându-se mulţumită că şi-a salvat stăpâna. Marina nu putea să-i explice că zgomotele cele straşnice vin de la o jucărie. Când s-a întors din nou la lucru în grădină, pisica a alergat la ea, aşezându-se între Marina şi copilul cu jucăria cea buclucaşă, de parcă vroia să-şi protejeze stăpâna. Ea se uita speriată spre copil şi cu milă spre Marina.

Căţeluşul judecător
Nu departe de Vijniţa, într-un sat pitoresc, trăia o familie tânără, care educa un băieţel de vreo şase ani. Într-o vară, la ei în ospeţie a venit un verişor de-al băiatului, ceva mai mare, de vreo şapte ani. Copiii se jucau, se înţelegeau de minune când erau supravegheaţi de cineva dintre adulţi. Dar într-o zi au rămas singuri acasă. Pomenindu-se din capul lor, au luat o stropitoare şi au început să-l ude pe căţeluşul legat lângă gard. Căţelul a răbdat cât a răbdat, apoi s-a făcut agresiv, repezindu-se furios la băieţi. De frică, copiii s-au urcat pe gard, însă căţelul a dovedit să-l apuce pe unul de pantaloni şi nu l-a slobozit până n-a rămas cu pantalonii în dinţi. După ce s-a liniştit, căţelul s-a culcat pe trofeul său, şi-a pus botişorul pe labe, privind îngândurat în depărtare. Probabil, se gândea că, dacă ar avea grai omenesc, i-ar povesti stăpânului toată întâmplarea şi acela ar înţelege că vinovaţi sunt băieţii netrebnici. Doar căţeluşul n-a vrut decât să se apere, să-şi facă dreptate.
Când stăpânul a intrat în ogradă, căţelul s-a târât spre el, fără să-şi ridice privirea, schelălăind jalnic. Bărbatul i-a întrebat pe copii ce s-a întâmplat. Când băieţii au început să-i povestească, patrupedul urmărea cu atenţie vorbele lor, de parcă i-ar fi implorat să spună adevărul. După ce a ascultat toată povestea, stăpânul l-a mângâiat pe cap. Căţeluşul a sărit vesel pe două labe, i-a lins bărbatului mâna, exprimându-şi astfel bucuria.

Din această istorioară se vede că animalele care trăiesc în apropierea omului înţeleg totul, numai nu pot vorbi, ca să protesteze prin cuvinte împotriva vicle­niei oamenilor. Însă, în felul lor, îşi pot face dreptate.
Maria Sucevan-Șotropa
Costiceni, raionul Noua Suliţă
(Zorile Bucovinei)

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media