Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497)

Din negura timpului soarele aurește cu razele sale coroanele stejarilor falnici, care șed neclintiți ca niște oșteni bătrâni și prietenoși, păstrând cu sfințenie memoria sacră, liniștea eternă, și peripețiile istorice a unui popor vrednic și viteaz. 

Nu departe de Cernăuți se întinde o misterioasa pădure, pe care din vremuri țăranii acestor meleaguri înzestrate cu belșug de har, o numesc Codrii Cosminului. Aici la 26 octombrie 1497 marele voievod Ștefan cel Mare i-a bătut pe polonezii regelui Ioan Albert, care cu gândul rău a invadat Țara de Sus al Moldovei de atunci, pentru a prăda satele și orașele ei. 

Ioan Albert se credea, că el este „Apărătorul creștinătății”, și va lupta împotriva Imperiului Otoman. În anului 1497, craiul leșilor a trimis solii lui Ștefan să-și adune oștile, că va veni și dânsul, să dea o mână de ajutor împotriva turcilor, care cuceriseră de la moldoveni Cetatea Albă și Chilia. Împăratul Moldovei cu mare bucurii i-a primit pe solii polonezi, ca semn de mulțumire și de bună înțelegere a trimis reciproc solii cu daruri craiului.

Însă în vara aceluiași an, regele Albert cu 80 mii de ostași ai săi, porni spre Pocuția, trecu Prutul pe lângă Sneatin cu intența de a jefui și de-al înlătura de la domnie pe voievodul Moldovei. Văzând că leșii se comportă cidat, apucând un alt drum, nu cel știut spre gurele Nistrului, Ștefan cel Mare i-a trimis a doua oară pe logofătul Ioan Tăutu și pe vistiernicul Isac cu solie, săi spună craiului că drumul mai de-a dreptul spre Cetatea Albă și Chilia este prin Camenița și nu prin Pocuția. Totuși voievodul Ștefan primi un răspuns negativ, craiul i-a luat prizonieri pe cei doi soli și i-a trimis la Lvov. Atunci Ștefan Voda a înțeles că regele Albert a declărat război Moldovei. 

La 27 august Ștefan cel Mare ieși din cetatea Sucevei, și hotărî să-i aștepte pe polonezi, la vale lângă cetatea Romanului. 

La 24 septembrie, șleahticii după ce prădară aproape toată Țara de Sus, ajung la Suceava și o asediază. Portarul Luca Arbore și locuitorii orașului se apărau voinicește, până și femeile și copii dădeau ajutor ostașilor moldoveni. Scos din sărite, craiul a dat poruncă tunarilor să facă cetatea una cu pământul, au fost aduse tunuri grele. Zile la rând ghiulelele loveau în poartă și în zidurile orașului fără rost. Oamenii din cetate nu erau numai oșteni buni, ci și zidari neîntrecuți, când se făcea noaptea ei reparau locurile sparte ale zidului. Când dușmanii se trezeau, găseau zidurile cetății nevătămate. 

După două săptămâni de luptă cu „zidurile fermecate”, craiul Albert – amatori de petreceri, care veni în acest război ca într-o excursie de plăceri, a început să se plictiseze. Ștefan aștepta ca oaștea inamicului să se istovească de-a binele, ca să poată lovi. Foametea și setea începuseră să facă ravagii în rândurile oștirii sale, numărul polonezilor începură să se împuțineze. Țara de Sus era pustie, și nu se găsea nimic de furat în ea. Cuprinși de atâta nevoie, armata polonă arăta ca o haită de lupi înfometați. Caii piereau cu sutele. În lipsa de provizii, ostașii le perpeleau ciolanele pe jăratic, mestecând cu greață rădăcini de ierburi și scoarță de copaci. 

Pe la mijlocul lui octombrie, bolnav și dezamăgit, regele Albert a bătut retragerea după înțelegerea sa cu Ștefan. Prin urmare moldoveanul îi trimise vorba să se întoarcă pe aceiași cale de unde a venit, acesta a căzut de acord, cu condiția ca să-i lase drum deschis până în Lehia. 

Albert viclenind încă o dată, porni acasă pe alte drumuri, ca ostașii lui să poată jefui și „culege” și prin alte părți ale Moldovei. Cu nerușinare oastea leșilor răzlețindu-se prin satele îndepărtate, pârjolea și ardea cătunele țăranilor. Trecură o săptămână și oastea lui Albert încă nu ajunsese la Cernăuți. Ștefan Vodă când auzise de paguba cea făcută de bezmetecii leși se luară iute după dânșii. 

În ziua de Sf. Dumitru, leșii intrară într-o pădure deasă, cărei localnicii îi ziceau Codrii Cosminului. Când sau apropiat, codrii îi aștepta ca o fiară flămândă cu gura căscată. Aici la Codrul Cosminului, este un gât de plai strâmt, ce trece prin niște dealuri și munți foarte mari. Aceste dealuri sunt acoperite până în vârfuri de copaci de când a făcut Dumnezeu lumea. Albert porunciră spre nefericire, să pornească oștirea prin îngustele strâmtori pe drumuri cu dese suișuri și coborâșuri. Ostașii lui mergeau fără nici o rânduială, care cântând din gură, care din frunză, alții chiuind și veselinduse. După ce oastea lui Albert înaintaseră o jumătate de zi prin locuri sălbatice, când ajunseră la mijlocul acestui codru, deodată din dreapta și din stânga se aud niște pocnete îngrozitoare, de răsunau văile și dealurile. Dintr-o dată un nor de săgeți ascuțite au început să cadă asupra capetelor lor. Stejarii, arțarii, fagii au prins să cadă ca din senin peste ei, nimicindui complet, de parcă se prăbușea cerul peste ei. 
Dintr-o parte și din alta, moldovenii se aruncară cu chiote sălbatice asupra leșilor ce scăpară nestriviți de copaci, unii au fost brusc înjunghiați, li se zdrobea capetele cu tufanul, tunurile grele au fost părăsite, carele lăsate de izbeliște, oastea nu mai putea merge, nici înainte, nici înapoi, fiecare oștean polonez se străduia să salveze cea ce era mai de preț - propria viață. 

În cele din urmă leșii se rupseră și umplură pădurile, fugind care și pe unde vedea cu ochii, până ce puțini mai putură ajunge la craiul lor. O mare mulțime de nobili polonezi, de cavaleri teutonici fură făcuți prizonieri. 

Craiul Albert însuși abia scăpară cu fuga, când s-a văzut în țara lui cu ciurucurile de oaste ce-i mai rămăsese, crezu că a înviat din morți. Apoi trecu la Cracovia și se înnămoli în desfrânări. 

Ștefan întorcându-se în Suceava chemară toți boierii și boierașii, pe toți negustorii și călugării și pe toate căpeteniile oștirilor, și făcură un mare prânz împărătesc. 
Astfel, românii moldoveni, cu ajutorul Codrului Cosminului, au obținut o victorie glorioasă, care a intrat în istorie. 
Valea Prutului

Bibliografie: 
1. Grigore Ureche – Litopisețul țărâi Moldovei. Războiul lui Ștefan vodă, când au bătut pre Albrehtu craiul leșescu la Codrul Cozminului, leat 7005 (1497) 
2. Nicolae Dabija - În căutarea identității, 2002 
3. Alexandru Vlăhuță - Din trecutul nostru, 2003 
4. Valeriu Turea - Iese-n plină strălucire Ștefan cel Viteaz și Sfânt, 1991

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media