Robi în Italia

Robi în Italia

Din grozăviile şi foamea îndurată în sudul Italiei, cei trei tineri români - Nicoleta, Mihai şi Da­niel - au tras multe învăţăminte. Când şi-au dat seama că deveniseră robi şi că nu mai aveau nici o şansă să adune bani şi să se întoarcă apoi acasă, căci „datoriile” lor pentru cazare şi mâncarea ce, practic, le lipsea, creşteau în fiecare zi. Deşi erau păziţi zi şi noapte, au hotărât, cu orice preţ, să fugă de pe plantaţii.

„Când am înţeles că nu avem altă salvare, decât să fugim, de altfel murim de foame pe câmpurile italienilor, am început să ţesem planul de evadare din sclavie. Şi fiindcă cei care ne supravegheau nu ne scăpau din ochi, am hotărât să fugim chiar cu ajutorul lor. I-am rugat să ne lase să cumpărăm o cartelă de telefon, căci dorim să vorbim cu părinţii, ceea ce ni se permitea o dată în săptămână, însă tot în prezenţa supraveghetorilor.

Am plecat împreună cu unui dintre ei cu maşina spre primul orăşel din apropiere, cum ar fi o comună de-a noastră. Când am ajuns, am cumpărat cartela, apoi, pe banii rămaşi am luat şi o pâine. Ştiind că nu mai avem parale şi din această cauză nu putem fugi, italianul ne-a lăsat în automobil şi a mers să servească o cafea într-un bar, ameninţându-ne cu moartea de nu-1 vom aştepta cuminţi în maşină.

Cum numai a intrat în bar, ne-am strecurat repejor şi am zbughit-o de se prăpădea pământul sub picioarele noastre, nu altceva. în sfârşit, ajungând la o şosea, ne-am tras răsuflarea şi bucuroşi am văzut că se apropie un camion. Nu departe se zărea un indicator pe care scria câţi km sunt până la Termoli. După ce şoferul a oprit maşina, l-am rugat să ne ia cu el. Nu cunoşteam italiana, de aceea vorbeam în limba română, însă el s-a nimerit a fi un om bun şi ne-a făcut semn să urcăm. De la Termoli, unde am cerut câţiva bănuţi, de la nişte români întâlniţi, ca să avem cu ce plăti drumul, ne-am urcat într-un tren şi am ajuns La San Benedetto, apoi la Rimini”, îşi aminteşte un tânăr sclav.

Norocul lor că au fost ajutaţi de nişte români, care se aflau în Rimini la muncă, fiind anunţaţi de apelul, lansat în Facebook de o mamă a tinerilor, care aflase că fiul şi ceilalţi doi, fugiseră de la acea fermă din sudul Italiei.

După ce au intervenit mai multe persoane, clar lucru, nu fără ajutorul diplomaţilor români de la Consulatul României din Italia, care au făcut legătură cu patronul unei asociaţii româneşti, cei trei tineri au fost duşi la Caritas-ul din Rimini, unde s-au spălat, li s-a dat de mâncare şi cu ajutorul directorului regional Atlassib au fost transportaţi gratis cu un autocar până în ţară.

În cele din urmă, cu mari probleme şi dificultăţi, căci n-a dorit să-i susţină şi preotul de la Biserica ortodoxă Română din Rimini, cei trei români au ajuns acasă. A fost uitată şi odiseea lor şi fărădelegile stăpânii de sclavi care, poate, în acest moment, schingiuiesc alţi amărâţi, amăgiţi de promisiunea unei vieţi mai bune.

Un caz asemănător mi-a povestit un tânăr bucovinean român, care se află de vreo 10 ani în Italia la muncă, iar acum şi-a luat cu el şi familia. La îndrumarea unui cunoscut, s-a adresat unei firme italiene şi a fost angajat, pentru o sumă fru­moasă de bani, la o fermă de vite tot din sudul Italiei. Ce-i drept, avea ce mânca, însă a lucrat de  pomană vreo 5 luni, păzit de stă­pân şi de trei dulăi mari, iar când i-a plesnit răbdarea, l-a ameninţat; pe patron că-1 denunţă la poliţie. Acesta înfuriat, a amuzat asupra lui câinii. Scăpând din ghearele lor, rănit şi sângerând, chiar în acea noapte, tână­rul, în timp ce patronul dormea, a hrănit bine dulăii, şi-a luat cu el pâine şi apă şi a reuşit să fugă. Noaptea mergea, iar ziua se ascundea prin bălării, ca nu cumva să fie urmărit şi prins. Astfel a scăpat de robie. Avea vreo 30 de ani, era copt bine la minte, harnic, şi priceput, s-a angajat apoi la construcţie. Iar acum, având mâini de aur, câştigă bine în Italia.

T. FELICIA

Zorile Bucovinei №.62 - 23 octombrie 2014