Bumerangul de Aurelian Silvestru




Bumerangul de Aurelian Silvestru
O veche legendă povesteşte că odată un om bun, întorcându-se de la câmp, a văzut cum Discordia îşi împrăştia seminţele pe singurul pod ce lega satul lui natal de restul lumii.
Speriat de ceea ce urma să se întâmple, omul a aşteptat ca ea să plece, apoi a ieşit de după mărăcinii unde se pitise şi s-a apucat să adune, una câte una, acele seminţe ale discordiei. Erau multe şi toate musteau a răutate, aşa că bietul om le-a pus atent în desagă, a legat-o bine şi le-a dus acasă.
-Unde te-ai pierdut? l-a luat la rost  nevasta care, de
obicei, era tăcută şi cuminte.
-Păi... Cum să-ţi spun? Am avut mai multă treabă ca de obicei, a minţit-o el, îmbujorându-se la faţă.
-Da desaga? De ce o tot ascunzi la spate? Ce ai în ea?
-Nişte boabe, a recunoscut el sincer. Le-am strâns în urma Răutăţii.
-Boabe, zici? Foarte bine! O să le dăm la păsări, că tocmai ni s-au terminat grăunţele cu care le hrăneam.
-Aşa vom face, a asigurat-o el, dar până la urmă a dosit desaga cât mai departe de ai săi.
Acum, zile la rând, stătea acasă şi tremura de teamă ca nu cumva cineva să descopere acel cuib al răutăţii şi să-l transforme într-o nouă „Cutie a Pandorei”.
-Ce ai, omule? l-a întrebat soţia cu nelinişte. Nici nu dormi, nici nu mănânci, de parcă te-ar măcina ceva pe dinlăuntru.
Terorizat de taina sa, omul i-a mărturisit:
-Draga mea, când am venit acasă cu desaga plină, ţi-am spus că am în ea seminţele Discordiei... Nu te-am mintit...
-Lasă poveştile! l-a probozit ea. Unde s-a mai văzut aşa ceva în veacul nostru?
-Crede ce vrei, a ridicat el din umeri şi s-a dus să-şi vadă de celelalte treburi.
Femeia, însă, chiar dacă nu l-a luat în serios, s-a gândit să-l verifice, aşa că i-a descoperit ascunzătoarea, a scos o semincioară din desagă şi a gustat-o, să vadă ce va fi. Tot atunci a simţit cum o cuprinde damblaua, cum arde de nerăbdare să spargă vesela, să strige, să sară la bătaie, să lovească, să bârfească, să insulte...
-Fă ceva cu pacostea asta, dar scapă de ea, ca nu cumva să se întâmple lucruri şi mai grave, l-a rugat dânsa, când şi-a revenit.
Ascultător din fire, soţul a luat un pumn de seminţe şi le-a dat la porci. Credea că Discordia nu are putere şi asupra lor. Aceştia, însă, de cum le-au mâncat, au spart ocolul şi au provocat un adevărat dezastru în gospodăria lui.
-Poate ar fi mai bine să le duci în pădure? i-a sugerat soţia.
-M-am gândit şi la asta, dar imaginează-ţi ce s-ar întâmpla, dacă le-ar mânca animalele sălbatice şi s-ar năpusti cu toată furia asupra sătenilor...
Situafia devenea din ce în ce mai gravă şi, ca să nu stea cu mâinile în sân, omul cel bun a luat încă un pumn de seminţe şi le-a îngropat după casă, în ogorul său.
A doua zi, când s-a trezit şi a ieşit afară, nu i-a venit să-şi creadă ochilor: toţi pomii din livadă şi tot ce avusese verde în grădină era uscat!
Atunci a simţit cum îl înfrânge disperarea. Răpus de neputinţă, s-a aşezat pe prispa casei şi a izbucnit în plâns. Vecinii au alergat să-l liniştească, dar, când au aflat povestea cu seminţele Discordiei, i-a cuprins frica şi s-au împrăştiat în toate părţile, lăsându-l să se descurce cum o şti.
Nemaifiind în stare să-l vadă suferind, soţia a smuls din mâna lui desaga cu ultimele seminţe şi le-a aruncat în foc. Flăcările au mistuit imediat tot ce mai rămăsese din boabele răutăţii, dar tot atunci limbile lor s-au înălţat din vatră, au lins acoperişul şi au cuprins întreaga casă.
Omul nostru, cu soţia şi copiii, au încercat să lupte cu pojarul, strigând în gura mare după ajutor. Nimeni, însă, dintre săteni nu s-a încumetat să se apropie...
-De ce vă temeţi? le-a reproşat el. Doar eu, când le-am adus acasă, pe voi am vrut să vă salvez!
-Ai vrut, dar n-ai putut! i s-a răspuns de dincolo de gard...
Lunile s-au scurs încet şi dureros, vindecând rănile eroului nostru care, în cele din urmă, şi-a reluat viaţa de la capăt. Şi iată că odată (spune legenda), venind de la câmp, acesta a văzut cum Discordia îşi împrăştia seminţele pe ogorul celui mai bun prieten al său. Gata de luptă, el a făcut un pas spre ea, apoi... s-a răzgândit, i-a întors spatele şi s-a dus nepăsător în altă parte...

Aurelian Silvestru – Pragul sau alte Fărâme de Suflet
Chișinău, 2014. – pag. 7-10

Comentarii

Activitățile noastre

Imagini vechi din Costiceni și alte sate

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media