Să cinstim pomul, dar nu milionul de Vasile Mitric

Să cinstim pomul, dar nu milionul de Vasile Mitric

Înainte de a ne bate la uşă sărbătorile, m-am înţeles eu vecinul ca anul acesta s-o tăcem lată. Să nu vă gândiţi repede la prostii. Altceva am avut în vedere; tăiem porcul de Crăciun şi-l punem într-o co­vată. Mai avem una rămasă de la bunici. Adică, nu mai punem carnea la frigider... O pocnim în covată şi o facem lată, ca să nu mai zic şi alte „poezii-năstruşnicii” ce răsună în aceste miraculoase zile de iarnă.

În privinţa iernii, să nu vă faceţi griji că va veni şi omătul. Doar nu ne-a uitat Bunul Dumnezeu. De n-am uita noi să ne rugăm, să mai zicem câte un Tatăl Nostru… Căci de celelalte lucruri mărunte nu uităm. Iar dacă dă peste noi boala uitu­cului, ne aduc aminte copiii sau nevasta ce trebuie să facem, mai ales, să împodobim bradul de Anul Nou. Ajungând la acesta, iaca, mă întreb dacă e corect să spunem

„bradul de Anul Nou”? În copilăria mea îmi pocneau fălcile cântând „V lesu rodilasi iolocika” sau „Pe brăduţul nostru creşte, ca pe turnul din Kremlin”. Supuşi şi ascultători cum eram (suntem), totuşi, n-o spuneam chiar pe-a rusului - „ioloci­ka”, ci „brăduţ”. Dacă-i să traducem direct din rusă, „iolka”, „ieli” înseamnă molid, iar noi, românii, i-am spus pre limba noastră - brad. La fel, l-am „botezat” şi pe Moş Crăciun, zicându-i pe timpurile sovieticilor, după moda rusească „Moş Gerilă” (Ded Moroz).

Deşi astăzi îl numim pe româneşte - Moş Crăciun, lotuşi, nu ne-am dat cu lumea civilizată, continuând să sărbătorim Crăciunul după calendarul Patriarhiei Moscovei. Drept că nu depinde doar de noi, păcătoşii, care sărbătorim Revelionul şi ciocnim şampania la cumpăna dintre ani în zile de post. Revenind la Pomul de Crăciun, aş vrea să amintesc ce înseamnă el, adică brăduţul, pentru românii de la Crasna şi alte sate din zona noastră. Vedem brăduţul şi la nunţi, şi la ziua numelui, şi pe acoperişul caselor, când se ajunge la finalul lucrărilor. Crengi de brad se pun şi la înmormântare - la maşină sau căruţa în care-i dus răposatul la groapă, în faţa cortegiului funerar, înaintea Crucii răposatului, se duce un pom încărcat cu colăcei, covrigi, bomboane... După înmor­mântare, la mormânt se sădeşte tot un pom. Cei vii, venind să-şi pomenească morţii, dau de pomană şi se odihnesc la umbra pomului. Cred că verbul a pomeni, dar şi rusescul „pomeanati” provine de la pomul nostru, care merită să fie cinstit cum se cuvine.

Şi dacă ne-ar umplut cămările cu cârnaţi, murături şi alte bunătăţi, să nu uităm de cămara sufletului, căci acolo stă buba. Prea uşor schimbăm „Pomul” pe „milionul”. Nu vă grăbiţi! Cântăriţi şi socotiţi! Cinstiţi Pomul, nu milionul! 

Vasile Mitric

Or. Crasna, raionul Storojineț

Zorile Bucovinei