Sărbătoarea Abecedarului la CIE din Stălineşti, raionul Noua Sulița

Sărbătoarea Abecedarului la CIE din Stălineşti, raionul Noua Sulița
Ce frumoasă e copilăria! Ca o zi însorită de primăvară, ca o floare de cireş, ca un zâmbet senin pe faţa unui prunc. Păcat doar că şi această vârstă de poveste este atât de grăbită şi scurtă, încât nici nu reuşeşti s-o admiri cu toată dragostea de părinte.
Ne bucurăm, când copiii se nasc, suntem fericiţi atunci, când aceştia frecventează grădiniţa , dar şi mai mult ne saltă inima în piept de fericire, când odraslele noastre păşesc pentru prima dată pragul şcolii: timizi, ruşinoşi, plângăreţi, dar, totodată, curioşi de a afla o lume nouă. Aşa a fost la început de septembrie a anului 2015, însă, de acum cei 13 elevi de la CIE din Stălineşti, şi-au luat rămas bun de la Abecedar.
Recent, în sala de festivităţi a şcolii, în prezenţa pedagogilor, elevilor, părinţilor, au ieşit pe scenă, în haine de sărbătoare, micuţii din clasa întâi, care prin versurile recitate au demonstrat că au însuşit bine Abecedarul şi pot urca cu încredereşi alte trepte ale ştiinţei de carte. Rolul Abecedarului l-a jucat eleva clasei a treia Marina Cuniţcaia. Luându-şi rămas bun de la prima lor carte – Abecedarul, elevii din clasa întâi au declarat în cor:
– Ştim poveşti!/ Ştim poezii!/ Jocuri, ghicitori, snoave!/ Ba-ţi putem aduce-n dar/ Tot ce e-n Abecedar!
Manifestarea a decurs după un scenariu bogat, neobişnuit, prin stăruinţa elevilor, învăţătoarei şi părinţilor, creându-le tuturora o sărbătoare minunată. Ei au recitat, cu mult talent, versuri şi au dansat cu plăcere. Doamna învăţătoare Dorina Grigorişina le-a pregătit dulciuri în formă de litere ale alfabetului românesc.
Dulce şi fermecată este ştiinţa de carte în limba maternă. Fie ca şi în continuare să se bucure copiii de dulciuri în formă de litere româneşti, iar părinţii să aibă încredere în graiul matern românesc.
De aici, de pe băncile şcolii se vor ridica în largul zărilor senine calea fericirii în viaţă pentru aceşti micuţi, care şi-au luat rămas bun de la Abecedar. Ei vor înţelege mai târziu ce rol a jucat această carte-minune, şi prima lor învăţătoare, la formarea personalităţii lor în viaţă.
Înainte îi aşteaptă vacanţa cea mare, iar în urmă le-au rămas amintirile despre primul an de şcoală. Bucuraţi-vă, copii, de floarea vârstei voastre. Fiţi fericiţi alături de părinţi, bunici, fraţi şi surori.

Tamara Şevciuc,
învăţătoare de clase primare la CIE din Stălineşti

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii