Sfântul Nicolae deschide ușa sărbătorilor de iarnă la Școala „Ion Vatamanu” din Costiceni

La Școala medie de cultură generală „Ion Vatamanu” din Costiceni a avut loc o activitate în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, supranumit și ocrotitorul copiilor. 
Evenimentul a fost moderat de profesorul Vladimir Rață și s-a bucurat de prezența cadrelor didactice, a elevilor și părințilorDe asemenea, la activitate au fost invitați membrii Grupului folcloric „Sirețelul” din raionul Hliboca, condus de profesorul Gheorghe Stratulat. Elevii au cântat colinde, cântece populare, au spus poezii.
Sfântul Nicolae, cunoscut și drept „Făcătorul de minuni”, este sărbătorit de creștinii ortodocși de stil vechi pe data de 19 decembrie. Sfântul s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, mai exact din partea asiatică a Turciei de astăzi. 
Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în mod special al celor săraci. Pe lângă asta, Nicolae mai este și ocrotitorul marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept.
Valea Prutului

















Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii