Mănăstirea din Stălinești și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual


Una dintre cele mai cunoscute vetre monahale din regiunea Cernăuți, Mănăstirea Stălinești din ținutul Hotinului, și-a sărbătorit hramul în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Atanasie Atonitul (18 iulie).

În această zi de sărbătoare, în mijlocul ostenitorilor din acest așezământ monahal, dar și al numeroșilor credincioși prezenți, s-a aflat Preasfințitul Cleopa, Episcopul de Noua Suliță, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

De menționat că Mănăstirea de maici din Stălinești a fost întemeiată în 2009.

Sfântul Atanasie Atonitul (c.920 – c.1003) a fost un călugăr bizantin care a fondat comunitatea monahală de pe Muntele Athos. Între timp aceasta a devenit cel mai mare centru al monahismului ortodox răsăritean.

Valea Prutului














Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii