![]() |
Tudor Colac |
Vineri, 10 martie 2023, Tudor Colac, personalitate notorie în domeniul culturii, redutabil folclorist și doctor în etnologie originar din Costiceni, un neobosit promotor al valorilor naționale, dar și un om de o rară cumsecădenie, ar fi împlinit vârsta de 75 de ani.
Născut în 1948 în familia țăranilor Vasile și Varvara Colac din comuna Costiceni, județul Hotin, în 1970 a absolvit Facultatea de Filologie, secția jurnalistică a Universității de Stat din Moldova. Paralel, a făcut studii muzicale (serale) la Facultatea de Arte Frumoase, Secția instrumente muzicale, la aceeași instituție de învățământ superior.
Tudor Colac avea un deosebit respect față de tradițiile strămoşeşti și de purtătorii acestora, a descoperit dinastii de rapsozi și artiști amatori autentici. A fost printre cei care au adus în faţa lumii talentul lui Nicolae Botgros și al Lăutarilor săi. Acum o jumătate de secol, lansa binecunoscuta şi îndrăgita emisiune „La vatra jocului”, prezentă şi astăzi în grila de emisie a Radio Moldova.
Aflându-se în fruntea Centrului Național de Creație Populară, Tudor Colac a scos la lumină, a instruit și a promovat cu dăruire de sine formaţii artistice, interpreţi şi meşteri populari. A fost iniţiatorul şi organizatorul „Bâlciului Olarilor” de la Iurceni şi al mai multor festivaluri folclorice din Republica Moldova şi România. Este autorul mai multor articole și publicații dedicate folclorului românilor din Ucraina, unde a întreprins cercetări de teren (regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa, Nicolaev ş.a.).
Pasiunea pentru cercetarea folclorului și grija pentru păstrarea cu sfințenie a tradițiilor s-au concretizat în circa 75 de de studii și cărți, printre care „Sărbătoarea izvoarelor” – cartea de debut; „Repere etnologice”, „Cântecul cu aripi frânte” sau „Izvoditori de tâlcuri subtile”, „Sub semnul cinegeticii: istorie, mitologie, folclor”, „Gheia lui Oedip: ghicitori (2019)”, „Hronic de familie”. Ultima sa carte este „Satul din suflet”, editată în anul 2020.
Tudor Colac rămâne a fi si astăzi un reper pentru cei care și-au făcut un crez din a păstra și a promova valorile naționale.
Valea Prutului
![]() |
Social media