Vampirul vine fix la miezul nopții

Vampirul vine fix la miezul nopții

Întâmplarea a avut loc în orașul Jitomir. Şefului miliţiei orăşeneşti i-a telefonat o lucrătoare de la morgă: „Vă rog, veniţi de urgenţă, căci e nebun, domnule colonel!” Când miliţianul a încercat să afle ce s-a întâmplat, cine a înnebunit, femeia i-a răspuns din nou cu vocea-i agitată: „Vampirul, domnule colonel! Vine fix la miezul nopţii”.

Intrigat, căci nu credea nici în vampiri, nici în fantome, colonelul, chiar în aceeaşi zi, se duse la morgă. Cum îl văzu venind, femeia îi ieşi bucuroasă în întâmpinare şi înainte ca
miliţianul, s-o întrebe ceva, începu să-i povestească: „Vine seara, se ascunde printre morminte şi aşteaptă miezul nopţii. Exact la douăsprezece, rupe lacătul, intră în morgă, se duce la morţii proaspeţi, îi sparge în inimă cu un cuţit şi le suge... sângele. Ce are nenorocitul cu morţii mei, de-şi bate joc de ei? Pe când eu îi spăl, îi îmbrac, le fac „toaleta” şi-i pregătesc să intre frumos în lumea cealaltă, iar ticălosul îi pângăreşte. L-am urmărit mai multe nopţi la rând, dar mi-a fost frică şi am stat ascunsă până a plecat. Am văzut cum s-a apropiat de o moartă foarte frumoasă şi tânără, care parcă dormea. I-a supt şi ei sângele. Dar dumneata, domnule colonel, să ei vre-o doi trei flăcăi dintre cei mai vânjoşi, fiindcă vampirul e voinic şi nu va fi atât de uşor să-l prindeţi. Să veniţi la noapte, căci sufletele morţilor văd totul şi foarte mult se vor bucura că încercaţi să-l prindeţi. Şi să nu vă fie cumva frică, căci morţii mei sunt cuminţi, cu atât mai mult că voi veni şi eu. Mie de cei vii mi-e frică, însă de morţi nu. Ne vom ascunde şi-l vom aştepta”.

Miliţianul se uita nedumerit la femeie: „Oare în aceşti peste douăzeci de ani de când lucrează aici să fi înnebunit sau spune adevărul?” Până la urmă s-a înţeles eu ea să vină la orele zece în noaptea următoare.

A doua seară, l-a luat cu el doar pe un sergent. Nu i-a spus însă adevărul, ci că merg să-l prindă pe un țigan, fură îmbrăcămintea morţilor.

Când au ajuns în cimitir, sergentul primul a cercetat locul şi i-a raportat colonelului că nu l-a găsit pe ţigan. Atunci şeful i-a spus adevărul, observând că tânărul s-a schimbat la faţă, dar n-a spus nimic. Deodată se auzi un zgomot. „Vine cineva”, a spus sergentul cu vocea sugrumată. „Trebuie să fie vampirul, îl lăsăm să intre şi sărim pe el”, îi zise colonelul.

S-au ascuns, însă au văzut o umbră ce se îndrepta spre ei. „Domnule colonel, domnule colo­nel, eu sunt, femeia de serviciu. Vampirul încă n-a venit. Trebuie să mai aşteptăm puţin, căci nu­maidecât o să vină”.

Peste o jumătate de oră de uşa de la intrare în morgă s-a apropiat o siluetă, apoi se auzi şi lacătul căzând pe trepte.

După cum se înţeleseră cu servitoarea, ultima urma să aprin­dă lumina, iar miliţienii să intre înăuntru cu pistoalele pregătite de luptă. Când se făcu lumină, l-au văzut pe vampir aplecat asupra unui cadavru de parcă vroia să-l îmbrăţişeze. În mână avea un cuţit cu care îl sparse pe mort drept în inimă, iar gura îi era plină de sânge. Se aruncă asupra celor doi, însă primi o lovitură puternică şi căzu cât era de voinic pe beton. Atunci miliţienii îi suciră mâinile la spate şi-i puseră cătuşele. Vampirul se mai zbătu, încercând să se elibereze, însă, simţind pistolul la spate, s-a liniştit.

Miliţienilor nu le venea să creadă că l-au prins atât de uşor. Mai greu au potolit-o pe femeia de serviciu, care se repezise la el cu pumnii încleştaţi.

În timpul cercetărilor, Sveatoslav Raulov din Jitomir a mărturisit că a ajuns să facă grozăveniile acestea la îndemnul unei vrăjitoare, care i-a prezis că va scăpa de epilepsie, boală de care bărbatul suferea din naştere, dacă la miezul nopţii va suge sângele a 13 morţi.

T. Felicia

Zorile Bucovinei